ICCJ. Decizia nr. 4693/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4693/2010
Dosar nr. 808/35/2009
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţ.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamantul L.A.F. a chemat în judecată pârâţii D.I.I.C.O.T. - din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând ca în contradictoriu şi cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să se dispună:
- Obligarea pârâtului D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să-i recunoască dreptul de a participa la interviul organizat pentru ocuparea unuia dintre posturile de procuror vacante, ca ş.
- Obligarea aceluiaşi pârât la despăgubiri materiale egale cu diferenţa dintre indemnizaţiile lunare şi celelalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T., faţă de cele primite ca procuror la tribunal, precum şi obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 Ron.
Prin sentinţa civilă nr. 120 din 22 martie 2010, Curtea de Apel Oradea a respins acţiunea formulată de reclamantul L.A.F. împotriva pârâtului D.I.I.C.O.T. - din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.
Totodată, Curtea de Apel Oradea a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulată de pârâta D.I.I.C.O.T. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă următoarele:
Ulterior încetării la data de 28 ianuarie 2008 a suspendării reclamantului din funcţie i s-a aprobat efectuarea concediului de odihnă corespunzător perioadei în care a fost suspendat. Astfel, reclamantul a funcţionat efectiv şi a desfăşurat activitatea specifică profesiei numai timp de două luni înainte de organizarea interviului din 11-12 mai 2009, anunţat de D.I.I.C.O.T. sub nr. 256/VI.1 din 21 aprilie 2009, pentru ocuparea prin concurs a posturilor vacante existente în structura D.I.I.C.O.T.
Din analiza înscrisurilor depuse de reclamant şi având în vedere dispoziţiile Legii 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor şi procurorilor instanţa de fond a constatat că reclamantul L.A.F. nu îndeplineşte condiţiile impuse de lege pentru a fi admis la interviul de încadrare în D.I.I.C.O.T., întrucât a primit calificativul "bine" la ultima evaluare efectuată în 2001.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că este lipsită de temei legal solicitarea reclamantului de a nu se ţine seama de ultima evaluare din 2001, în condiţiile în care din aprilie 2002 şi până în martie 2009 acesta nu a funcţionat efectiv, fiind fie suspendat din activitate, fie în concediu de odihnă.
În ceea ce priveşte capetele de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale şi morale, instanţa de fond le-a apreciat ca neîntemeiate, având în vedere caracterul accesoriu al acestora, şi cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a indicat în prezenta cauză nici o împrejurare care să-i fi provocat vreo suferinţă publică sau prejudiciu moral.
Pentru acelaşi motiv, respectiv al respingerii acţiunii principale, instanţa de fond a constatat ca fiind rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.
2. Motivele de recurs prezentate de reclamantul L.A.F.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, în termen legal, a declarat recurs reclamantul L.A.F., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 299 alin. (1) şi art. 3041 C. proc. civ.
În susţinerea acestui motiv, în manieră succintă, recurentul a arătat că motivarea sentinţei este lipsită de temei legal în condiţiile în care s-a dovedit în cauză, prin probele administrate, că aşa-zisa evaluare pentru activitatea desfăşurată de reclamant în cursul anului 2001, când i-a fost acordat calificativul „bine" nu reflectă corect activitatea acestuia din anul respectiv. S-a mai arătat că soluţiile dispuse ulterior faţă de reclamant, cu referire la perioada suspendării din funcţie, au dovedit că aşa-zisa motivaţie a calificativului acordat nu reprezintă decât o pură invenţie.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, faţă de criticile ce i-au fost aduse dar şi de apărările formulate de către intimaţii Ministerul Public –D.I.I.C.O.T. şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin întâmpinările depuse la dosar şi prin prisma prevederilor legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 3041 C. proc. civ., reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii recurate, în considerarea celor în continuare arătate.
Reclamantul-recurent, prin acţiunea de faţă, formulată în contradictoriu cu autorităţile pârâte D.I.I.C.O.T. şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat obligarea acestora la recunoaşterea dreptului său de a participa la interviul organizat pentru ocuparea unuia dintre posturile vacante în structura centrală, sau, în subsidiar, la Serviciul Teritorial Oradea, cu plata despăgubirilor materiale şi aferente, constând în diferenţele dintre indemnizaţiile lunare indexate de care ar fi beneficiat în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T., faţă de cele primite ca procuror de tribunal ca şi cu acordarea a 100.000 lei daune morale.
Respingând ca neîntemeiată acţiunea reclamantului, prima instanţă a reţinut, ca argument esenţial, neîndeplinirea de către acesta a condiţiilor impuse de lege în vederea admiterii la interviul organizat pentru încadrarea în structurile D.I.I.C.O.T., dată fiind obţinerea la ultima evaluare a activităţii, efectuată în 2001, a calificativului „bine", în condiţiile în care solicitarea de a nu fi avută în vedere această din urmă evaluare nu are suport legal.
În acord cu cele reţinute de judecătorul fondului şi contrar celor afirmate de recurent, Înalta Curte constată că în cauză s-a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale incidente, referitoare la condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru participarea la interviul organizat în vederea ocupării unui post de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T.
Astfel, potrivit art. 75 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 304/2004, republicată, ce reglementează funcţionarea D.I.I.C.O.T. ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condiţiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ sunt, (i) buna pregătire profesională, (ii) o conduită morală ireproşabilă şi (iii) o vechime de cel puţin 6 ani în funcţia de procuror sau judecător.
Această prevedere se interpretează în coroborare cu cele ce reglementează concursul de promovare la instanţele sau parchetele superioare precum şi numirea în funcţia de judecător/procuror la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie (art. 43, art. 49 şi art. 52 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor şi procurorilor) şi în care se prevede expres că una dintre condiţiile ce se cer a fi îndeplinite pentru participarea la un concurs sau un examen o reprezintă obţinerea calificativului „foarte bine" la ultima evaluare.
În considerarea celor arătate Înalta Curte reţine că interpretarea dată de judecătorul fondului în sensul că sintagma „bună pregătire profesională" semnifică practic necesitatea prezentării calificativului „foarte bine" la ultima evaluare, este pe deplin justificată şi susţinută de textele de lege menţionate.
De altfel este de reţinut, ca un argument suplimentar în susţinerea neîndeplinirii în cauză a condiţiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că Ministerul Public, respectiv D.I.I.C.O.T. nu a acţionat cu exces de putere, astfel cum acest termen este definit în art. 2 alin. (1) lit. n) din legea contenciosului administrativ, atunci când a respins participarea recurentului la interviu, împrejurarea că în chiar cuprinsul „Anunţului" D.I.I.C.O.T. de organizare a interviului în perioada 11.12 mai 2009 pentru ocuparea posturilor vacante (fila 6 dosar fond) se specifică, fără echivoc, necesitatea prezentării, alături de cererea de înscriere şi a calificativului primit la ultima evaluare profesională.
Criticile recurentului sunt nefondate şi în ceea ce priveşte evaluarea profesională avută în vedere, respectiv cea din urmă de care acesta a beneficiat, în anul 2001, şi la care a obţinut calificativul „bine" (filele 20 şi urm. dosar fond) în condiţiile în care nu există nici o prevedere legală care să susţină solicitarea de a fi luată în considerare o evaluare anterioară, respectiv cea din anul 2000 la care recurentului i-a fost acordat calificativul „foarte bine".
Reţinând aşadar corecta aplicare de către instanţa de fond a prevederilor legale incidente cărora le-a fost dată o deplină eficienţă prin soluţia pronunţată, în temeiul art. 312 C. proc. civ., pentru argumentele înfăţişate, va fi respins ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 120 din 22 martie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4692/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4700/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
