ICCJ. Decizia nr. 4692/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4692/2010
Dosar nr. 1349/33/200.
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamantul P.S.N., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Paşapoarte, a solicitat obligarea pârâtei la completarea Fişei cu elementele necesare recalculării pensiei militare conform Adeverinţei nr. 548839/16MLS din 11 mai 2009.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat respingerea acţiunii, arătând că la data de 24 octombrie 1994 prin ordinul nr. 0654 din 24 octombrie 1994, emis de către Şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte şi Poliţiei de Frontieră, petentul a fost destituit din funcţia de şef al Serviciului de Paşapoarte Cluj şi pus la dispoziţia Direcţiei Generale de Paşapoarte.
La termenul din 12 octombrie 2009, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a ordinului nr. 0654 din 24 octombrie 1994, arătând că nu i-a fost niciodată comunicat şi nici nu a produs nici un fel de efecte juridice până la data trecerii sale în rezervă.
Prin sentinţa civilă nr.90 din 1 martie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul P.S.N., a constatat nelegalitatea ordinului nr. 0654 din 24 octombrie 1994 emis de către Şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte şi Poliţiei de Frontieră, a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta să completeze fişa cu elementele necesare recalculării pensiei militare conform Adeverinţei nr. 548839/16MLS din 11 mai 2009 eliberată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj, respectiv la pct. 5 se va menţiona faptul că reclamantul ocupa funcţia de şef serviciu la data trecerii în rezervă, iar la pct. 10 se va menţiona faptul că acesta a beneficiat de indemnizaţia de comandă la aceeaşi dată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a apreciat că nu se pot reţine susţinerile pârâtei în sensul că Ordinul Ministrului de Interne nr. S/360/1993 nu prevedea obligativitatea comunicării ordinului prin care reclamantul a fost destituit din funcţia de şef serviciu, întrucât această condiţie derivă din normele de drept comun.
Mai mult, raportat la specificul actului contestat pe calea excepţiei de nelegalitate, instanţa de fond a constatat că ordinul nu este nici motivat, abia din conţinutul documentaţiei care a stat la baza emiterii lui, desprinzându-se motivul pentru care reclamantul a fost destituit din funcţie.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că din analiza actelor depuse la dosar, rezultă că ordinul contestat a fost emis în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, iar conform art. 146 din Legea nr. 10/1972, contractul persoanei încadrate în muncă nu poate fi desfăcut din iniţiativa unităţii în timpul incapacităţii temporare de muncă.
Apreciind ca fiind întemeiată excepţia de nelegalitate, invocată de reclamant, instanţa de fond, luând în considerare şi faptul că Ordinul nr. 0654/1994 nu a produs nici un fel de efecte juridice până la momentul trecerii în rezervă a reclamantului, a constatat că reclamantul este îndreptăţit la emiterea fişei cu elementele necesare recalculării pensiei militare de o aşa manieră încât aceasta să reflecte situaţia efectivă la data trecerii sale în rezervă, aşa cum este reflectată şi în cuprinsul adeverinţei nr. 548839/16.MLS din 11 mai 2009 emisă de I.P.J. Cluj.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta Direcţia Generală de Paşapoarte a declarat recurs.
În motivarea recursului său, pârâta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor a arătat în esenţă următoarele:
În mod greşit instanţa de fond a soluţionat cererea reclamantului în baza dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 554/2004 şi nu în baza Legii nr. 29/1990 în vigoare la momentul emiterii actului administrativ contestat.
În acest sens, instanţa de fond nu a respectat principiul neretroactivităţii actelor normative.
- În mod greşit instanţa de fond a admis excepţia de nelegalitate având în vedere că Ordinul nr. 0654 din 24 octombrie 1994 a fost emis înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 şi reclamantul se opune caracterului definitiv al actului respectiv, neputând solicita în instanţă controlul de legalitate nici chiar pe calea excepţiei de nelegalitate.
În acest sens se arată că se aduce atingere principiului stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice, reclamantul fiind decăzut din dreptul său de a sesiza tribunalul întrucât nu şi-a exercitat drepturile procedurale în termenul prevăzut de lege.
- Pe fondul cauzei, se arată că reclamantul a beneficiat de indemnizaţia de comandă până în data de 23 octombrie 1994 – inclusiv şi nu până la data de 31 octombrie 1994 – cum susţine acesta.
S-a mai arătat că cererea reclamantului este nefondată şi lipsită de interes, că nu se face dovada pagubei pricinuite prin emiterea Ordinului nr. 0654 din 24 octombrie 1994 şi necompletarea fişei cu elementele necesare recalculării pensiei militare, efectuarea operaţiunii administrative solicitate de reclamant nu ar influenţa deloc recalcularea pensiei reclamantului, întrucât acesta şi-a ales în acest scop perioada 1 august 1986 – 1 august 1991, fără nici o referire la momentul destituirii sale, respectiv în anul 1994.
Intimatul – reclamant a formulat întâmpinare la recurs şi a solicitat respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală.
Înalta Curte, analizând motivele de recurs invocate, normele legale incidente în cauză precum şi prin prisma prevederilor art. 3041 C. proc. civ. constată că recursul este fondat.
- În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 0654 din 24 octombrie 1994 emis de şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte şi Poliţiei de Frontieră.
Înalta Curte reţine că raţionamentul instanţei de fond este greşit.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „ Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze".
Înalta Curte observă că excepţia de nelegalitate invocată în cauză priveşte un act administrativ cu caracter individual emis în anul 1994, deci anterior intrării în vigoare a Legi nr. 554/2004.
Instanţa de fond deşi a arătat că în practică s-a statuat că în asemenea situaţii aceste excepţii trebuie respinse în considerarea principiului securităţii raporturilor juridice şi a reperelor jurisprudenţiale desprinse din practica CEDO şi CEJ ; totuşi a abordat această chestiune din perspectiva faptului că acest ordin nu ar fi fost comunicat reclamantului.
Această abordare este forţată, instanţa de fond trecând astfel în planul unei adevărate acţiuni de fond în anularea actului administrativ , ceea ce este o adăugare la lege.
O altă eroare de raţionament a instanţei de fond este aceea că a considerat că acestui act administrativ cu caracter individual emis în anul 1994 – nu i se aplică prevederile Legii nr. 29/1990 în vigoare la data emiterii actului ci art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 din perspectiva chestiunii necesităţii comunicării ordinului către reclamant şi care s-a efectuat doar în prezentul cadru procesual.
Instanţa de contencios administrativ investită cu excepţia de nelegalitate are de examinat concordanţa actului administrativ dedus judecăţii cu actele normative cu forţă superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
În cazul actului administrativ unilateral cu caracter individual este admisibilă excepţia de nelegalitate numai pentru actele emise sau adoptate după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, în caz contrar s-ar încălca aşa cum arată şi instanţa de fond, principiul neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României cât şi principiul securităţii raporturilor juridice, principiul general acceptat ca o dimensiune a statului de drept şi ca o componentă a dreptului la un proces echitabil (art. 6 CEDO).
- În ceea ce priveşte fondul cererii reclamantului se reţine că potrivit art. 4 pct. II din OMAI nr. 301/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind recalcularea pensiei militare şi modul de completare a fişei cu elementele necesare recalculării pensiei, prevăzută în anexa nr. 2 a HG nr. 651/2004 „punctul 5 al fişei se completează prin înscrierea, cu majuscule, a funcţiei deţinute la data trecerii în rezervă. Pentru cei care la data trecerii în rezervă se aflau „la dispoziţie" se va înscrie această situaţie".
Or reclamantul intimat prin Ordinul Direcţiei Generale Paşapoarte şi Poliţiei de Frontieră nr. 0654/1994 – a fost destituit din funcţia de şef al Serviciului Paşapoarte şi pus la dispoziţia Direcţiei Generale.
Prin urmare pct.-ul 5 al fişei este corect completat câtă vreme ordinul nr. 0654/1994 nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească acesta şi-a produs efectele juridice iar reclamantul se afla „la dispoziţie".
Nici cererea reclamantului–intimat privind pct. 10 din fişa cu elementele necesare recalculării pensiei militare, nu este fondată.
Pe de o parte, Înalta Curte reţine că, deşi reclamantului i s-au achitat drepturile băneşti pentru întreaga lună octombrie 1994, în cursul lunii noiembrie 1994 s-a efectuat conform Ordinului Direcţiei Generale Paşapoarte şi Poliţiei de Frontieră nr. 0654 din 24 octombrie 1994 regularizarea drepturilor băneşti reţinându-se suma de 9.864 lei reprezentând indemnizaţia de comandă aferentă perioadei 24 – 31 octombrie 1994. Prin urmare reclamantul nu a beneficiat de indemnizaţie de comandă la momentul trecerii în rezervă.
Pe de altă parte, se constată că reclamantul şi-a ales pentru recalcularea pensiei perioada 1 august 1986 – 1 august 1991 - fără referire la anul destituirii sale, respectiv al trecerii în rezervă – anul 1994. Din acest punct de vedere, se apreciază că în aceste circumstanţe reclamantul nu a făcut dovada dreptului său vătămat în accepţiunea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere considerentele mai sus arătate, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica sentinţa recurată în sensul că va respinge ca neîntemeiate excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 0654 din 24 octombrie 1994 şi acţiunea formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva sentinţei civile nr. 90 din 1 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrative şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiate excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 0654 din 24 octombrie 1994 şi acţiunea formulată de reclamantul P.S.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4691/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4693/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
