ICCJ. Decizia nr. 4142/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4142/2010
Dosar nr.10165/1/200.
Şedinţa publică din 6 octombrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5731 din 10 decembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcţia Fiscală Braşov - Biroul Soluţionare Contestaţii împotriva sentinţei nr. 35/F din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, următoarele:
Intimata-reclamantă funcţionează în cadrul parcului industrial administrat de SC P.R. SA care a obţinut titlu de parc industrial conform Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 255 din 3 iunie 2004.
Recurenta Direcţia Fiscală Braşov a procedat la emiterea deciziei de impunere nr. 699364/8634 din 18 ianuarie 2008 în vederea perceperii impozitului pe clădirile şi terenurile proprietatea SC A.P. SA deţinute în cadrul parcului industrial.
Problema care se impune a fi elucidată este aceea dacă facilităţile fiscale prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit. l) Cod Fiscal, în sensul că nu se datorează impozit pentru clădirile şi terenurile din parcurile industriale reprezintă o formă de ajutor de stat în sensul prevederilor din art. 2 alin. (8) din Legea nr. 143/1999 (pentru perioada în care această lege a fost în vigoare).
In art. 2 Cod fiscal sunt precizate impozitele şi taxele reglementate de acesta, printre acestea regăsindu-se şi impozitele şi taxele locale, la lit. h).
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, "prezentul cod stabileşte cadrul legal pentru impozitele şi taxele prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat şi bugetele locale, precizează contribuabilii care trebuie să plătească aceste impozite şi taxe, precum şi modul de calcul şi de plată al acestora".
Art. 1 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 571/2003 prevăd că "în materie fiscală dispoziţiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Codului Fiscal. Dacă orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederile acelui tratat".
Aceste dispoziţii se regăsesc şi în art. 148 alin. (2) din Constituţia României.
În art. 1 alin. (5) Cod Fiscal se prevede faptul că "orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispoziţiilor OUG nr. 117/2006, privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007".
Ajutorul de stat a fost definit în art. 2 din Legea nr. 143/1999, „ca fiind orice măsură de sprijin acordată de stat sau de către unităţile administrative-teritoriale, din resurse de stat sau ale unităţilor administrativ-teritoriale (...) sau ale colectivităţilor locale, indiferent de formă, care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi, fiind considerat incompatibil cu mediul concurenţial normal".
Ajutorul de stat poate fi acordat prin mai multe modalităţi, printre care în art. 2 alin. (8) se enumera exceptările, reducerile sau amânările de la plata taxelor şi impozitelor. Ajutorul de stat se concretizează prin urmare, în cazul intimatei reclamante, în exceptarea de la aceste impozite şi taxe pentru terenuri şi clădiri, asigurându-se acesteia un beneficiu de natură economică şi financiară, pe care nu l-ar fi obţinut în absenţa acestor măsuri. Prin urmare intimata reclamantă intră în categoria persoanelor juridice cărora, li se putea acorda ajutorul de stat, însă în condiţiile procedurii instituită de OUG nr. 117/2006.
Întrucât această scutire de impozit reprezintă un ajutor de stat, conform art. l alin. (5) Cod Fiscal, persoanele care, în virtutea titlului de parc industrial, beneficiază de o asemenea scutire trebuie să se supună reglementărilor şi modalităţilor de notificare şi autorizare prevăzute în materia ajutorului de stat: Legea nr.143/1999 privind ajutorul de stat şi, ulterior, de O.U.G nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat.
In ceea ce priveşte competenţele privind autorizarea şi recuperarea ajutorului de stat s-a constatat că, pentru perioada 1 ianuarie 2000-31 decembrie 2006 potrivit prevederilor Legii nr. 143/1999, constatarea ca ilegal a unui ajutor de stat, precum şi procedurile de recuperare şi rambursare a ajutorului de stat erau atribuţii aflate în competenţa Consiliului Concurenţei şi a instanţelor de judecată, iar nu a organelor fiscale.
Ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, conform prevederilor OUG nr. 117/2006 competenţa de constatare ca ilegal a unui ajutor de stat şi procedurile de recuperare şi rambursare a ajutorului ilegal au fost transferate Comisiei Europene, Consiliul Concurenţei îndeplinind rolul de autoritate de contact între Comisia Europeană şi furnizorii de ajutor de stat.
Astfel, conform art. 26 din OUG nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, „beneficiarul unui ajutor de stat este obligat să ramburseze suma reprezentând echivalentă ajutorului de stat a cărei recuperare a fost dispusă de Comisia Europeană".
De asemenea, potrivit art. 30, Consiliul Concurenţei îndeplineşte rolul de autoritate de contact între Comisia Europeană şi furnizorii de ajutor de stat, în procedura de adoptare a deciziilor de suspendare sau recuperare provizorie a ajutoarelor de stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Regulamentul CE nr. 659/1999.
Conform textului comunitar invocat, Comisia Europeană are dreptul să solicite şi să obţină de la orice stat membru informaţii despre ajutoarele de stat existente.
Numai în cazul în care Comisia consideră că un ajutor existent nu mai este compatibil cu piaţa comună, aceasta, în mod exclusiv, poate propune, în scris, statului în cauză una dintre următoarele măsuri: modificări de fond ale schemei de ajutor; introducerea unor cerinţe procedurale; abrogarea schemei de ajutor.
In aceste condiţii, reţine instanţa de recurs, fără a mai analiza întreaga procedură după aplicarea acestei prevederi legale, se constată că atât Decizia de impunere cât şi dispoziţia privind soluţionarea contestaţiei au fost emise de organe neabilitate de a dispune măsuri în legătură cu ajutoarele de stat.
Astfel, concluzionează instanţa de recurs, orice decizii emise de organismele din România, inclusiv cele emise de organele fiscale locale, încalcă rolul exclusiv de control şi decizie al Comisiei Europene, urmând a fi anulate ca fiind emise de organe fără calitate în a dispune măsuri privitoare la ajutoarele de stat autorizate sau ilegale.
Împotriva deciziei nr. 5731 din 10 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Direcţia Fiscală Braşov - Biroul soluţionare contestaţii a formulat cerere de revizuire în temeiul dispoziţiilor art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, susţinând, în esenţă, că Decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar.
În baza art. 137 C. proc. civ., instanţa va analiza, mai întâi, excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, invocată de intimată.
Conform prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare".
Dispoziţiile legale mai sus citate, invocate de revizuentă drept temei al cererii sale, prevăd, aşadar, o procedură specială, constituită din două etape distincte, ce trebuie parcursă de partea interesată în exercitarea acestei căi de atac, a revizuirii, pentru cazul special prevăzut, al „încălcării principiului priorităţii dreptului comunitar".
Astfel, fiind vorba de o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, pentru comunicarea ei se prevede obligaţia, revenind părţii interesate, de a solicita expres acest lucru, prin formularea, în termen de 15 zile de la pronunţare, a unei cereri temeinic motivate.
Ulterior, după comunicarea hotărârii ce se doreşte a fi revizuită, cererea de revizuire trebuie motivată şi adresată aceleiaşi instanţe într-un termen de 15 zile de la data comunicării.
In speţă, hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 10 decembrie 2009 iar revizuenta susţine că a formulat cerere de comunicare a acesteia, întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, la data de 16 decembrie 2009 şi că, drept urmare, la data de 29 ianuarie 2010, Decizia i-a fost comunicată.
Verificând actele dosarului, se constată, însă, că susţinerile revizuentei nu sunt probate, întrucât la dosar nu există vreun un înscris în acest sens iar în evidenţele instanţei nu este înregistrată vreo menţiune referitoare la o astfel de cerere a revizuentei sau la măsura comunicării de către instanţă a deciziei atacate.
Mai mult decât atât, raportat la data de 29 ianuarie 2010, când revizuenta declară că i-a fost comunicată Decizia atacată (f.304 - dosar revizuire), cererea de revizuire, depusă la Oficiul Poştal Braşov la data de 8 martie 2010 (f.52 - dosar) şi înregistrată la această instanţă la data de 9 martie 2010 (f.8 şi 30 - dosar), peste termenul legal de 15 zile de la comunicare, este tardiv formulată.
Pentru considerentele arătate, cererea de revizuire va fi respinsă, ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de Direcţia Fiscală Braşov - Biroul soluţionare contestaţii împotriva deciziei nr. 5731 din 10 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardivă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4120/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4152/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
