ICCJ. Decizia nr. 402/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 402/2010
Dosar nr. 5724/2/200.
Şedinţa publică din 28 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC R.M. SA a chemat în judecată Consiliul Naţional al Audiovizualului, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 681 din 9 septembrie 2008 privind obligarea postului de televiziune RTV, care aparţine reclamantei, de a acorda dreptul la replică, numita A.P., ca fiind netemeinică şi nelegală şi suspendarea executării deciziei contestate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia contestată, pârâtul a apreciat că solicitarea doamnei A.P. de acordare a dreptului la replică este îndreptăţită, întrucât nu a fi beneficiat de condiţii egale, nediscriminatorii, pentru exprimarea punctului său de vedere faţă de afirmaţiile apreciate ca fiind „false afirmaţii, fără nicio bază legală" făcute de numita D.B., în emisiunea „Realitatea te priveşte" din 14 august 2008.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 435 din 4 februarie 2008 a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată reţinând că numita A.P. a solicitat un drept la replică în raport de acuzaţiile care i s-au adus în emisiune, iar nu o replică la replică, cum eronat susţine reclamanta.
S-a mai reţinut, de asemenea, că nu poate fi primită susţinerea reclamantei în sensul că sunt incidente dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. b) şi c) şi cele ale art. 56 lit. b) coroborat cu art. 53 din Decizia nr. 187/2006 a Consiliului Naţional al Audiovizualului deoarece reclamanta a încercat, pe de o parte, formal, să asigure respectarea principiului audiatur et altera pars, nereuşind acest lucru, iar pe de altă parte, adresa nr. 180 din 28 august 2008 conţine în partea finală – un text succint al replicii care se referă strict la faptele neadevărate contestate, fiind îndeplinite cerinţele esenţiale ale legii, neimputându-se o interpretare restrictivă a acestora, cum neîntemeiat a solicitat reclamanta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC R.M. SA, care a invocat ca temei legal prevederile art. 3041 C. proc. civ. şi a invocat, în esenţă, următoarele critici:
- hotărârea pronunţată conţine motive străine de natura pricinii, fiind practic, nemotivată, care se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ.;
- hotărârea pronunţată este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, adică a dispoziţiilor art. 49 lit. b), art. 56 lit. b) şi art. 53 din Codul audiovizualului, potrivit cărora dreptul la replică nu poate fi solicitat în situaţia în care radiodifuzorii au respectat principiul audiatur et altera pars, motiv care se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a depus întâmpinare susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Recursul este nefondat.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă făcută mai sus, în cauză este necontestat că recurenta-reclamantă a refuzat solicitarea adresată de numita A.P. privind acordarea unui drept la replică în legătură cu afirmaţiile făcute de numita M.B. în cadrul emisiunii difuzate în ziua de 14 august 2008 de către postul de televiziune Realitatea TV, care aparţine societăţii comerciale reclamante.
Referitor la prima critică a recursului, rezultă că aceasta este neîntemeiată, hotărârea pronunţată având o motivare corespunzătoare cu obiectul cauzei, susţinerile şi apărările părţilor şi soluţia adoptată, în raport cu dispoziţiile normative aplicabile, în cauză.
Cea de-a doua critică, aşa cum a fost reţinută sintetic mai sus şi încadrată în motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este de asemenea, neîntemeiată.
Astfel, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, contrar celor reţinute de C.N.A. în Decizia nr. 681/2008 şi de Curtea de apel în sentinţa recurată, că refuzul de a acorda dreptul la replică este legal, fiind în conformitate cu dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 187/2006 a C.N.A. privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului.
Recurenta-reclamantă a argumentat, în esenţă, că din moment ce, în cadrul emisiunii respective, numita A.P. a fost contactată telefonic şi a avut posibilitatea de a interveni în direct, principiul audiatur et altera pars a fost respectat, astfel că dreptul la replică nu mai poate fi solicitat, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 187/2006.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din materialul probator aflat la dosar, numita A.P. a fost contactată telefonic în cadrul emisiunii respective dar, din cauza faptului că numita D.B., care se afla în studio, a intervenit şi s-a suprapus peste discuţia telefonică, nu a avut posibilitatea să-şi exprime punctele de vedere în legătură cu afirmaţiile făcute în studio cu privire la persoana sa.
Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, realizatorul emisiunii respective a fost preocupat doar de respectarea formală a dispoziţiilor legale care au ca scop respectarea dreptului la propria imagine a persoanei, fără a reuşi o realizare efectivă a respectării principiului invocat – audiatur et altera pars.
Or, în această situaţie societatea comercială recurentă, căreia îi aparţine postul de televiziune Realitatea TV, era obligată să acorde numitei A.P. dreptul la replică solicitat, potrivit art. 48 din Decizia nr. 187/ 2006 a C.N.A., care prevede că orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate beneficiază de dreptul la replică.
În concluzie, instanţa de recurs reţine că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând ca pentru considerentele de mai sus, recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R.M. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 435 din 4 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4015/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 4065/2010. Contencios → |
|---|
