ICCJ. Decizia nr. 4164/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4164/2010
Dosar nr. 5691/2/2009
Şedinţa publică din 7 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4459 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia prematurităţii şi a respins, ca prematur formulată, cererea introdusă de reclamanţii B.N.O., B.E. şi F.M.S., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P..
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 iunie 2009 reclamanţii au chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:
- obligarea pârâtei să emită pe numele reclamanţilor titlul de plată pentru suma de 97.147 lei în baza cererii de opţiune înregistrată sub nr. 8103 din 21 decembrie 2008, sumă ce reprezintă măsuri reparatorii pentru construcţia moară situată în comuna Chiselet, jud. Călăraşi acordate conform deciziei nr. 3185 din 14 octombrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor;
- obligarea pârâtei să vireze în contul reclamanţilor indicat în cererea de opţiune suma de 97.147 lei, urmare a emiterii titlului de plată.
Din probele administrate, Curtea de apel a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 2122 din 26 septembrie 2007, Tribunalul Călăraşi a admis contestaţia formulată de către reclamanţi împotriva dispoziţiei nr. 434 din 22 martie 2006 emisă de Primarul comunei Chiselet, acordând reclamanţilor despăgubiri constând în măsuri reparatorii în echivalent în sumă de 97.147 lei pentru construcţia moară situată în comuna Chiselet şi care a aparţinut autorului lor, C.I.B.
În baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, Primăria Chiselet a emis dispoziţia pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent şi a înaintat dosarul spre soluţionare Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 3185 din 14 octombrie 2008 reprezentând titlu de despăgubire în favoarea reclamanţilor pentru suma de 97.147 lei.
Reclamanţii şi-au exprimat opţiunea pentru acordarea despăgubirilor în numerar, opţiune înregistrată la A.N.R.P. sub nr. 8103 din 21 noiembrie 2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 182 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi ale pct. 182.1 lit. a) Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 1095/2005, modificată şi completată prin HG nr. 128/2008: „emiterea unui titlu de plată şi plata despăgubirilor băneşti în numerar către persoanele îndreptăţite, se va dispune în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare în contul A.N.R.P., în ordinea depunerii cererilor de opţiune".
A reţinut Curtea de apel că reclamanţii au înregistrat cererea de opţiune a reclamanţilor sub nr. 08103 din 21 decembrie 2008, iar până în prezent A.N.R.P. a plătit despăgubiri în numerar până la cererea de opţiune înregistrată sub nr. 03204 din 05 martie 2008.
Instanţa a apreciat că dispoziţiile Legii nr. 247/2005, reglementare cu caracter special, se aplică cu prioritate faţă de orice altă prevedere legală cu caracter general, iar, întrucât plata despăgubirilor s-a realizat în limita disponibilităţilor financiare până la dosarul de opţiune înregistrat sub numărul 03204 din 05 martie 2008, suma de 97.147 lei solicitată de reclamanţi este o creanţă certă şi lichidă, dar neexigibilă, motiv pentru care instanţa a reţinut că este întemeiată excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, excepţie invocată de pârâta A.N.R.P. prin întâmpinare.
Împotriva sentinţei civile nr. 4459 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii B.N.O., B.E. şi F.M.S., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenţii-reclamanţi critică hotărârea pronunţată de Curtea de apel sub aspectul greşitei soluţii pronunţate cu privire la excepţia prematurităţii acţiunii.
Susţin recurenţii-reclamanţi că instanţa în mod greşit şi-a întemeiat argumentaţia pe faptul că dreptul solicitat de reclamanţi nu este unul actual în raport cu dispoziţiile art. 182 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi ale pct. 182.1 lit. a) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1095/2005, modificată şi completată prin HG nr. 128/2008, întrucât acest aspect vizează fondul litigiului, iar nicidecum prematuritatea acţiunii.
Recurenţii mai arată că prin condiţionarea emiterii titlului de plată de existenţa disponibilităţilor financiare se creează o situaţie diferită între cei care optează exclusiv pentru plata despăgubirilor în numerar şi cei care optează pentru despăgubiri în numerar şi acţiuni la Fondul Proprietatea, precum şi faptul că instanţa a ignorat adresa nr. 620912 din 16 martie 2009 a Ministerului Finanţelor Publice care confirmă alocarea în anul 2009 a unui buget total de 115.995.000 lei, motiv pentru care nu se poate reţine neexigibilitatea sumei.
În concluzie, recurenţii-reclamanţi susţin că reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului faptul că, din cauza inexistenţei disponibilităţilor financiare, pârâta nu a emis titlul de plată într-un termen rezonabil.
Pârâta A.N.R.P. a depus întâmpinare şi concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile pronunţate de Curtea de apel.
Analizând cauza, prin prisma susţinerilor recurenţilor şi în raport cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale."
Din analiza lucrărilor dosarului, se constată că reclamanţii au învestit instanţa de fond cu o acţiune în contencios administrativ, nemulţumiţi fiind de răspunsul primit de la pârâta A.N.R.P. prin adresa nr. 12 din 31 martie 2009 (filele 8-9 la dosarul de fond), ca urmare a cererii reclamanţilor înregistrată la Autoritate sub nr. 795.160 din 25 martie 2009 (filele 12-14 la dosarul de fond) prin care aceştia solicitau instituţiei respective ca, în termenul legal de 30 de zile:
- să emită titlul de plată pentru suma de 97.147 lei conform Deciziei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 3185 din 14 octombrie 2008;
- să vireze suma de 97.147 lei în contul bancar deschis pe numele B.N.O., conform cererii de opţiune formulate.
Astfel fiind, Înalta Curte reţine că reclamanţii, cu respectarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, au învestit Curtea de apel cu controlul de legalitate al răspunsului pe care A.N.R.P. l-a transmis ca urmare a cererii ce i-a fost adresată, acţiunea a fost exercitată cu respectarea condiţiilor de regularitate.
Spre exemplu, în practica Instanţei Supreme s-a reţinut că este prematură acţiunea în situaţia în care persoana vătămată se adresează instanţei de contencios administrativ fără a mai aştepta fie ca autoritatea publică să răspundă procedurii prealabile, fie împlinirea termenului legal de 30 de zile prevăzut de lege în situaţia în care autoritatea publică nu răspunde cererii ce i-a fost adresată (A se vedea, spre exemplu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 550 din 16 februarie 2006).
Or, în cauză, reclamanţii au învestit A.N.R.P. cu cererea înregistrată sub nr. 795.160 din 25 martie 2009, au primit răspunsul A.N.R.P. nr. 12 din 31 martie 2009 şi, nemulţumiţi fiind de răspunsul primit, s-au adresat instanţei de contencios administrativ cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2004.
În concluzie, se reţine că instanţa de fond în mod eronat a admis excepţia prematurităţii acţiunii şi a respins acţiunea reclamanţilor ca prematur introdusă, fără a judeca litigiul în fond, deşi era legal sesizată cu controlul de legalitate al răspunsului pe care pârâta A.N.R.P. l-a transmis petenţilor.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, constatând întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurenţi, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) şi (5) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru a se pronunţa cu privire la fondul litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.N.O., B.E. şi F.M.S. împotriva sentinţei civile nr. 4459 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4162/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4168/2010. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
