ICCJ. Decizia nr. 4234/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4234/2010
Dosar nr. 1549/54/200.
Şedinţa publică din 12 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 427 din 9 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis în parte acţiunea reclamantului R.S., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a anulat Ordinul nr. 458 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut în esenţă că în ceea ce priveşte primul capăt al acţiunii, respectiv anularea OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a administraţiei publice, acesta este inadmisibil, prin prisma faptului că acesta nu poate fi supus controlului contencios în conformitate cu art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
In ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, invocate de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prima instanţă a constatat că aceasta este nefondată, întrucât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nefiind necesară plângerea prealabilă.
Referitor la capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 458 din 24 aprilie 2009, instanţa de fond a constatat că acesta este întemeiat, având în vedere că actul administrativ atacat a fost emis în temeiul dispoziţiilor OUG nr. 37/2009, ordonanţă ce a fost declarată neconstituţională la data de 7 octombrie 2009 .
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României.
Recurentul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a solicitat modificarea hotărârii în parte, în sensul respingerii acţiunii, în principal, ca fiind lipsită de obiect iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
In motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea atacată:
Acţiunea dedusă judecăţii este lipsită de obiect, deoarece intimatul-reclamant urmăreşte repunerea sa în situaţia anterioară, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja.
Prevederile OUG nr. 37/2009 erau în vigoare la data emiterii ordinului nr. 458 din 24 aprilie 2009 de către M.A.P.D.R.
Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională se aplică pentru viitor, ceea ce presupune că legea în raport cu care se apreciază existenţa cauzei de nulitate este cea în vigoare la momentul emiterii actului administrativ nelegal, potrivit regulii „tempus regit actum".
Conform art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, funcţiile publice de director executiv adjunct al serviciilor deconcentrate au fost eliminate din categoria funcţiilor publice, reglementate de Legea nr. 188/1999.
Recurentul Guvernul României a solicitat modificarea sentinţei atacate, în sensul scoaterii sale din cauză, arătând că nu are calitate procesuală pasivă în speţa de faţă.
Intimatul-reclamant a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 20 dosar).
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin Ordinul nr. 458 din 24 aprilie 2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, intimatul-reclamant, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Mehedinţi.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, precum şi art. 7 alin. (6) din HG nr. 8/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009.
In considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
In plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
In speţa de faţă, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
In altă ordine de idei, Înalta Curte retine că eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Nici critica recurentului referitoare la ultraactivitatea OUG nr. 37/2009 este nefondată.
Pe acest aspect, Înalta Curte reţine că legea de aprobare a acestei ordonanţe a fost constatată ca neconstituţională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat de înseşi dispoziţiile ordonanţei.
Înalta Curte arată că actul şi măsura adoptată în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi, în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 427 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4232/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4237/2010. Contencios → |
|---|
