ICCJ. Decizia nr. 4251/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4251/2010
Dosar nr. 566/43/200.
Şedinţa publică din 12 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, reclamanta SC A. SRL a solicitat, suspendarea executării Deciziei de impunere nr.1134/30 noiembrie 2009 emisă de pârâta D.G.F.P. Mureş până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Decizia contestată, pârâta a stabilit în sarcina sa obligaţii suplimentare la plată reprezentând TVA şi accesorii în cuantum total de 518.000 lei, iar executarea imediată a deciziei ar putea provoca pagube ireparabile societăţii.
Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.P. Mureş a solicitat respingerea cererii, arătând că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Prin sentinţa civilă nr. 18 din 5 februarie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureş - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Mureş şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1134 din 30 noiembrie 2009 emisă de pârâtă privind obligaţii fiscale suplimentare de plată privind TVA în cuantum de 302.415 lei şi majorări de întârziere de 216.184 lei, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
De asemenea, în considerarea prevederilor art. 215 alin. (1) şi (2) C. proCod Fiscal la termenul de judecată din 04 februarie 2009 s-a fixat în sarcina reclamantei o cauţiune de 3% din cuantumul sumei contestate, respectiv 25.970 lei, cauţiune depusă la dosar.
Având în vedere Recomandarea R (89) 8 adoptată de Consiliul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, prima instanţa a apreciat că, din actele depuse de reclamantă, rezultă existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte determinarea obligaţiilor suplimentare de plată, fiind astfel îndeplinită prima condiţie impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv, existenţa cazului bine justificat, aşa cum este definită această noţiune în art. 2 alin. (1) lit. t) din acelaşi act normativ
Referitor la condiţia necesităţii prevenirii unei pagube iminente, prima instanţă a constatat ca fiind îndeplinită şi această condiţie, întrucât prin punerea în executare a respectivei decizii de impunere, s-ar putea produce o perturbare previzibilă gravă a activităţii reclamantei, căreia prin cuantumul ridicat al sumelor constatate, dar şi specificul activităţii acesteia, i s-ar produce un grav dezechilibru financiar.
Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Mureş.
În motivarea recursului formulat recurenta-pârâtă a susţinut în esenţă că instanţa de fond a apreciat în mod eronat ca fiind îndeplinite condiţiile legale pentru suspendarea actului administrativ atacat, această operaţiune juridică reprezentând o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu şi care poate fi primită doar în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condiţii a căror îndeplinire cumulativă apreciază recurenta că nu a fost dovedită în cauză.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Intimata SC A. SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat în cauză şi menţinerea integrală a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, susţinând legalitatea şi temeinicia acesteia, având în vedere faptul că, în cauză au fost dovedite ca fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate de recurentă, faţă de apărările intimatei şi de prevederile legale incidente dar şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că în cauză subzistă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând greşita aplicare şi interpretare a legii, în considerarea celor în continuare prezentate.
Astfel cum în mod constat a hotărât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa în materie pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată fără însă a se realiza o examinare pe fond a legalităţii actului a cărei suspendare se solicită, în sensul că analizarea actului administrativ se limitează doar la o simplă „pipăire" a fondului.
Din această perspectivă, instanţa de recurs apreciază că în mod eronat s-a reţinut prin hotărârea atacată că în cauză ar fi îndeplinită cerinţa cazului bine justificat, astfel cum este acesta definit de art. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004, republicată, respectiv împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Sunt fondate criticile recurentei întrucât pe de o parte la o primă examinare, nu se poate susţine că Decizia de impunere ar fi fost emisă în afara prerogativelor legale conferite de dispoziţiile Legii nr. 571/2003, iar pe de o altă parte, prezumţia de legalitate nu poate fi răsturnată în baza motivaţiei contestaţiei formulate de intimat şi a înscrisurilor depuse în susţinerea acesteia, aceste aspecte fiind în mod evident, chestiuni de fond ce exced cadrului sumar al procedurii suspendării executării.
Criticile recurentei vizând greşita apreciere a instanţei de fond în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, se constată că sunt fondate, întrucât argumentaţia instanţei se întemeiază exclusiv pe cuantumul valoric al obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina intimatei, fără a verifica în ce constă prejudiciul material efectiv şi în ce măsură executarea sumelor respective ar constitui un impediment în derularea activităţii curente a acesteia.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va admite recursul formulat în cauză, modificând sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea reclamantei SC A. SRL ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Mureş împotriva sentinţei civile nr. 18 din 5 februarie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal .
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4245/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4254/2010. Contencios → |
|---|
