ICCJ. Decizia nr. 4672/2010. Contencios. Alte cereri. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4672/2010
Dosar nr.6758/1/2009
Şedinţa publică din 29 octombrie 2010
Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.G. a solicitat tragerea la răspundere a celor care au săvârşit erori judiciare în cauzele sale penale şi recuperarea prejudiciului cauzat, constând în daune morale şi materiale.
În drept, au fost invocate dispoziţiile C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României, art. 6, 13 şi 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, art. 4 din Convenţia Naţiunilor Unite, dispoziţiile C. proc. pen. şi ale Legii nr. 554/2000, modificată.
La termenul de judecată din 29 ianuarie 2010 din oficiu, instanţa a invocat inadmisibilitatea acţiunii, în raport de prevederile Legii nr. 554/2004 şi a pus în vedere petentului să precizeze obiectul acţiunii şi să indice persoanele cu care înţelege să se judece, acordând un termen în acest sens.
La termenul din 12 martie 2010, cauza a fost suspendată în temeiul art. 1551 alin. (1) C. proc. civ., întrucât petentul nu a formulat cererea de chemare în judecată conform dispoziţiilor legale.
La solicitarea petentului, cauza a fost repusă pe rol, iar la termenul de judecată din 29 octombrie 2010 acesta şi-a precizat acţiunea, arătând că nu a formulat o cerere de recurs, ci doar reclamă încălcarea drepturilor şi intereselor sale legitime de către magistraţii care au pronunţat hotărârile penale în cauza sa şi doreşte recuperarea prejudiciului cauzat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile petentului şi de prevederile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că cererea formulată este inadmisibilă.
Pentru soluţionarea problemei admisibilităţii prezentei cereri de chemare în judecată trebuie amintite prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, potrivit cu care: „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.
Pe de altă parte, prezintă relevanţă în cauză şi art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, care arată că: „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Din modul confuz de redactare a prezentei acţiuni, cât şi din precizările orale ale petentului, Înalta Curte apreciază că obiectul acţiunii deduse judecăţii nu poate fi încadrat în pretenţiile concrete care pot fi analizate de o instanţă de contencios administrativ: în speţă, este vorba de modul în care au fost întocmite actele de urmărire penală, împotriva cărora se plânge petentul, care nu intră sub incidenţa Legii nr. 554/2004.
Actele de urmărire penală şi hotărârile pronunţate în cauze penale nu sunt acte administrative în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004, iar împotriva acestora pot fi exercitate căile de atac speciale, reglementate corespunzător de C. proc. pen.
Prezenta acţiune este inadmisibilă şi din perspectiva art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, care defineşte noţiunea de autoritate publică: „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.
Or, în prezenta cauză, petentul a chemat în judecată, în calitate de pârâţi, o serie de persoane fizice: judecători, procurori şi funcţionari publici ai Ministerului Justiţiei, care nu pot fi considerate autorităţi publice, în raport de prevederile legale enunţate anterior.
Pe de altă parte, competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, conform art. 4 pct. 1 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor Curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, astfel încât şi sub acest aspect cererea petentului este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
În plus, Înalta Curte a avut în vedere respectarea principiului disponibilităţii părţii, specific procesului civil, în temeiul căruia petentul şi-a ales calea procedural (contenciosul administrativ), prin invocarea temeiului juridic al acţiunii (Legea nr. 554/2004) şi a instanţei competente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de reclamantul B.G., ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4676/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4671/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
