ICCJ. Decizia nr. 4084/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4084/2010
Dosar nr.111/33/2010
Şedinţa publică din 5 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs.
Prin Sentinţa civilă nr. 106 din 8 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul V.G. în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă următoarele:
Actul administrativ contestat, Ordinul nr. 2196 din 9 octombrie 2009 privind acordarea unui termen de preaviz reclamantului - director coordonator în cadrul Centrului Judeţean Maramureş al A.P.I.A. - a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. IV şi art. XIV din OUG nr. 105/2009, art. 65 din Legea nr. 53/2003 şi art. 9 alin. (1) lit. h) din Contractul de management nr. 50 din 15 august 2009, la expirarea preavizului, încetând aplicabilitatea Ordinului nr. 1.109 din 28 mai 2009 şi a contractului de management.
La data emiterii ordinului atacat a fost adoptată Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 prin care instanţa de contencios administrativ a constatat că OUG nr. 37/2009 în baza căruia reclamantul fusese numit în funcţie anterior prin Ordinul nr. 1.109 din 28 mai 2009, este în întregime neconstituţională.
Astfel fiind, instanţa de fond a reţinut că întrucât la data emiterii actului administrativ pretins vătămător, actul de numire nu era conform cu ordinea de drept, fiind emis în baza unei dispoziţii legale declarate neconstituţionale, fiind incidente dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că reclamantul nu poate justifica o vătămare a dreptului subiectiv dobândit ca urmare a numirii sale într-o funcţie publică prin Ordinul nr. 1.109/2009, având în vedere că efectele actului administrativ atacat se produc după declararea ca neconstituţională a OUG nr. 37/2009, astfel că cererea sa este neîntemeiată.
2. Cererea de recurs.
Împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 8 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul V.G. criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că soluţia instanţei de fond este eronată întrucât acţiunea sa a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 7 şi 8 din Legea nr. 554/2004 iar prin ordinul de încetare a numirii într-o funcţie care la acel moment s-a făcut în mod legal, i-au fost vătămate drepturile sale subiective.
Consideră recurentul că ordinul atacat este nelegal întrucât nu respectă cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 62 alin. (2) C. muncii, nefiind motivat în fapt şi în drept şi fără a prevedea termenul de contestare a măsurii şi instanţa competentă.
A mai susţinut recurentul că ordinul respectiv nu are la bază un motiv legal de încetare a contractului de management şi a fost emis cu încălcarea prevederilor art. VIII din OUG nr. 105/2009, act normativ care a fost declarat ulterior ca fiind neconstituţional.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
3. Hotărârea instanţei de recurs.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constantă că recursul formulat în cauză este nefondat pentru considerentele următoare.
În cauză este necontestat faptul că ordinul prin care a fost numit recurentul-reclamant - Ordinul nr. 1.109 din 28 mai 2009 privind numirea în funcţia de director coordonator în cadrul Centrului Judeţean Maramureş al A.P.I.A., a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (3), (4), (5), (6) - (10) şi (12) din OUG nr. 37/2009.
De asemenea este necontestat că prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de constituţionalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului.
Totodată este necontestat că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668/6.10.2009 care la rândul său, prin Decizia nr. 1.629/2009 a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1 - 5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.257/2009, în plus fiind încălcate şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
În esenţă instanţa de fond a motivat respingerea acţiunii reclamantului reţinând faptul că acesta nu poate fi considerat persoană vătămată atâta vreme cât la data emiterii Ordinului nr. 2.196 din 9 octombrie 2009 prin care i-a fost acordat preaviz, OUG nr. 37/2009 în temeiul căreia fusese numit anterior în funcţie fusese declarată neconstituţională.
Astfel fiind, se constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu poate fi reţinută vătămarea unei persoane atâta vreme cât aceasta nu poate fi considerată a fi titularul unui drept sau interes legitim dobândit anterior, având în vedere că dreptul respectiv a fost dobândit în baza unor prevederi legale declarate neconstituţionale.
Susţinerile recurentului-reclamant referitoare la obligaţia instanţei de a analiza legalitatea ordinului atacat prin prisma actelor normative în vigoare la data emiterii lui dar şi în raport de evenimentele ulterioare, respectiv declararea ca neconstituţională a prevederilor OUG nr. 105/2009 nu pot fi reţinute, întrucât astfel cum s-a statuat de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.629/2009, ordonanţa de urgenţă a fost declarată neconstituţională reţinându-se că aceasta conţine aceleaşi reglementări şi soluţii legislative ca şi cele care au constituit obiectul criticii de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei care era deja soluţionată prin Decizia nr. 1.257/2009 a Curţii Constituţionale.
Nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentului cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 106 din Legea nr. 188/1999 care reglementează posibilitatea funcţionarului public nemulţumit de a solicita anularea actului prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu întrucât, astfel cum rezultă din motivarea deciziei Curţii Constituţionale, neconstituţionalitatea reglementărilor cuprinse în OUG nr. 37/2009 este determinată de modalitatea de reglementare a funcţiei publice, şi actul administrativ de numire, acestea reprezentând construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
Totodată s-a precizat că potrivit Deciziei nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, au fost încălcate la adoptarea OUG nr. 37/2009 prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei de conducere reglementat de dispoziţiile Legii nr. 188/1999, care este lege organică, Guvernul intervenind într-un domeniu în care nu avea competenţă materială.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond este legală şi temeinică neexistând motive pentru modificarea sau casarea acesteia şi în consecinţă în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.G. împotriva Sentinţei nr. 106 din 8 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2010.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4085/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4097/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
