ICCJ. Decizia nr. 4840/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4840/2010
Dosar nr. 1214/59/2009
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 130 din 25 februarie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii L.M., L.A., L.L. şi A.L., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti; a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti să desemneze, în termen de 30 zile de la pronunţarea hotărârii, un evaluator pentru evaluarea imobilului în litigiu şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri, în termen de 30 zile de la data efectuării evaluării.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
La data de 24 iulie 2001, în baza Legii nr. 10/2001, reclamanţii au formulat notificare pentru imobilul situat în Arad, P-ţa C., jud. Arad, iar la data de 11 iulie 2005, Primăria Arad, prin dispoziţia nr. AA, a dispus acordarea de măsuri reparatorii constând în titluri de despăgubire la Fondul Proprietatea, în condiţiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII. Dosarul administrativ a fost trimis la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, unde a fost înregistrat sub nr. 28634/CC.
Instanţa a constatat că au trecut aproximativ 8 ani de când reclamanţii au formulat notificarea şi peste 4 ani de când dosarul se află la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar cererea lor a rămas nesoluţionată, precum şi faptul că legea impune un termen maxim de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 pentru predarea către Secretariatul Comisiei Centrale a dispoziţiilor emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare, astfel că nu se poate reţine caracterul rezonabil al unei întârzieri de peste trei ani în verificarea legalităţii acestor dispoziţii, cu atât mai mult cu cât pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a justificat sub nici o formă această întârziere excesivă.
Pe de altă parte, instanţa a subliniat că este incontestabil faptul că reclamanţii au dreptul la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, drept care implică, între alte cerinţe, şi o durată rezonabilă a soluţionării litigiului, iar necesitatea respectării dispoziţiilor art. 6 parag. 1 şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului impune obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la analizarea dosarului, la desemnarea unui evaluator şi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat recurenta-pârâtă a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că în speţă au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a dosarului reclamanţilor, întrucât în cauză a fost necesară parcurgerea tuturor etapelor din cadrul procedurii administrative reglementate de dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) capitolul V Titlul VII modificat şi completat prin O.U.G. nr. 81/2007, cât şi a ordinei de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Totodată recurenta-pârâtă a criticat sentinţa atacată şi în ceea ce priveşte stabilirea termenului de 30 de zile pentru emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire având în vedere dispoziţiile H.G. nr. 527/2006 prin care s-a aprobat contractul cadru şi onorariile maximale acordate evaluatorilor autorizaţi în vederea efectuării raportului de evaluare a imobilelor preluate abuziv, potrivit cărora s-a stabilit o procedură privind efectuarea raportului de expertiză şi termene pentru întocmirea şi comunicarea acestuia.
Se solicită admiterea recursului şi pe fond admiterea acţiunii ca neîntemeiată.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001 republicată, Legea nr. 247/2005; Legea nr. 554/2004.
La dosar au fost depuse concluzii scrise de către ambele părţi.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Dosarul a cărei soluţionare a solicitat-o intimaţii-reclamanţi a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 28634/CC în luna iulie 2005, acesta conţinând dispoziţia nr. AA din 11 iulie 2005 emisă de Primăria Arad în favoarea intimaţilor - reclamanţi.
Astfel cum în mod corect a constatat şi instanţa de fond, recurenta-pârâtă nu a găsit o motivare pertinentă şi rezonabilă prin care să justifice de ce din anul 2005 şi până la data emiterii în judecată nu a procedat la analizarea dosarului privind măsurile reparatorii aferente depoziţiei nr. AA/2005 emisă de Primăria Municipiului Arad.
Susţinerile recurentei-pârâte privind obligativitatea respectării procedurii instituite prin dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sunt reale însă nu pot fi reţinute întrucât nu pot justifica culpa instituţiei în tergiversarea soluţionării dosarului, astfel cum în mod just a apreciat şi instanţa de fond.
Recurenta-pârâtă susţine că dosarul nu a putut fi înaintat unei societăţi de evaluare întrucât acesta nu conţinea întreaga documentaţie necesară din care să rezulte situaţia juridică actuală a imobilului dar, astfel cum s-a precizat anterior, culpa în nefinalizarea dosarului aparţine acesteia, întrucât astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, rezultă că solicitarea completării dosarului s-a cerut abia la data de 01 decembrie 2009 după introducerea cererii de chemare în judecată formulată de intimaţii-reclamanţi la data de 02 noiembrie 2009.
Astfel fiind este cert că dosarul a stat în nelucrare din vina recurentei-pârâte, depăşindu-se astfel termenul rezonabil de soluţionare a cauzei astfel cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond.
În ceea ce priveşte termenul rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, perioada de luat în considerare începe cu data înregistrării la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul conţinând dispoziţia nr. AA din 11 iulie 2005 a Primarului Municipiului Arad, deci cu anul 2005.
Or, până la data introducerii cererii de chemare în judecată - noiembrie 2009, recurenta-reclamantă nu solicitase completarea dosarului cu documentaţia considerată necesară, ceea ce înseamnă că timp de peste patru ani dosarul a stat în nelucrare, ceea ce constituie un indiciu tehnic şi suficient pentru a ajunge la concluzia depăşirii termenului rezonabil.
Respectarea procedurii administrative prevăzute de Legea specială nr. 247/2005 şi care presupune parcurgerea unor etape, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, nu poate dispensa pe aceasta de a lua toate măsurile necesare de a verifica temeinicia sau netemeinicia cererii intimaţilor-reclamanţi privind acordarea măsurilor separatorii pentru imobilul respectiv, măsuri finalizate cu emiterea titlului de despăgubire.
Curtea constată că prima instanţă a apreciat în mod corect asupra necesităţii obligării recurentei-pârâte în sensul de a transmite dosarul unui evaluator autorizat urmând ca după acea să fie emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent imobilului.
Prin hotărârea pronunţată instanţa de fond nu a făcut altceva decât să oblige pe recurenta-pârâtă să urgenteze derularea procedurii administrative, prevăzute de Legea specială termenele de 30 de zile pentru desemnarea unui evaluator precum şi cel prevăzut pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri în 30 de zile de la efectuarea evaluării, în ideea că termenul rezonabil prevăzut de art. 6 din convenţie a fost depăşit, aceasta constituind o modalitate de reparare a prejudiciului suferit de intimaţii-reclamanţi.
Pentru toate aceste considerente, constatând că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinţei civile nr. 130 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4839/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4842/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
