ICCJ. Decizia nr. 4597/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4597/2010
Dosar nr. 933/42/200.
Şedinţa publică din 28 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C.I. a chemat în judecată Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea Deciziei nr. 309 din 23 aprilie 2009 emisă de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, prin care a fost eliberată din funcţia publică de director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, reintegrarea sa în funcţia publică deţinută, obligarea pârâtei la despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care beneficia ca director executiv, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a îndeplinit funcţia de director executiv la Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova, începând cu data de 2 iunie 2005 când a fost numită prin Ordinul nr. 519/2005 şi până la 22 mai 2009 când a fost eliberată din funcţie prin Decizia a cărei anulare o solicită, la baza căreia a stat OUG nr. 37 din 22 aprilie 2009.
Reclamanta a mai arătat că această Ordonanţă nu poate produce efecte, fiind emisă de guvern fără respectarea dispoziţiilor art. 73, art. 108 şi art. 115 din Constituţie, motiv pentru care şi legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 a fost declarată ca fiind neconformă cu Constituţia prin Decizia Curţii Constituţionale din 7 octombrie 2009.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 34 din 12 februarie 2010 a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea deciziei nr. 309 din 23 aprilie 2009 şi reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută anterior. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficia, de la data neacordării acestora, urmare deciziei anulate şi până la data reintegrării, precum şi la plata sumei de 2056 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, privitor la ordonanţa de urgenţă în baza căreia a fost emis ordinul a cărei anulare se solicită, că a fost declarată neconstituţională pentru faptul că aduce atingere statutului juridic al unor funcţionari publici de conducere, stabilit prin Legea nr. 188/1999, lege organică, iar actul administrativ individual emis în baza acesteia este nelegal.
În conformitate cu dispoziţiile art. 106 din Legea nr. 188/1999, Curtea a reţinut că, urmare anulării deciziei de eliberare a reclamantei din funcţia de conducere, sunt întemeiate şi cererile acesteia de reintegrare în funcţie publică deţinută anterior deciziei anulate şi plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majoritate şi recalculate precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data neacordării şi până la data reintegrării.
Referitor la cererea de chemare în garanţie a Guvernului României, faţă de dispoziţiile art. 60 C. proc. civ., Curtea a reţinut că aceasta se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau de despăgubire a chematului în garanţie.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică au declarat recurs Guvernul României şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.
1. În recursul formulat, Guvernul României a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că, în mod greşit, instanţa de fond a admis acţiunea şi faţă de Guvernul României, fără ca cerinţele art. 60 C. proc. civ. să fie îndeplinite.
2. În recursul formulat, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- Decizia nr. 309/2009 este un act administrativ conform cu dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii lui;
- oricum, sentinţa pronunţată nu va putea fi pusă în executare, din moment ce funcţia de director executiv nu mai figurează în statul de funcţii şi în structura organizatorică a agenţiei.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a combătut criticile recurenţilor şi a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală.
Recursurile sunt nefondate.
În cauză este necontestat că Decizia nr. 309/2009 a fost emisă în temeiul art. III alin. (1) şi alin. (11) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, care a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of., Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, acţiunea fiind introdusă în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţie s-a urmărit ca, pe calea reglementată la art. 9 din Legea nr. 554/2004, actele administrative să fie lipsite de temeiul legal care a fost declarat neconstituţional de Curtea Constituţională.
Or, orice act administrativ este emis în baza unei dispoziţii legale, urmând să producă efecte juridice, fie în sensul organizării executării legii, fie în sensul aplicării în concret a legii, astfel că, în cauză, actul administrativ în litigiu a rămas fără temeiul legal al existenţei sale, ceea ce face să fie lovit de nulitate, aşa cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de fond, cu alte cuvinte.
Astfel fiind, recursul formulat de agenţia pârâtă este nefondat urmând să fie respins ca atare.
În ceea ce priveşte criticile formulate de Guvernul României, acestea sunt nefondate, această autoritate fiind chemată în garanţie pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă, în calitatea sa de emitent al O.U.G nr. 37/2009, declarată neconstituţională şi de instituţie politico-administrativă care exercită conducerea generală a administraţiei publice.
În concluzie, pentru considerentele de mai sus, ambele recursuri vor fi respinse, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
Având în vedere cererea intimatei-reclamante şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., agenţia recurentă va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată, în sumă de 1612 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului împotriva sentinţei civile nr. 34 din 12 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului la plata sumei de 1.612 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4587/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4604/2010. Contencios → |
|---|
