ICCJ. Decizia nr. 42/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 42/2010
Dosar nr. 4121/1/200.
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul M.E.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti şi Serviciul Român de Informaţii încetarea executării silite începută împotriva sa până la comunicarea somaţiei nr. 1010844/208/2006 şi anularea deciziei de imputare nr. 1519324 din 21 februarie 2006 a S.R.I., în temeiul căruia a fost începută executarea silită.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că la 8 august 2006, pârâta Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, i-a comunicat somaţia nr. 1010844 din 2 august 2006, privitoare la debitul de 6.829,36 lei, reprezentând cheltuieli de şcolarizare şi întreţinere, somaţie nelegală deoarece, deşi în aceasta de menţionează ca titlu executoriu Decizia de imputare, numărul acesteia este eronat trecut şi nu a fost însoţită decât de prima pagină a titlului executoriu, încălcându-se dispoziţiile art. 14 alin. (1) C. proCod Fiscal. Reclamantul mai apreciază că titlul executor este lovit de nulitate pentru nerespectarea dispoziţiilor OG nr. 121/1998, prin neefectuarea cercetării administrative prealabile prevăzute de art. 22 şi art. 23 alin. (3) din Ordonanţă iar această decizie nu i-a fost comunicată, fiind încălcate şi dispoziţiile art. 25 alin. (4) din OG nr. 121/1998.
Prin întâmpinare Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 a invocat inadmisibilitatea contestaţiei în raport de art. 175 şi urm. C. proCod Fiscal, cât şi a cererii de suspendare a executării silite, excepţia necompetenţei materiale în raport de dispoziţiile art. 169 C. proCod Fiscal şi art. 400 C. proc. civ. şi excepţia tardivităţii cererii reclamantului pentru nerespectarea termenului de contestare de 15 zile de la comunicarea somaţiei de plată prevăzută de art. 170 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal, termen prevăzut sub sancţiunea decăderii.
Serviciul Român de Informaţii UM 0221 Bucureşti a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului, excepţia lipsei procedurii prealabile şi a tardivităţii contestaţiei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 1978 din 25 iunie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că declanşarea procedurii judiciare în materie este condiţionată de sesizarea pe cale administrativă a autorităţii emitente a actului a cărui anulare se solicită în termenul indicat în cuprinsul actului şi care curge de la comunicarea deciziei, pentru a da posibilitatea autorităţilor să-şi revoce propriul act, dacă se constată că a fost emis cu nerespectarea legii.
Procedura administrativă prealabilă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune a cărei neîndeplinire este sancţionată cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ..
Instanţa de fond a constatat că reclamantul s-a adresat instanţei de judecată, fără ca anterior să solicite unităţii militare revocarea deciziei de imputare, niciunul din înscrisurile existente la dosarul cauzei neputând fi apreciat ca reprezentând dovadă a îndeplinirii procedurii prealabile iar susţinerea reclamantului potrivit căreia Decizia nu i-a fost comunicată pentru a putea formula contestaţia la comandantul UM 0221 Bucureşti este infirmată de dovezile de comunicare ale deciziei existente la dosarul cauzei .
Împotriva acestei hotărâri reclamantul M.E.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând următoarele motive:
- în mod greşit instanţa de fond a stabilit că Decizia de impunere nr. 1519324 din 21 februarie 2006 a fost comunicată la data de 23 februarie 2006, conform recipisei poştale. Din înscrisul depus la dosar se poate observa că semnătura nu aparţine reclamantului-recurent şi nu poate fi indicată persoana căreia îi aparţine acea semnătură, astfel că pârâtul a refuzat, în mod nejustificat, efectuarea unei noi comunicări a deciziei imputate şi implicit, accesul său la procedura de contestare a acestui act;
- pe fondul cauzei, Decizia de impunere prin care a fost obligat la plata sumei de 6829,36 lei reprezentând cheltuieli de întreţinere şi şcolarizare este nelegală, deoarece potrivit art. 23 alin. (3) din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor prevede obligativitatea chemării şi ascultării celor în cauză, pentru explicaţii scrise şi prezentarea de probe în apărare, iar această procedură nu a fost respectată în cazul său. Recurentul precizează că ar fi putut aduce dovezi în sensul că a întocmit raportul de demisie din considerente ce ţin de starea sănătăţii sale.
Recurentul nu a indicat încadrarea în drept a motivelor sale de recurs.
Pârâtul-intimat Serviciul Român de Informaţii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în drept, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Susţinerea recurentului potrivit căreia a luat cunoştinţă de existenţa deciziei de imputare la un moment ulterior datei de 23 februarie 2006 (data recipisei poştale) este neîntemeiată, deoarece înscrisul depus la dosar atestă primirea corespondenţei prin poştă, semnătura fiind, cel puţin în apartenenţă, a reclamantului-reclamant; acesta nu a uzat, la fond de calea procedurală a înscrierii în fals, prin urmare, în mod corect instanţa a stabilit, ca dată a comunicării actului atacat, data de 23 februarie 2006, acţiunea reclamantului fiind tardivă.
Totodată, instanţa de fond a stabilit că reclamantul nu a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, obligaţia ce rezultă din prevederile art. 7 alin. (1) din prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile corespunzătoare din OG nr. 121/1998.
Faţă de aceste impedimente procedurale, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă.
În baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.E.V. împotriva sentinţei civile nr. 1978 din 25 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4172/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4207/2010. Contencios → |
|---|
