ICCJ. Decizia nr. 4397/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4397/2010
Dosar nr. 7865/2/200.
Şedinţa publică din 19 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi modificată ulterior, reclamanţii B.S., B.D., B.A., B.E., C.A., C.M., F.V., I.M.G., M.M., M.A., O.D., P.R., P.M., P.I., P.L. şi S.C. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Parchetul I.C.C.J."), Ministerul Finanţelor Publice şi ministrul finanţelor publice - G.P., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004:
1. Anularea Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de procurorul general al Parchetului I.C.C.J. şi implicit a adresei nr. 293378 din 18 iunie 2009 a ministrului finanţelor publice.
2.Obligarea Procurorului general al Parchetului I.C.C.J., în calitate de ordonator principal de credite, în conformitate cu prevederile art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, să solicite Ministerului Finanţelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul „Cheltuieli de personal" pentru plata sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50 %, suspendat din data de 1 iunie 2009, pentru semestrul II 2009, deschiderea de credite pentru plata sumei aferente plăţii, alocarea, în favoarea acestui parchet, a sumelor reprezentând sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50 % şi plata contravalorii lui, începând cu data de 1 iunie 2009.
3. Obligarea Ministerului Finanţelor Publice împreună cu P.G. - ministrul finanţelor publice să suplimenteze fondurile prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul „Cheltuieli de personal" pentru plata, pe semestrul II 2009, a sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50% şi să aprobe deschiderea de credite pentru plata sumei aferente acestuia, astfel solicitată de procurorul general al Parchetului I.C.C.J.
4. Obligarea Ministerului Finanţelor Publice în solidar cu P.G. - ministrul finanţelor publice la plata despăgubirilor constând în daunele produse prin lipsa de folosinţă a sumelor aferente sporului de 50%, pagubă echivalentă dobânzii normale de pe piaţa bancară, datorată începând cu data de 1 iunie 2009 şi până la momentul plăţii efective, întrucât refuzul acestora - de a aloca fondurile necesare plăţii - a contribuit la emiterea Ordinului de suspendare a plăţii sporului în discuţie, pentru semestrul al II-lea 2009, precum şi la soluţionarea nefavorabilă, pentru aceleaşi considerente, a plângerilor prealabile formulate împotriva Ordinului mai sus arătat.
5. In temeiul art. 18 alin. (6) şi art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, să se dispună ca executarea hotărârii să se facă într-un termen limită de o zi de la pronunţare, sub sancţiunea aplicării unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în sarcina intimaţilor pârâţi Ministerul Finanţelor Publice şi P.G. - ministrul finanţelor publice.
6. În temeiul art. 15 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei să se dispună suspendarea actului administrativ atacat.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul Î.C.C.J. a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 730 din 9 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamantul C.M. pentru lipsa procedurii prealabile şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul respectiv. A reţinut Curtea de apel că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că, anterior sesizării instanţei, reclamantul C.M. nu a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu a solicitat emitentului revocarea ordinului contestat;
- a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reţinând că reclamanţii au îndeplinit procedura prealabilă în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 faţă de emitentul ordinului contestat. Totodată, Curtea de apel a reţinut că susţinerile privind pronunţarea de către instanţă a unei hotărâri cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti în cazul în care ar admite acţiunea faţă de Ministerul Finanţelor Publice şi de ministrul finanţelor publice nu vizează admisibilitatea acţiunii, iar susţinerile referitoare la procedura de întocmire a bugetului de stat şi cea de deschidere de credite bugetare reglementate de Legea nr. 500/2002, urmează a fi avute în vedere la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor cu privire la pct.3 din acţiunea modificată;
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor cu privire la pct. 3 din acţiunea modificată, pe care 1-a respins ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală activă. A reţinut instanţa că, în raport cu dispoziţiile art. 2 pct. 21 şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, solicitarea de deschidere de credite poate fi adresată ministerului doar de către ordonatorii principali de credite, în speţă, Procurorul general al Parchetului I.C.C.J., astfel că reclamanţii nu au abilitarea legală de a solicita obligarea celor doi pârâţi la suplimentarea fondurilor şi aprobarea deschiderii de credite pentru plata sporului de 50%. Având în vedere admiterea acestei excepţii, instanţa nu a mai analizat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată cu privire la acest capăt de cerere de către Ministerul Finanţelor Publice şi ministrul finanţelor publice;
- a admis, în parte, acţiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanţii B.S., B.D., B.A., B.E., C.A., F.V., I.M.G., M.M., M.A., O.D., P.R., P.M., P.I., P.L. şi S.C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul I.C.C.J., Ministerul Finanţelor Publice şi ministrul finanţelor publice - G.P..
- a anulat Ordinul nr. 1472/2009 emis de pârâtul Procurorul General al Parchetului I.C.C.J.;
- a dispus suspendarea executării ordinului până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei;
- a respins, ca neîntemeiate, pct. 2, 4 şi 5 din acţiunea modificată;
- a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, cerere pe care a respins-o ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a apreciat că acţiunea este întemeiată în parte, în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect anularea şi suspendarea executării Ordinului nr. 1472/2009 emis de Procurorul General al Parchetului I.C.C.J. Prin ordinul respectiv s-a dispus, începând cu data de 01 iunie 2009, suspendarea aplicării Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului I.C.C.J. prin care se dispusese plata lunară către procurori a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%. Dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 3 din OUG nr. 71/2009, avute în vedere la emiterea ordinului contestat, sunt aplicabile pentru plata restantă a sumelor stabilite prin titluri executorii aflate sub incidenţa prevederilor OUG nr. 75/2008, astfel încât aceste dispoziţii nu pot fi invocate ca temei al suspendării plăţii sporului de 50%, întrucât prevederile respective nu vizează plata lunară a drepturilor salariale. In acest sens, instanţa a avut în vedere că plata sporului respectiv nu s-a făcut în baza unor hotărâri judecătoreşti obţinute de reclamanţi, ci în temeiul art. 47 din Legea nr. 50/1996. Totodată, instanţa a avut în vedere considerentele Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite.
A mai reţinut Curtea de apel că ordinul contestat a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
Reţinând că ordinul contestat reprezintă pentru reclamanţi un act administrativ vătămător în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate şi producând vătămarea dreptului reclamanţilor recunoscut de lege de a obţine lunar veniturile salariale în integralitate, cu toate sporurile care sunt prevăzute de actele normative în vigoare, Curtea de apel a apreciat că sunt îndeplinite condiţia cazului bine justificat şi condiţia prevenirii producerii unei pagube iminente prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune măsura suspendării executării ordinului.
Instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiat capătul doi din acţiunea modificată, întrucât pârâtul Ministerul Public - Parchetul I.C.C.J., în calitatea sa de ordonator principal de credite, a solicitat sumele necesare pentru acordarea acestui spor pentru anul 2009, dar Ministerul Finanţelor Publice a diminuat fondurile solicitate, în sensul că nu a aprobat sumele necesare pentru plata sporului şi pentru semestrul II al anului 2009, motiv pentru care nu se poate reţine un refuz nejustificat al pârâtului în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la pct. 4 din acţiunea modificată, Curtea de apel a reţinut că, întrucât instanţa nu a obligat pe pârâţi la plata sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, nu se poate dispune obligarea la plata dobânzii aferente sumelor reprezentate de sporul în discuţie, dat fiind faptul că rezolvarea acestei cereri accesorii depinde de soluţia dată cererii principale.
Cu privire la pct. 5 din acţiunea modificată, instanţa a reţinut că este neîntemeiat în raport cu dispoziţiile art. l8 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, întrucât în cauză nu s-a dispus obligarea celor doi pârâţi la executarea vreuneia dintre obligaţiile la care se referă pct. 3 şi 4 din acţiune.
Referitor la cererea de chemare în garanţie, instanţa de fond a reţinut că această cerere este inadmisibilă, faţă de dispoziţiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., întrucât cererea respectivă are un alt obiect - respectiv obligarea ministerului de a adopta un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009 - decât garantarea sau despăgubirea la care se referă dispoziţiile respective.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de apel, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul I.C.C.J., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi invocând art. 3041 C. proc. civ.
În temeiul art. 137 C. proc. civ., recurentul-pârât invocă excepţia lipsei de interes în promovarea cererii de anulare a Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului I.C.C.J., având în vedere că ordinul a fost anulat prin sentinţa nr. 196 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 1412 din 11 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, astfel că, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamanţii nu mai justifică o vătămare a drepturilor sau intereselor lor.
În temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 137 C. proc. civ., recurentul invocă excepţia lipsei de obiect, susţinând că, sub aspectul producerii de efecte pentru viitor, suspendarea actului dedus judecăţii este lipsită de obiect, deoarece, potrivit art. 4 din anexa VI la Legea nr. 300/2009, a fost emis Ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie 2009 şi Decizia nr. 2778 din 17 noiembrie 2009, prin care s-a stabilit că, în perioada 12 noiembrie - 31 decembrie 2009, categoriile de personal din care fac parte reclamanţii beneficiază de spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25%.
Sub aspectul motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine următoarele:
Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că actele contestate au caracter retroactiv, întrucât efectele actelor trebuie să fie raportate la data scadenţei drepturilor băneşti, 13 iulie 2009, astfel că în mod eronat s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, atâta timp cât actele contestate nu dispun cu privire la existenţa sau inexistenţa dreptului reclamanţilor, ci doar suspendă temporar plata sporului în litigiu, astfel că nu a fost pus în discuţie dreptul în sine al reclamanţilor.
Mai susţin recurent-pârât că nu se poate reţine o vătămare a dreptului reclamanţilor, întrucât plata sporului urmează a se face în condiţiile OUG nr. 71/2009 şi că în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanţelor Publice, instituţia se află în imposibilitate obiectivă de a achita sporul respectiv.
Totodată, se arată că actul nu a fost emis cu exces de putere, întrucât Ministerului Public - Parchetul I.C.C.J. nu i se poate imputa lipsa fondurilor necesare atâta timp cât Ministerul Finanţelor Publice nu a alocat sumelor necesare plăţii sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Recurentul-pârât apreciază că în mod greşit instanţa a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile OUG nr. 71/2009 şi că instanţa de fond a adăugat la prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 din ordonanţa de urgenţă, fiind de netăgăduit faptul că potrivit acestui act normativ nu mai poate fi executată niciun fel de măsură dispusă prin titluri executorii, cum sunt în cauză hotărârile judecătoreşti de acordare a sporului.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării, recurentul-pârât susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, atâta timp cât suspendarea plăţii sporului s-a dispus din motive financiare, iar încasarea de către reclamanţi a unor sume de bani mai mici nu reprezintă o pagubă iminentă, în condiţiile în care aceştia sunt beneficiarii unor hotărâri judecătoreşti în privinţa plăţii sporului, care vor fi puse în executare conform prevederilor OUG nr. 71/2009.
Mai susţine recurentul-pârât că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, deşi obligaţia de garanţie subzistă în temeiul art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 şi art. 19 din Legea nr. 500/2002.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cu prioritate excepţia lipsei de interes şi a lipsei de obiect a acţiunii, invocată de recurent în temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste excepţii sunt neîntemeiate. In acest sens, este de reţinut că abrogarea actului administrativ cu caracter normativ, după declanşarea controlului judecătoresc de legalitate a acestuia, nu lipseşte de obiect acţiunea în contencios administrativ, pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui. De asemenea, se reţine că Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 şi art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia instanţa are de analizat nu numai conformitatea actului administrativ cu legea, ci şi existenţa unei vătămări produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, în lipsa căreia nu poate fi aplicată sancţiunea anulării (Decizia nr. 3324 din 29 iunie 2007, publicată in Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pe anul 2007 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 106). Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs reţine că, în pofida anulării actului prin hotărâre judecătorească, reclamanţii justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor şi intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată cel puţin pentru perioada cuprinsă între data emiterii şi data anulării ordinului ce formează obiectul litigiului. Pentru aceleaşi argumente nu pot fi primite nici susţinerea recurentului în sensul că anularea actului contestat este lipsită de obiect în privinţa producerii efectelor juridice pentru viitor, faţă de prevederile art. 4 alin. (3) şi (4) din anexa nr. VI la Legea nr. 330/2009.
Este neîntemeiat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, conform dispoziţiilor art. 261 alin. (1l) C. proc. civ., instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor, acestea putând fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, existând doar cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată şi cele pentru care au fost respinse cererile părţilor (nu susţinerile acestora), cerinţă îndeplinită în speţă de hotărârea pronunţată de Curtea de apel, în cuprinsul căreia sunt expuse motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în sensul celor hotărâte.
Sub aspectul motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 8 şi 9 C. proc. civ., instanţa de recurs reţine următoarele:
Curtea de apel a apreciat în mod corect că nu sunt incidente dispoziţiile OUG nr. 71/2009, întrucât dreptul reclamanţilor la plata drepturilor salariale lunare nu se circumscrie cadrului instituit prin OUG nr. 71/2009 aplicabil numai în privinţa sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, iar actul contestat are caracter retroactiv şi contravine dispoziţiilor art.74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, reclamanţii fiind vătămaţi în dreptul lor la plata salariului.
Este necontestat caracterul retroactiv al Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului I.C.C.J., atât timp cât actul a fost emis în cursul lunii iulie şi dispune suspendarea de la data de 01 iunie 2009 a plăţii sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanţilor aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.
In acelaşi sens, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege şi în privinţa actelor administrative cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei, ordinul contestat trebuia să fie elaborat şi emis cu respectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, care consacră principiul neretroactivităţii, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al celor două acte administrative.
Emiterea actului administrativ contestat cu nesocotirea principiului neretroactivităţii aduce atingere şi principiului securităţii raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care a fost consacrat în jurisprudenţă CEDO, atâta timp cât certitudinea reclamanţilor cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că, prin emiterea actului administrativ cu încălcarea principiului retroactivităţii şi a principiului securităţii raporturilor juridice, autoritatea emitentă a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanţilor de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârşitul lunii iunie.
Sub aspectul soluţiei de admitere a cererii de suspendare a executării ordinului contestat, instanţa de recurs reţine că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât cazul bine justificat derivă din nerespectarea principiului neretroactivităţii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi din încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar paguba iminentă rezidă în diminuarea drepturilor salariale, ca prejudiciu material viitor şi previzibil cu evidenţă, în contextul derulării raporturilor de serviciu dintre magistraţi şi stat.
In ceea ce priveşte susţinerile din recurs referitoare la respingerea de către Curtea de apel a cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, se constată că acestea nu pot fi primite. întemeiat a apreciat instanţa de fond că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ., întrucât nu se poate reţine existenţa în sarcina Ministerului Finanţelor Publice a unei obligaţii de garanţie sau despăgubire, în ipoteza admiterii acţiunii. în jurisprudenţă s-a reţinut în mod constant că „instituţia chemării în garanţie se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau despăgubire şi revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros" şi că obligaţia de garanţie este condiţionată de existenţa unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv. Or, în raport cu obiectul acţiunii şi atribuţiile ce revin Ministerului Finanţelor Publice potrivit Legii nr. 500/2002, ministerul nu este debitorul unei obligaţii de garanţie sau de despăgubire, iar executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii se face cu respectarea procedurii prevăzute de OG nr. 22/2002.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 730 din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4377/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4400/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
