ICCJ. Decizia nr. 4079/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4079/2010
Dosar nr. 1801/1/2010
Şedinţa publică din 5 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii atacate pe calea recursului
Recurenta M.P., având funcţia de judecător în cadrul Judecătoriei Carei, la data de 24 februarie 2010 a formulat recurs, în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, împotriva Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 23 şi respectiv 25 ambele din data de 21 ianuarie 2010.
1.1. Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 23 din 21 ianuarie 2010 a fost respinsă contestaţia formulată de recurenta M.P. împotriva Hotărârii nr. 1041 din 26 noiembrie2009 a Secţiei pentru judecători a CSM.
S-a reţinut, în esenţă, că recurenta M.P. a formulat o cerere de transfer de la Judecătoria Carei la Judecătoria Oradea, în condiţiile în care o altă d-nă judecător de la această din urmă instanţă, respectiv d-na R.M.C. a solicitat la rândul său, transferul la Judecătoria Carei, urmând ca practic să opereze astfel un schimb de posturi între cele două persoane menţionate.
Secţia pentru Judecători a făcut, în opinia Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, care prevăd că judecătorii numiţi în condiţiile art. 33 din lege nu pot fi detaşaţi, transferaţi şi nu pot promova la alte instanţe sau parchete timp de cel puţin 3 ani de la numirea lor în funcţie.
Cum persoanele menţionate se încadrează în această situaţie expres reglementată s-a apreciat că nu se poate face nici o derogare, legea fiind de strictă interpretare şi neprevăzând nici o derogare, chiar dacă este vorba despre un „schimb de posturi", sau de transferuri simultane.
În fine, prin hotărârea atacată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a mai reţinut că nu poate fi vorba despre o încălcare a vieţii private şi de familie nici a dreptului la libera circulaţie câtă vreme chiar doamna P.M. a ales să participe la concursul de admitere în magistratură, cunoscând exact lista posturilor vacante dar şi interdicţiile care se aplică judecătorilor şi procurorilor care sunt numiţi în funcţie în condiţiile art. 33 din Legea nr. 303/2004, republicată.
1.2. Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 20 din 21 ianuarie 2010, a fost respinsă contestaţia formulată de d-na judecător R.M.C., de la Judecătoria Oradea, împotriva Hotărârii nr. 1042 din 26 noiembrie 2009 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, având ca obiect cererea de transfer de la Judecătoria Oradea la Judecătoria Carei, formulată simultan cu cererea recurentei P.M.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că în mod legal şi întemeiat Secţia pentru Judecători a respins această cerere de transfer, în condiţiile în care nu exista în mod efectiv un post vacant de judecător la Judecătoria Carei (numai unul de preşedinte) argumentul schimbului de locuri şi al simultaneităţii cu cererea numitei P.M. neputând fi primit întrucât s-ar încălca principiul transparenţei şi informării tuturor judecătorilor şi procurorilor care doresc să formuleze cereri de transfer.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta P.M.
Prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele aspecte de nelegalitate ale celor două hotărâri ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii atacate:
- ambele persoane implicate în procesul de transfer simultan ce urma să aibă loc au invocat în susţinerea acestor cereri nu numai motive personale ci şi argumente de drept, principii consacrate în Constituţie, ca şi motive ce ţin de buna funcţionare a sistemului judiciar şi de alocarea resurselor, care însă au fost nesocotite de Plenul Consiliul Superior al Magistraturii fără o convingătoare motivaţie;
- nu s-a avut în vedere că art. 8 din CEDO protejează dreptul la viaţă privată, grav afectat în cazul recurentei dar şi al d-nei R.M.C. prin timpul petrecut cu transportul (naveta), fiecare la judecătoriile la care funcţionează, astfel că interdicţia prevăzută de art. 33 alin. (14) este ab initio o ingerinţă în viaţa de familie;
- dreptul la libera circulaţie ca şi cel de alegere liberă a reşedinţei sunt serios afectate în cazul recurentei care are de parcurs 200 km/zi;
- prin cererile de transfer formulate se urmăreşte un schimb de locuri prin care s-ar rezolva problemele recurentei şi ale colegei sale, fiind evident că în cazul lor interdicţia prevăzută de lege nu numai că nu ajută cu nimic buna funcţionare a sistemului judiciar ci, dimpotrivă, creează probleme financiare şi de resurse umane, fiind o ingerinţă nejustificată şi disproporţionată faţă de scopul urmărit;
- avantajele concrete ce s-ar fi obţinut în urma admiterii cererilor de transfer (enumerate şi în cuprinsul cererii de recurs) nu au fost avute în vedere de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, singurul argument analizat în cazul recurentei fiind interdicţia prevăzută de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, în vreme ce în cazul colegei sale s-a invocat inexistenţa unui post de execuţie vacant la Judecătoria Carei la care s-a solicitat transferul, ceea ce în opinia recurentei echivalează cu o reală inadmisibilitate;
- motivarea indicată în sensul încălcării principiului transparenţei şi informării efective a tuturor judecătorilor şi procurorilor ce doreau să formuleze cereri de transfer nu poate fi reţinută câtă vreme toate cererile de transfer în cursul unei luni sunt analizate într-o singură şedinţă;
- cu privire la faptul că nu ar fi posibil „schimbul de posturi" ci numai transferul individual, chiar dacă, în adevăr, legea nu prevede noţiunea de „schimb de posturi" această posibilitate există prin transferurile concomitente, recurenta apreciind că respingerea uneia dintre cereri pe motiv că nu ar exista un post vacant la una dintre judecătoriile în discuţie, este excesiv de formală;
- în fine, cu referire la împrejurarea că recurenta a atacat ambele hotărâri ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în condiţiile în care d-na R.M.C. nu a înţeles să declare recurs, nici împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 20 din 21 ianuarie 2010, care o vizează în mod direct, recurenta a arătat că în cazul său interesul este mai mult decât vădit dată fiind situaţia personală diferită şi posibilitatea legală conferită de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.
De menţionat că în adevăr, d-na judecător R.M.C. nu a înţeles să promoveze personal recurs împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 20 din 21 ianuarie 2010, sus-arătată, în condiţiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 depunând numai note scrise prin care a arătat că este de acord cu admiterea recursului de faţă.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii ce formează obiectul recursului de faţă, raportat la prevederile legale din materia supusă analizei, prin prisma criticilor ce i-au fost aduse de către recurentă şi a apărărilor formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat şi urmează a fi respins, în considerarea celor în continuare arătate.
Recurenta M.P., a cărei cerere de transfer de la Judecătoria Carei la Judecătoria Oradea a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1041 din 26 noiembrie 2009 a Secţiei pentru judecători a CSM şi menţinută prin Hotărârea nr. 23 din 21 ianuarie 2010 a Plenului CSM, a fost numită judecător la Judecătoria Carei prin Decretul Preşedintelui României nr. 987/2009, în urma promovării concursului de admitere în magistratură organizat la 29 martie 2009, în temeiul prevederilor art. 33 din Legea nr. 303/2004, republicată.
Acest text de lege reglementează procedura numirii în magistratură, pe bază de concurs, în anumite condiţii expres prevăzute, a diferitelor categorii de persoane cu studii juridice superioare, cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani.
Dată fiind specificitatea acestei proceduri de numire în profesie, în alin. (14) al aceluiaşi art. 33 din legea sus-arătată s-a prevăzut că persoanele numite în astfel de condiţii nu pot fi delegate, detaşate, transferate şi nu pot promova la alte instanţe sau parchete timp de cel puţin 3 ani de la numirea în funcţie.
Aceste prevederi legale au servit primordial ca temei al respingerii de către Consiliul Superior al Magistraturii a cererii de transfer formulată de recurenta P.M.
Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate şi ca atare nu pot fi primite criticile recurentei faţă de modalitatea în care au fost soluţionate atât cererea sa de transfer cât şi cererea de transfer a d-nei R.M.C., care de altfel nici nu a înţeles să promoveze recurs în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, întrucât, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a realizat o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor legale incidente.
În mod corect s-a reţinut, pe de-o parte, în ceea ce o priveşte pe recurentă, că la momentul formulării şi soluţionării cererii de transfer termenul de 3 ani aplicabil interdicţiei vizate nu era împlinit, iar pe de alta, că noţiunea de „schimb de posturi" invocată, cu titlu de posibilă derogare nu are suport legal şi nu putea fi susţinută, raportat la reglementarea expresă incidentă care nu prevede nici un fel de exceptări.
De altfel, în ceea ce o priveşte pe d-na R.M.C. nici aşa zisul „schimb de posturi" nu ar fi putut fi invocat câtă vreme, în ceea ce o priveşte, cererea de transfer a fost respinsă pe considerentul că la Judecătoria Carei nu existau posturi de execuţie vacante.
Cu referire la pretinsa încălcare a dreptului la viaţa privată şi de familie prevăzut în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocată de recurentă, Înalta Curte reţine că situaţia de fapt învederată nu se poate circumscrie acestui concept, câtă vreme interdicţia legală la care urma să fie temporar supusă a fost asumată, în deplină cunoştinţă de cauză, la momentul înscrierii la concursul organizat în condiţiile art. 33 din Legea nr. 303/2004 norma aplicabilă fiind în vigoare încă de la data concursului şi astfel deplin predictibilă.
În raport de toate considerentele de fapt învederate de recurentă, cu referire la consecinţele în planul vieţii sale personale şi de familie, urmare a respingerii cererii de transfer de către intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte apreciază, independent de legalitatea celor dispuse, că nu se poate reţine nici un exces de apreciere din partea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii în exercitarea prerogativelor conferite.
Soluţia adoptată a fost legal justificată şi deplin motivată, fiind circumscrisă unor scopuri subordonate interesului public.
Aşa fiind, Consiliul Superior al Magistraturii ca autoritate a statului, poate refuza o astfel de cerere, cum este şi cea formulată de recurentă întrucât şi dreptul la alegerea liberă a profesiei, de asemenea invocat, se subordonează interesului public general, reprezentat în cauză de interdicţia temporară de transfer instituită în considerarea specificităţii procedurii de numire în profesie.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 20 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.M. împotriva Hotărârilor nr. 20 şi 23 din 21 ianuarie 2010 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4078/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4106/2010. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
