ICCJ. Decizia nr. 4276/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4276/2010
Dosar nr. 4390/1/2010
Şedinţa publică din 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 48/F/2010 din 15 martie 2010 Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului U.V. şi, în consecinţă, a dispus anularea Ordinului nr. 660 din 24 aprilie 2009, emis de pârât pe numele reclamantului, a obligat pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 4,3 lei, cheltuieli reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar şi suma de 1500 lei onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Reclamantul U.V. a fost numit în funcţia de Director general, inspector de specialitate 1 C.S. Poiana Braşov conform Ordinului nr. 432 din 25 august 2006 şi a desfăşurat activitatea conform contractului individual de muncă până la data de 23 mai 2009, când, prin Ordinul nr. 660 din 24 aprilie 2009, i-a încetat raportul de muncă.
Din analiza actului administrativ atacat rezultă că autoritatea publică pârâtă, a dispus în temeiul art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 desfiinţarea funcţiei de conducere de Director General al C.S.N. Poiana Braşov şi, începând cu data de 23 mai 2009, a dispus încetarea raportului de muncă al reclamantului după expirarea perioadei de preaviz de 15 zile lucrătoare.
Instanţa de fond a constatat că nu există nicio îndoială asupra nelegalităţii măsurii de desfiinţare a postului ocupat de reclamant şi de încetarea a contractului individual de muncă, având în vedere dispoziţiile obligatorii ale Curţii Constituţionale din Decizia nr. 1257 din 7octombrie 2009, prin care s-a declarat neconstituţională legea de aprobare a OUG nr. 37/2009.
Prin urmare, dacă temeiul de drept care a stat la baza desfiinţări funcţiei ocupate de reclamant a fost eliminat, fiind neconstituţionale prevederile art. III alin.(1) din OUG nr. 37/2009, rezultă că actul respectiv este lipsit de temei legal, adică este nelegal, fiind astfel anulat de instanţă pentru nelegalitatea şi netemeinicia măsurilor dispuse prin acest ordin, ca şi act administrativ emis de o autoritate publică, prin care a vătămat persoana reclamantului.
Dat fiind faptul că acţiunea reclamantului a fost admisă, instanţa a aplicat prevederile art. 274 C. proc. civ., obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată, onorariu avocat, taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Deoarece asupra cererii de suspendare instanţa s-a pronunţat motivat, apărarea pârâtului a fost înlăturată în ceea ce priveşte susţinerea că nu este admisibilă suspendarea şi în ceea ce priveşte lipsa plângerii prealabile, deoarece conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cauză fiind invocată o excepţie de neconstituţionalitate a OUG nr. 37/2009, nu se impunea efectuarea plângerii prealabile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.S.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând în esenţă următoarele:
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României: "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în M.Of. al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.".
Recurenta arată că din textul citat reiese fără echivoc faptul că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte doar pentru viitor, nu şi pentru trecut, iar, raportat la speţa de faţă, ordinul contestat de reclamant este emis înaintea publicării Deciziei Curţii Constituţionale în M.Of.
Recurenta arată astfel că legiuitorul a prevăzut în Legea Fundamentală o dispoziţie care să protejeze într-un fel raporturile juridice născute în baza unui act normativ declarat neconstituţional, care a produs deja efecte juridice.
Se mai arată că Ordinul nr. 660 din 24 aprilie 2009 a fost emis de Ministerul Tineretului şi Sportului în baza dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din OUG nr. 37/2009, astfel încât ordinul contestat prin acţiunea introductivă are ca temei un act normativ emis de Guvernul României şi care era constituţional la data emiterii sale.
Recurenta-pârâtă susţine că, raportat la prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţia României, soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin Ordinul nr. 660 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Tineretului şi Sportului, intimatul-reclamant, după un preaviz de 15 zile lucrătoare, a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director general al C.S.N. Poiana Braşov.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M.Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
De asemenea, este de necontestat faptul că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)".
Totodată, este de necontestat faptul că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. 105/2009, publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009, în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Totodată, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Nici critica recurentei referitoare la ultraactivitatea OUG nr. 37/2009 nu este fondată.
Pe acest aspect, Înalta Curte reţine că legea de aprobare a acestei ordonanţe a fost constatată ca neconstituţională prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat de înseşi dispoziţiile ordonanţei.
În mod corect instanţa de fond a motivat că actul administrativ atacat este nelegal, fiind emis în temeiul unei Ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituţionalitate.
De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanţa de fond, a susţinut că Decizia Curţii Constituţionale nu poate fi avută în vedere, întrucât a fost pronunţată ulterior emiterii actului administrativ contestat şi are putere numai pentru viitor.
Nu poate fi primită susţinerea recurentei-pârâte, întrucât viciul de constituţionalitate constatat cu privire la OUG nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza şi pentru executarea unor dispoziţii neconstituţionale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal şi nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziţii neconstituţionale.
În acelaşi sens, instanţa de recurs are în vedere şi faptul că, prin Decizia respectivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că „prin dispoziţiile sale, OUG nr. 37/2009 exprimă o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul judeţelor, şi pune în discuţie regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice".
Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.S.T. împotriva sentinţei civile nr. 48/F/2010 din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4273/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4281/2010. Contencios → |
|---|
