ICCJ. Decizia nr. 4207/2010. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4207/2010

Dosar nr. 2773/2/200.

Şedinţa publică din 8 octombrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Judecata în prima instanţă

Prin sentinţa nr. 3987 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea reclamantului G.C. în contradictoriu cu această parte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Instanţa a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 1316 din 20 mai 2003 a Primarului Municipiului Bacău, a respins ca nefondată acţiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, privind obligarea pârâtei să transmită dosarul nr. 14059/CC la evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce priveşte stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent şi emiterea deciziei care să conţină titlul de despăgubiri şi a respins cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Bacău, formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin dispoziţia nr. 1316 din 20 mai 2003 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, a fost respinsă cererea formulată de G.C. şi G.G. de restituire în natură a suprafeţei de teren de 325 mp situat în Bacău, întrucât terenul este ocupat de blocuri de locuinţe şi reţele, urmând a li se acorda măsuri reparatorii prin echivalent.

Dispoziţia arătată a fost comunicată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind înregistrat astfel dosarul reclamantului cu nr. 14059/C.

Instanţa a reţinut că dosarul astfel înregistrat nu a finalizat procedura administrativă de soluţionare a cererii de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri.

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiei emisă de primar şi instanţa de fond văzând dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a respins ca inadmisibilă această excepţie.

În acest sens s-a motivat că pentru contestarea dispoziţiei primarului emisă în soluţionarea notificărilor în baza Legii nr. 10/2001, s-a prevăzut o procedură specială de contestare, la Secţia civilă a tribunalului, situaţie în care, dacă aceste decizii nu pot fi cenzurate pe cale principală de instanţa de contencios administrativ, nici pe cale de excepţie nu pot fi analizate.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, instanţa a constatat că această autoritate nu are atribuţii privind desemnarea evaluatorului şi titlului de despăgubire, ce constituie obiect al cauzei deduse judecăţii, întrucât aceste atribuţii sunt în sarcina pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform dispoziţiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa a constatat că dosarul ce-l priveşte pe reclamant a depăşit faza analizării legalităţii măsurii de nerestituire în natură a imobilului, iar culpa pentru transmiterea incompletă a dosarului reclamantului aparţine Primăriei Municipiului Bacău.

planul de situaţie depus de reclamant la dosarul cauzei nu suplineşte caracterul incomplet al dosarului, iar acesta trebuia completat cu istoric de arteră şi număr poştal pentru imobilul situat în str. S. nr. 59, în vederea identificării terenului ce urmează a fi supus evaluării.

Instanţa a reţinut caracterul justificat al refuzului pârâtei de a proceda la continuarea procedurii privind desemnarea evaluatorului şi respectiv, de emitere a titlului de despăgubire, întrucât nu a fost lămurită încă corespondenţa în timp a celor două adrese pentru imobilul în litigiu.

2. Recursul declarat de reclamant

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul prin mandatar, fără a invoca motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prin modul în care au fost expuse în recurs, criticile aduse sentinţei recurate vizează interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005.

Recurentul prin mandatar arată că textul de lege invocat nu conferă intimatei dreptul de a exercita un control de legalitate al Dispoziţiei Primarului Municipiului Bacău, nr. 1316 din 20 mai 2003, emisă în baza Legii nr. 10/2001, decât prin prisma modalităţii de reconstituire a dreptului de proprietate, în natura sau în echivalent bănesc (despăgubiri).

Motivându-şi sentinţa în sensul că dosarul înaintat Comisiei este incomplet, întrucât reclamantul nu a lămurit corespondenţa în timp a celor două adrese pentru imobilul în litigiu, instanţa de fond, afirmă recurentul, a conferit intimatei o competenţă pe care nu o are, legitimând abuzul de drept al acesteia.

Se arată că intimata se prevalează de o eroare materială strecurată în conţinutul notificării din anul 2001, în care se menţionează că reclamantul solicită terenul situat în Bacău, str. S. nr. 59, când de fapt imobilul în litigiu se afla pe str. M., actuala M. aşa cum rezultă din actul originar de proprietate.

3. Probe noi în recurs.

În conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ., recurentul a solicitat proba cu înscrisuri şi în acest sens a depus la dosar în copie adresa nr. 21381 din 25 februarie 2010 emisă de Primăria Municipiului Bacău, din care rezultă faptul că strada M. din Bacău a purtat denumirea de str. M.

Se comunică totodată că Primăria Municipiului Bacău nu deţine un istoric al numerelor poştale care s-au atribuit în decursul timpului ci doar istoricul denumirilor de stradă.

4. Apărarea formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilo.

Prin întâmpinarea formulată la data de 7 octombrie 2010, intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata a arătat că în urma analizării dosarului de despăgubire nr. 14509/CC în conformitate cu art. 16 din Legea nr. 247/2005, ţinând cont de actele depuse la dosar, de entitate care a soluţionat notificarea reclamantului, acte care descriu situaţia juridică a imobilului, s-a constatat faptul că dosarul mai trebuie completat cu istoric de arteră şi număr poştal pentru imobilul situat în str. M. nr. 51, precum şi: cu un istoric de arteră şi număr poştal pentru imobilul situat în str. S. nr. 59.

Arată instanţei că în lipsa individualizării imobilului pentru care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, acesta nu poate fi transmis la evaluare iar în lipsa unui raport de evaluare nu se poate emite Decizia reprezentând titlu de despăgubire.

În acest context, intimata afirmă că s-a impus soluţia remiterii dosarului la Primăria Bacău pentru completare.

5. Apărarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor

Intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat respingerea recursului şi menţinerea soluţiei primei instanţe prin care în mod temeinic şi legal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în condiţiile în care în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost învestită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

II. Considerentele proprii instanţei de recurs

1. Soluţia instanţei de recurs

Recursul este fondat pentru considerentele expuse în continuare.

2. Prin Dispoziţia nr. 1316 din 20 mai 2003, Primarul Municipiului Bacău entitatea învestită cu soluţionarea notificării nr. 37188/2001, conform art. 1 alin. (2) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 325 mp situat în Bacău str. M. nr. 51, cu motivarea că terenul este ocupat de blocuri de locuinţe şi reţele edilitare şi s-a transmis oferta de acordare a despăgubirilor băneşti la Prefectura Judeţului Bacău.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 dispoziţia enunţată şi documentaţia aferentă a fost înaintată intimatei sub nr. 14059/CC/2006 pentru stabilirea despăgubirilor, în condiţiile Titlului VII din acest act normativ.

3. Relevante pentru dezlegarea prezentului recurs sunt dispoziţiile art. 16 alin. (1), (4) - (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care au următorul cuprins:

„(1) Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(4) Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.

(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost, respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

(6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

(7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare".

4. Dispoziţiile legale citate conduc eo ipso la concluzia că, într-adevăr, instanţa de fond le-a interpretat şi aplicat greşit.

Intimata-pârâtă nu are decât competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului.

Câtă vreme Dispoziţia nr. 1316/2005 a Primarului Municipiului Bacău nu a fost atacată în termenul legal şi nu a fost cenzurată de instanţa competentă, ea beneficiază de prezumţia de legalitate cât şi de caracter executoriu, neputând fi repusă în discuţie, chiar şi incidental, de către intimata-pârâtă.

A adopta o altă soluţie înseamnă a deturna dispoziţiile legale citate de la scopul pentru care au fost edictate şi, implicit, a legitima amânarea sine die a reparării unor prejudicii pentru abuzurile săvârşite de regimul totalitar comunist, prin invocarea unor pretinse omisiuni, neconcordanţe etc.

5. În concluzie, înalta Curte constată că criticile formulate de recurent în cuprinsul cererii de recurs sunt fondate.

6. Deşi din punct de vedere procedural [art. 312 alin. (l) - (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.] considerentele expuse în examinarea motivelor de recurs sunt suficiente pentru admiterea recursului de faţă şi modificarea sentinţei în sensul solicitat, înalta Curte constată că în privinţa inadvertenţelor din cuprinsul notificării din anul 2001 referitoare la individualizarea imobilului pentru care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, este corectă susţinerea recurentului potrivit căruia s-a strecurat în conţinutul cererii o eroare materială. Astfel s-a menţionat că solicită terenul situat în Bacău, str. str. S. nr.59 în loc de Bacău str. M. actuala str. M. nr. 51.

Totodată, s-a făcut dovada că str. M. din Bacău a purtat denumirea de str. M. conform adresei emisă de Primăria Municipiului Bacău la data de 25 februarie 2010.

În aceste condiţii nu mai poate fi reţinută apărarea intimatei-pârâte în sensul că dosarul cu propunerea de despăgubire este incomplet, urmând ca cererea să fie soluţionată într-un termen rezonabil conform criteriilor cristalizate în Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Apărarea intimatei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor privind lipsa calităţii procesuale pasive în raport de obiectul cererii deduse judecăţii a fost reţinută de prima instanţă, iar sub acest aspect hotărârea nu a fost recurată.

Atribuţiile pentru desemnarea evaluatorului, respectiv emiterea titlului de despăgubire aparţine intimatei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care trebuie să continue procedura administrativă în dosarul nr. 14059/CC/2006, cu care fost învestită.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru toate aceste considerente, va fi admis recursul în baza art. 312 alin.(1) – (3) C. proc. civ., modificată în parte sentinţa recurată, prin admiterea cererii ce vizează obligarea intimatei-pârâte să transmită dosarul unui evaluator şi să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubiri, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de G.C. împotriva sentinţei nr. 3987 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea reclamantului.

Obligă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să transmită dosarul cu nr. 14059 CC unui evaluator şi să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubire în favoarea reclamantului.

Menţine celelalte dispoziţii.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4207/2010. Contencios