ICCJ. Decizia nr. 4844/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4844/2010
Dosar nr. 6784/100/2009
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 89/2010 din 1 martie 2010 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de reclamant şi a respins acţiunea formulată de reclamantul Primarul Comunei B. împotriva pârâtei Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut cultelor Religioase din România.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Prin decizia nr. 2202 din 28 septembrie 2009, Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a decis retrocedarea către Parohia G.C.B., judeţul Maramureş, a imobilului în litigiu şi predarea prin protocol a acestuia, stabilind că, având afectaţiunea de interes public de şcoală şi grădiniţă, titularului dreptului de proprietate îi revine obligaţia de a menţine această afectaţiune pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii deciziei.
Totodată, autoritatea emitentă, analizând dosarul, a reţinut că adăugirile aduse imobilului nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală, împrejurare care de altfel nu a fost contestată de către reclamant.
Instanţa a reţinut că Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 au stabilit că în cazul imobilelor - construcţii la care s-au efectuat adăugiri ulterior preluării abuzive, dar care nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală, beneficiarul retrocedării va redobândi dreptul de proprietate asupra întregului imobil cu obligaţia de a plăti fostului proprietar contravaloarea acestora, ori prin decizia contestată s-a statuat cu privire la acest aspect, instituindu-se în sarcina titularului deciziei obligaţia de a plăti fostului deţinător contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării abuzive în condiţiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.
Astfel, instanţa a apreciat că decizia contestată apare ca fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor legii speciale, reflectând o corectă aplicare a acesteia şi a Normelor metodologice emise în vederea aplicării legii, astfel că în acest cadru procesual, în care acţiunea a fost promovată în contradictoriu doar cu emitentul actului, pretenţiile reclamantului, vizând anularea parţială a deciziei în scopul stabilirii contravalorii adăugirilor ulterioare preluării abuzive, nu pot fi considerate ca întemeiate, întrucât analiza realizată asupra actului administrativ contestat confirmă că acesta nu este lovit de nulitate aşa cum pretinde reclamantul.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul Primarul Comunei B. - C.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, recurentul - reclamant a susţinut în esenţă că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă în prima fază procesuală iar pe fondul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, în sensul că la dosarul cauzei lipseşte adresa din 11 martie 2009 emisă de Primăria B. menţionată de intimată prin întâmpinare privind situaţia juridică a imobilului retrocedat ca şi suprafaţa acestuia.
Totodată, recurentul a susţinut că în cauză instanţa trebuia să administreze şi alte probe, respectiv acte aflate la dosarul comisiei şi să manifeste rol activ întrucât alături de intimata Comisia de retrocedare în calitate de emitentă a actului atacat trebuia citată şi Episcopia R.U. cu R.G.C. de Maramureş.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 2 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, art. 10 alin. (2) Teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond susţinând în esenţă că la pronunţarea acesteia au fost respectate normele legale privind competenţa precum şi dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000 modificată şi completată prin Titlul II din Legea nr. 247/2005.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul - reclamant vizând încălcarea normelor de competenţă atât de către instanţa iniţial învestită Tribunalul Maramureş cât şi de către Curtea de Apel Cluj, Înalta Curte constată că sunt nefondate având în vedere dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare căt şi dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, „deciziile Comisiei Speciale de Retrocedare pot fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ fiscal în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat în termen de 30 de zile de la comunicare, iar potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) Teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi fiscal cu modificările şi completările ulteriore, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate la autorităţile centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., Curţile de Apel judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
Curtea constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziţii legale, dispoziţii care stabilesc competenţa materială a acesteia în soluţionarea contestaţiilor împotriva deciziilor emise de către Comisia Specială de Retrocedare, care este o instituţie centrală.
În ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la o pretinsă încălcare a prevederilor C. proc. civ., care ar reglementa obligaţia instanţei de a comunica întâmpinarea, ca şi încălcare normelor de procedură privind citarea părţilor, critici circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Curtea urmează a le înlătura întrucât C. proc. civ. nu instituie în mod expres obligaţia instanţei de a dispune comunicarea acesteia iar normele de procedură privind citarea părţilor pentru termenul de judecată au fost respectate, procedura fiind legal îndeplinită astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii recurentul având cunoştinţă de termenul stabilit, respectiv 01 martie 2010, astfel cum rezultă şi din precizările depuse la dosarul cauzei sub nr. 6784/100/2009.
Nu pot fi reţinute nici criticile formulate de recurent pe fondul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a interpretat în mod corect actul juridic dedus judecăţii, respectiv a reţinut legalitatea deciziei nr. 2202 din 28 septembrie 2009 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000 cât şi cu respectarea prevederilor pct. 13 din Normele metodologice.
Din verificarea documentaţiei care a stat la baza emiterii deciziei de retrocedare, documentaţie depusă de către intimata-pârâtă la dosarul cauzei rezultă că au fost respectate toate dispoziţiile legale incidente în cauză, imobilul retrocedat intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reţinând că sentinţa pronunţată de către instanţa de fond este legală şi temeinică, va respinge recursul formulat ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Primarul Comunei B. - C.I., împotriva sentinţei civile nr. 89/2010 din 1 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4843/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4846/2010. Contencios. Suspendare provizorie a... → |
|---|
