ICCJ. Decizia nr. 4797/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4797/2010
Dosar nr. 1827/59/200.
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 297 din 31 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC M.P.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtele D.R.A.O.V. Craiova, A.N.V., D.G.F.P. Olt şi A.F.P.C.M. Olt.
Pe cale de consecinţă, instanţa de judecată a dispus suspendarea executării, până la pronunţarea instanţei de fond, a actelor administrative reprezentate de Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, înregistrată sub nr. 149 din 7 iulie 2008 de D.G.F.P. Olt – A.F.P.C.M., raportul de inspecţie fiscală înregistrat la D.R.A.O.V. Craiova sub nr. 24255 şi la D.G.F.P. Olt sub nr. 16464 din aceeaşi dată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a apreciat că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, la care fac trimitere dispoziţiile art. 185 C. proCod Fiscal reţinând următoarele:
Cele două condiţii prevăzute în art. 14, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Instituţia suspendării unui act administrativ reprezintă creaţia legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluţionarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiţii şi vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunţarea instanţei, dată la care este consfinţită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
În speţa de faţă, reclamanta a plătit cauţiunea prevăzută de art. 185 C. proCod Fiscal
Apreciază prima instanţă că prin executarea ce se poate porni oricând împotriva reclamantei, respectiv prin înfiinţarea popririi, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activităţii.
Cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluţiei de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Alături de aceste argumente, prima instanţă invocă şi Recomandările nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 şi nr. 16/2003 ale Comitetului de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei, arătând că, potrivit acestora, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare iar atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave acestora, instanţa trebuie să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Or, arată prima instanţă, soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.
Ţinând seama de considerentele de ordin legal expuse şi de recomandările Comitetului de Miniştrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale şi de circumstanţele cauzei, prima instanţă a apreciat că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei.
Consideră prima instanţă că executarea propriu-zisă şi efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiţia s-a pronunţat şi a stabilit că sumele reţinute în actul fiscal sunt datorate, organul fiscal având posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, aşa cum prevede art. 126 şi urm. C. proCod Fiscal pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului şi nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurător, care se înscrie la biroul de carte funciară.
Totodată, se arată în considerentele sentinţei atacate, înfiinţarea popririi asupra contului unei societăţi, căreia organul fiscal i-a stabilit anumite obligaţii bugetare suplimentare, constituie un caz bine justificat, de natură a determina judecătorul să adopte soluţia de suspendare a actului fiscal prin care s-au constituit obligaţiile bugetare.
Prin admiterea cererii de suspendare, arată prima instanţă, societatea petentă, ca persoană juridică particulară, nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităţilor administrative, deoarece aceasta nu refuză executarea ci solicită autorităţii jurisdicţionale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
De asemenea, arată prima instanţă, introducerea căilor administrative de atac, a acţiunii împotriva actelor administrative, precum şi suspendarea actelor administrative nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante, această împrejurare fiind de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare deoarece, în situaţia în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecinţele în sensul că va plăti majorări asupra obligaţiilor fiscale principale şi pentru perioadele respective.
2. Recursurile exercitate de pârâte
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs pârâtele D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu şi pentru A.N.V., invocând dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi D.G.F.P. Olt în nume propriu şi pentru A.F.P.C.M. care şi-a întemeiat motivele de recurs pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurentele critică hotărârea pentru aplicarea greşită a legii, susţinând că în speţă, nu erau îndeplinite cele două condiţii prevăzute expres de lege – cazul bine justificat şi paguba iminentă – pentru a dispune suspendarea actului administrativ.
Pe acelaşi raţionament, recurentele-pârâte susţin că instanţa de fond ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, cu consecinţa schimbării naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Recurenta-pârâtă D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu şi pentru A.N.V. s-a prevalat şi de motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., arătând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
3. procedura în faţa Înaltei Curţi
Prin întâmpinările depuse la dosar, intimata-reclamantă SC M.P.I. SRL a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Craiova, ca fiind temeinică şi legală, apreciind că în mod corect prima instanţă a reţinut că există suficiente indicii de nelegalitate care să facă dovada existenţei unui caz bine justificat pentru suspendarea actelor administrativ-fiscale în discuţie şi că prin executarea acestora, mai înainte de soluţionarea contestaţiei formulată în cauză, există riscul unor pagube iminente ce nu s-ar putea repara astfel.
În cadrul probei cu înscrisuri, admisibilă în recurs, conform art. 305 C. proc. civ., intimatul a depus mai multe înscrisuri în susţinerea cazului bine justificat.
Prin Decizia nr. 3391 din 15 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 3650/104/2004, urmare admiterii recursului formulat de reclamanta SC M.P.I. SRL, s-a dispus anularea actelor fiscale respectiv Decizia 003 din 31 iulie 2008 emisă de D.J.A.O.V. Olt şi Decizia nr. 005 din 4 septembrie 2008 a D.J.A.O.V. Olt,precum şi procesul verbal de sigilare din 31 iulie 2008 emis de aceeaşi autoritate.
Totodată, prin Decizia nr. 124 din 30 aprilie 2010 emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C. au fost desfiinţate actele administrative menţionate, respectiv Decizia de impunere nr. 149 din 7 iulie 2008, raportul de inspecţie fiscală nr. 16464 din 7 iulie 2008 încheiat de reprezentanţii Administraţiei finanţelor publice pentru contribuabilii mijlocii din cadrul D.G.F.P. Olt pentru suma totală de 136.073.593 lei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, a probei cu înscrisuri administrate în cauză dar şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată nr. 149 din 7 iulie 2008, stabilite de inspecţia fiscală din cadrul D.G.F.P. Olt – A.F.P.C.M. , şi a raportului de inspecţie fiscală încheiat la 7 iulie 2008, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anularea actelor administrativ fiscale menţionate.
Cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale s-a formulat în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, critica nu poate fi primită deoarece sentinţa recurată este motivată atât în fapt şi în drept cuprinzând elementele prevăzute de art. 261 C. proc. civ., inclusiv motivele de fapt şi de drept care au condus la admiterea cererii reclamantei şi suspendarea executării actelor administrativ-fiscale.
Prima instanţă a realizat o analiză pertinentă a celor două condiţii deduse din textul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat şi paguba iminentă, în acord cu conţinutul acestor sintagme, indicat la art. 2 alin. (1) lit. t), respectiv ş) din acelaşi act normativ.
Prima instanţă a reţinut că în cauză, condiţia cazului bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu era finalizată, iar executarea înainte de definitivarea acestei procedurii şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluţiei de suspendare.
În speţă, existenţa cazului bine justificat reţinută de instanţa de fond este confirmată de soluţia desfiinţării actelor administrativ fiscale, a căror suspendare a executării s-a solicitat în prezenta cauză.
Astfel, prin Decizia nr. 124 din 30 aprilie 2010 emisă de A.N.A.F.- D.G.S.C. au fost desfiinţate actele administrative atacate, respectiv, raportul de inspecţie fiscală şi Decizia de impunere fiscală nr. 149/2008.
Astfel, contrar susţinerilor formulate în motivele de recurs de către recurente, aceste considerente constituie, prin ele însele, un caz bine justificat pentru admiterea cererii de suspendare, fiind suficiente pentru a crea o prezumţie de nelegalitate a actelor atacate.
Concluzionând, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a probat existenţa unor împrejurări de natură a crea îndoieli în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal şi, fără a tranşa această chestiune în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmează a reţine că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
paguba iminentă este definită prin art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 o defineşte ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
Referitor la condiţia pagubei iminente, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a indicat împrejurările pe baza cărora şi-a format convingerea că executarea debitului fiscal s-ar repercuta negativ asupra activităţii societăţii.
Astfel, executarea silită pornită împotriva intimatei-reclamante poate avea drept consecinţă imposibilitatea continuării activităţii şi a efectuării de operaţiuni bancare, a derulării contractelor agentului economic şi a salarizării angajaţilor.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, se vor respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de D.G.F.P. Olt, în nume propriu şi în reprezentarea A.F.P.C.M. Olt, şi de D.R.A.O.V. Craiova, în nume propriu şi în reprezentarea A.N.V., împotriva sentinţei nr. 297 din 31 octombrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4775/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4798/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
