ICCJ. Decizia nr. 4678/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4678/2010

Dosar nr. 294/42/2010

Şedinţa de la 29 octombrie 2010

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4486/105/2009, reclamanta SC D.C. SRL Bucureşti a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu autoritatea contractantă Primăria Buşteni, să se anuleze raportul procedurii de atribuire emis de Comisia de Evaluare prin care a fost declarată necâştigătoare oferta sa, precum şi toate actele subsecvente cu consecinţa continuării procedurii prin reevaluarea documentelor şi ofertelor cu respectarea legislaţiei în materia achiziţiilor publice şi a deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor din 18 august 2009, acţiunea fiind precizată la 16 decembrie 2009 şi 09 februarie 2010, în sensul că obiectul acesteia este plângere împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Urmare, invocării excepţiei de necompetenţă materială a Tribunalului, această instanţa prin sentinţa 55 din 09 februarie 2010, a admis excepţia invocată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, reţinându-se că potrivit art. 2811 din OUG nr. 34/2006, plângerea împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor se soluţionează de Curtea de Apel în a cărei rază se află sediul autorităţii contractante, conform art. 283 alin. (1) din acelaşi act normativ, această hotărâre a rămas irevocabilă prin nerecurare, iar cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 294/42/2010.

La termenul din 12 aprilie 2010, petiţionara prin apărător, în scris şi oral a precizat că obiectul acţiunii dedusă judecăţii este plângere împotriva raportului procedurii nr. 8709 din 01 septembrie 2009, iar competenţa de soluţionare revine Tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, conform art. 255 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, din eroare invocându-se excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului, ridicând aceeaşi excepţie a necompetenţei materiale a Curţii de Apel.

Prin Decizia nr. 622 din 12 aprilie 2010, Curtea de apel a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de petentă; a declinat competenţa soluţionării cauzei având ca obiect contestaţie formulată, potrivit OUG nr. 34/2006, de petenta SC D.C. SRL, în contradictoriu cu intimata-autoritate contractantă Primăria Buşteni în favoarea Tribunalului Prahova, secţia contencios administrativ; a constatat conflict negativ de competenţă şi înaintează dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut că reclamanta a învestit Tribunalul Prahova, cu o plângere împotriva raportului procedurii de atribuire, elaborat de Comisia de Evaluare din cadrul autorităţii contractante, Primăria Buşteni, comunicat cu adresa 8709 din 01 septembrie 2009, prin care oferta sa a fost declarată necâştigătoare, acţiunea fiind precizată ulterior.

Aceeaşi societate a precizat în scris şi oral în faţa Curţii de Apel Ploieşti că obiectul acţiunii dedusă judecăţii este cel iniţial, respectiv plângere împotriva raportului procedurii din 01 septembrie 2009, emis de autoritatea contractantă prin Comisia de Evaluare, astfel că, sunt incidente dispoziţiile art. 255 alin. (1) din OUG nr. 34/2006.

Având în vedere că s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, Curtea a susţinut că soluţionarea cauzei revine tribunalului, secţia de contencios administrativ şi fiscal, excepţia necompetenţei materiale invocate de petiţionară fiind întemeiată.

Înalta Curte, din examinarea conflictului negativ de competenţă, ivit între Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti, constată că, în raport de precizarea obiectului acţiunii judiciare, soluţionarea cauzei aparţine Tribunalului Prahova.

Potrivit art. 255 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act al autorităţii contractante prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice poate solicita anularea actului, fie pe cale administrativ-jurisdicţională, fie în justiţie, în condiţiile acestei ordonanţe de urgenţă.

Reclamanta a precizat expres că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea raportului procedurii de atribuire nr. 8709 din 01 septembrie 2009.

Raportul procedurii de atribuire se circumscrie noţiunii de act al autorităţii contractante.

OUG nr. 34/2006 conţine reglementări speciale cu privire la competenţa materială şi teritorială de judecare a cererilor având ca obiect actele autorităţilor contractante.

În acest sens Înalta Curte arată că în considerarea prevederilor art. 286 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 procesele având ca obiect actele autorităţilor contractante emise înainte de încheierea contractului precum şi acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire se soluţionează în primă instanţă de către secţia contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.

Curtea de apel soluţionează plângerea împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

În speţă, nu s-a contestat Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, ci raportul procedurii de atribuire care are caracterul unui act al autorităţii contractante, situaţie în care sunt incidente prevederile art. 286 alin. (1) din OUG nr. 34/2006.

Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 20 şi urm. C. proc. civ., se va stabili competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta SC D.C. SRL, la Tribunalul Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe SC D.C. SRL Bucureşti şi Primăria Buşteni în favoarea Tribunalului Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4678/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond