ICCJ. Decizia nr. 4152/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4152/2010
Dosar nr. 391/64/2010
Şedinţa publică din 7 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la data de 4 martie 2010 în dosarul nr. 653/305/ 2009, Judecătoria Sfântu Gheorghe a admis cererea formulată de reclamanta B.A. şi a dispus sesizarea Curţii de Apel Braşov cu privire la soluţionarea excepţiei de nelegalitate a certificatelor de atestare fiscală a dreptului de proprietate emise în favoarea SC T.O. SA, SC C. SA, SC V.C. SA şi SC C.V. SA.
Urmare a dispoziţiei date prin încheierea mai sus menţionată, dosarul a fost înregistrat la data de 16 martie 2010, sub nr. 193/64/2010, pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Raportat la conţinutul notelor de şedinţă aflate la filele 703-710 din dosarul nr. 653/305/2009 al Judecătoriei Sf. Gheorghe, s-a constatat că reclamanta B.A. a invocat excepţia de nelegalitate a patru certificate de atestare a dreptului de proprietate şi anume, seria M07 nr. 1946 emis la data de 12 iunie 1998 de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei pentru pârâta SC V.C. SA; seria CV nr. 0007 emis la data de 9 iunie 1995 de Consiliul Judeţean Covasna pentru SC C. SA; seria M03 nr. 0338 emis la data de 15 iulie 1993 de Ministerul Industriilor pentru SC T.O. SA; seria M08 nr. 0091 emis la data de 6 martie 1995 de Ministerul Comerţului pentru SC C.V. SA.
Prin încheierea din data de 14 mai 2010 instanţa a dispus disjungerea cauzei, excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M08 nr. 0091 din 6 martie 1995 emis de Ministerul Comerţului, pentru SC C.V. SA cât priveşte suprafaţa de 8635 mp, făcând obiectul dosarului nr. 391/64/2010.
În cauză a fost citat în calitate de succesor în drepturi şi obligaţii al emitentului actului a cărui nelegalitate se invocă, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Pârâta SC C.V. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca inadmisibilă.
În acest sens, sa susţinut că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 362/2007, Înalta Curte s-a pronunţat în sensul că excepţia de nelegalitate invocată cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că SC C.V. SA a fost constituită prin HG nr. 1040/1990 în temeiul Legii nr. 15/1990 şi că potrivit art. 4 alin. (2) din HG nr. 1040/1990, activul şi pasivul întreprinderilor de stat care şi-au încetat activitatea, s-a preluat de societăţile comerciale pe acţiuni înfiinţate.
În temeiul HG nr. 834/1991 s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 38.721,798 mp, titlul în baza căruia societatea s-a intabulat în C.F. 26203 Sf. Gheorghe.
Prin sentinţa nr. 110/F din 1 iunie 2010, Curtea de Apel Braşov a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată de pârâta SC C.V. SA şi în consecinţă a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M08 nr. 0091 din 6 martie 1995 emis de Ministerul Comerţului, formulată de reclamanta B.A. în contradictoriu cu pârâţii SC C.V. SA, SC C. SA, SC T.O. SA, SC V.C. SA, Comisia Judeţeană pentru Reconstituirea Dreptului de Proprietate a judeţului Covasna, Consiliul Judeţean Covasna, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Comisia Locală pentru Reconstituirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Sf. Gheorghe, K.E., K.S. şi K.Z., Municipiul Sf. Gheorghe prin Primar, Parohia Romano-Catolică din Sf. Gheorghe, SC A. SRL, SC B.G. SA prin lichidator judiciar E. România SRL prin SC E.T.L. I.P.U.R.L., SC B.I.T. SRL, SC K. SRL, SC L.D. SRL, SC M. SRL, SC M.C. SRL şi SC R.A.C. SRL.
S-a reţinut că Plenul Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din 26 mai 2008, a decis în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, prin raportare la actele internaţionale convenţionale şi comunitare (Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), precum şi la jurisprudenţa CEDO şi a Curţii Europene de Justiţie, înlăturarea aplicării art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 şi ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 a cărui legalitate se contestă pe calea excepţiei de nelegalitate.
Împotriva sentinţei nr. 110/F din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 391/64/2010 a declarat recurs reclamanta B.A. solicitând admiterea recursului şi casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea excepţiei pe fond.
În motivarea căii de atac, se arată că excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M08 nr. 0091 emis la data de 6 martie 1995 de Ministerul Comerţului vizează un act administrativ individual emis anterior anului 2005, însă în actuala reglementare, procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 se aplică şi actelor administrative adoptate sau emise anterior intrării în vigoare a legii.
Se mai arată că posibilitatea exercitării controlului legalităţii actului administrativ exista, singura diferenţă adusă de lege (Legea nr. 262/2007) priveşte instituirea unei proceduri speciale şi de urgenţă. Cauzele de nelegalitate sunt analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, conform regulei tempus regist actum.
Recursul este nefondat pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum a rezultat din expunerea rezumativă prezentată mai sus, actul administrativ vizat de excepţia de nelegalitate îl reprezintă certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M08 nr. 0091 emis la data de 6 martie 1995 de Ministerul Comerţului pentru SC C.V. SA, cât priveşte suprafaţa de 8435 mp.
Deci, actul administrativ litigios este un act administrativ unilateral cu caracter individual care a fost emis de Ministerul Comerţului cu peste 10 ani înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 262/2007 care au modificat şi completat, între altele, prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, interval de timp în care şi-a epuizat efectele juridice în scopul cărora a fost emis.
Cu privire la această categorie de acte administrative, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, prevede, într-adevăr, că „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate", iar art. II alin. (2) teza finală din acest din urmă act normativ prevede că „Excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Referitor la dispoziţiile legale susmenţionate, Curtea Constituţională a reţinut că acestea sunt constituţionale, prin raportare la următoarele prevederi din Legea fundamentală: art. 1 alin. (5), care instituie obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor; art. l5 alin. (2), care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile; art. 16 alin. (1), care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice; art. 20 alin. (2) referitoare la principiul priorităţii tratatelor privitoare la drepturile omului, la care România este parte; art. 21 privind accesul liber la justiţie; art. 23 referitor la libertatea individuală şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată.
În procesul de aplicare la speţă a dispoziţiilor legale incidente cauzelor cu a căror soluţionare este sesizat - în speţă fiind vorba de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, respectiv art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate - judecătorului naţional îi revine rolul de aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului) şi, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitare.
În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, tară să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor (mutatis mutandis, Vermeire împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, seria A nr. 214-C, p.84, §26)" (CEDO, Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2) (Cererea nr.71.525/01), §103, în M. Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007).
În privinţa rolului ce revine judecătorului naţional, în calitate de prim judecător comunitar, Curtea de Justiţie de la Luxemburg a reţinut că „este de competenţa instanţei naţionale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ naţional precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanţa naţională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât şi al autorităţilor administrative, cu condiţia ca interesul Comunităţii să fie pe deplin luat în considerare" (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 şi C-385/06).
De aceea, în exercitarea rolului ce revine judecătorului naţional, ca prim judecător convenţional şi comunitar, prin raportare la Convenţia europeană a drepturilor omului, la practica C.E.D.O. (blocul de convenţionalitate), precum şi la reglementările comunitare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea tară limită în timp, pe calea incidentală, a excepţiei de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinând că aceste dispoziţii contravin unor principii fundamentale, convenţionale şi comunitare, a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
Astfel, Curtea reţine că dispoziţiile susmenţionate din Legea contenciosului administrativ, în măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi în practica CEDO, precum şi de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securităţii juridice, care este implicit în! totalitatea articolelor Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept" (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României, §39).
Or, sub aspectul posibilităţii de cenzurare a legalităţii unui act juridic, CEDO a reţinut că posibilitatea de a anula, fără limită în timp, o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securităţii juridice (CEDO, Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumarescu împotriva României, §62, în M. Of. nr. 414 din 31 august 2000) iar în opinia separată la această hotărâre a fost introdusă o nuanţare sub acest aspect, în sensul că „atunci când încălcarea acestui principiu (al securităţii raporturilor juridice — n.r.) se datorează posibilităţii de a anula, tară limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie şi executată,(...) încălcarea trebuie considerată ca o înfrângere a „dreptului la justiţie", garantat de art.6 din Convenţie".
Validitatea argumentelor CEDO în speţa de faţă este susţinută de similitudinea de efecte juridice existentă între hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă şi actul administrativ irevocabil de către autoritatea emitentă şi definitivat prin neutilizarea mijloacelor de atac prevăzute de legislaţia anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Curtea de Justiţie de la Luxemburg a reţinut, de asemenea, în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de nelegalitate cu privire la actele instituţiilor comunitare că, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate. [Hotărârea din 27 septembrie 1983, Universitatea Hamburg (C-216/82 pct.5 şi urm.), Hotărârea din 9 martie 1994, TWD Textilwerke Deggendorf (C-188/92, pct.10 şi urm.), Hotărârea din 12 decembrie 1996, Accrington Beef şi alţii (C-241/95, pct.14 şi urm.), Hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wiljo (C-178/95, pct.15 şi urm.), Hotărârea din 11 noiembrie 1997, Eurotunnel şi alţii (C-408/95, pct.26 şi urm.), Hotărârea din 15 februarie 2001, Nachi Europe (C-239/99, pct.28 şi urm.), Hotărârea din 20 septembrie 2001, Banks (C-390/98, pct.109 şi urm.) şi Hotărârea din 23 februarie 2006, Atzeni şi alţii (C-346/03 şi C-529/03, pct.3Q şi următoarele)].
Faţă de cele arătate, Înalta Curte reţine că dispoziţiile în discuţie din Legea nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care permit repunerea în discuţie, în mod repetat şi fără limită în timp, a legalităţii oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile şi drepturile fundamentale arătate, contravenind practicii CEDO şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, pronunţate în situaţii juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privinţa actelor administrative individuale admiterea excepţiei de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere şi conţinut, cu anularea actului respectiv.
În consecinţă, în aplicarea prevederilor art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, prin raportare la principiile mai sus amintite, la Convenţia europeană a drepturilor omului şi la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la jurisprudenţa CEDO şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura, în speţă, aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/ 2007, şi ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M08 nr. 0091 emis la data de 06 martie 1995 de Ministerul Comerţului.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.A. împotriva sentinţei civile nr. 110/F din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4142/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4154/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
