ICCJ. Decizia nr. 4469/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4469/2010
Dosar nr.1747/33/2009
Şedinţa publică din 21 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta L.B.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, obligarea acesteia să-i recunoască drepturile prevăzute de art. 3 din O.G nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, în calitate de soţie supravieţuitoare, şi să emită o hotărâre de acordare a acestor drepturi, începând cu data de 23 iunie 2009.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin cererea înregistrată la data de 23 iunie 2009 a solicitat pârâtei acordarea tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de soţie supravieţuitoare a soţului său, L.B.A., care s-a refugiat din motive etnice, iar prin hotărârea nr. 5921 din 30 ianuarie 2009 pârâta a respins cererea reclamantei, apreciind că nu a prezentat acte oficiale din care să rezulte persecuţia şi refugiul.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 3 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta L.B.R. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, a anulat hotărârea nr. 5921 emisă de pârâtă la 30 iunie 2009, obligând pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de soţ supravieţuitor al persoanei refugiate în perioada iunie 1942-06 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 iulie 2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că înscrisurile depuse de reclamantă în susţinerea acţiunii, respectiv declaraţiile autentificate ale martorilor I.R. şi M.M., şi actele sale de stare civilă, atestă strămutarea soţului acesteia, împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în perioada iunie 1942-06 martie 1945, refugiul fiind determinat ca urmare a persecuţiilor etnice.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut că, în speţă, aspectele menţionate au fost confirmate şi de martora audiată de instanţă, I.R., constatând astfel că sunt îndeplinite prevederile art. 1 şi 3 din Legea nr. 189/2000.
3. Recursul declarat de pârâtă
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 5 coroborat cu art. 1169 şi art. 1191 alin. (1) C. civ., conform cărora dovada actelor juridice al căror obiect depăşeşte suma de 0,025 RON nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată, or, în cauză obiectul litigiului vizează o indemnizaţie de până la 500 RON, iar reclamanta a făcut dovada cu martori în privinţa încadrării sale în situaţia reglementată de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Recurenta-pârâtă a invocat practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 3738/2007), potrivit căreia s-a reţinut că drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă persoanelor care şi-au schimbat domiciliul dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului român într-o localitate aflată tot sub autoritatea statului român şi faptul că refugiul a fost determinat de teama persecuţiilor exercitate asupra ţiganilor şi evreilor.
4. Apărarea intimatei-reclamante
Prin concluziile scrise formulate în cauză, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, susţinând că îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru a beneficia de drepturile conferite de acest act normativ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Potrivit art. (1) lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulteriorare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus-menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
În temeiul art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ, „soţul supravieţuitor al celui decedat din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în conformitate cu prezenta ordonanţă, de o indemnizaţie de bani impozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit”.
În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori [alin. (2)].
Înalta Curte constată astfel că prima instanţă a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat prin prisma dispoziţiilor legale incidente, stabilind că reclamanta, soţie supravieţuitoare, se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Dispoziţiile art. 1191 alin. (1) C. civ., a căror încălcare este invocată de recurenta-pârâtă, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât prin proba cu martori se face dovada situaţiei de fapt a refugiului familiei reclamantului şi a motivelor care au determinat refugiul şi nicidecum dovada unui act juridic în sensul dispoziţiilor respective.
Împrejurarea că, în alte cauze, organele de cercetare penală au constatat săvârşirea unor infracţiuni de fals în declaraţii de către persone care nu au nicio legătură cu intimata-reclamantă sau martorii audiaţi în prezenta cauză, nu poate fi de natură a influenţa în vreun fel aprecierea temeiniciei cererii intimatei-reclamante.
Criticile referitoare la faptul că drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă persoanelor care s-au refugiat într-o localitate aflată sub administraţia statului român, de asemenea, sunt neîntemeiate.
Prin Decizia nr. 41/2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ulterioară hotărârii invocate de recurenta-pârâtă, s-a stabilit, în aplicarea dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, că „cetăţenii români, indiferent de naţionalitate, care au fost persecutaţi din motive etnice de regimurile instaurate în perioada 06 septembrie 1940-06 martie 1945, indiferent dacă la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile româneşti aflate sub ocupaţia altor state şi indiferent dacă localitatea în care au fost strămutaţi ori s-au refugiat se afla sub jurisdicţie românească ori sub administraţia unui alt stat, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de textul de lege mai sus menţionat”.
Înalta Curte constată că, în speţă, intimata-reclamantă a depus diligenţele necesare pentru a obţine acte oficiale de la organele competente enumerate la art. 4 alin. (1) din Normele metodologice, însă, din conţinutul adeverinţei emise de Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor Naţionale, rezultă că numitul L.B.A. (soţul decedat al reclamantei) nu figurează în documentele deţinute de instituţie, iar declaraţiile autentificate ale martorilor M.M. şi I.R., aceasta din urmă fiind şi audiată nemijlocit de către instanţă, atestă că, în luna iunie 1942 soţul reclamantei a fost nevoit, împreună cu părinţii săi, să se refugieze din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, fiind astfel îndreptăţită intimata-reclamantă să beneficieze de compensaţiile acordate prin art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada perioada iunie 1942-06 martie 1945.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Sălaj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Sălaj împotriva sentinţei nr. 3 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4470/2010. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4468/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
