ICCJ. Decizia nr. 4842/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4842/2010
Dosar nr. 959/64/2009
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 37/F/2010 din 24 februarie 2010 Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul K.T., în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul K.T. în contradictoriu cu pârâta A.N.O.F.M. şi în consecinţă, a dispus anularea Ordinului din 24 aprilie 2009 emis de pârâtă; a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii acestui ordin, de director executiv al A.J.O.F.M. Covasna; a respins cererea de soluţionare a excepţiei de nelegalitate a Ordinului din 24 aprilie 2009 emis de pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Deliberând cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, instanţa a constatat că aceasta este fondată, şi a admis-o, respingând acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, reţinând următoarele considerente:
Reclamantul a fost numit în funcţia de director executiv al A.N.O.F.M. Covasna începând cu data de 23 aprilie 2001, prin Ordinul din 17 aprilie 2001 emis de A.N.O.F.M., iar prin Ordinul din 24 aprilie 2009 emis de aceeaşi autoritate, faţă de dispoziţiile Legii nr. 202/2006, Legii nr. 188/1999 republicată, O.U.G. nr. 6/2007, O.U.G. nr. 37/2009, H.G. nr. 1610/2006 şi a Ordinului nr. 545/2001 privind numirea reclamantului în funcţia publică de conducere, au fost dispuse următoarele măsuri:
- În baza art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, s-a dispus desfiinţarea în termen de 32 de zile de data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, a funcţiei publice de conducere de director executiv al A.J.O.F.M. Covasna;
- Potrivit prevederilor art. III alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009 corob. cu art. 99 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 188/1999, reclamantului i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice începând cu data de 24 aprilie 2009, data comunicării ordinului, urmând ca la data expirării perioadei de preaviz să fie eliberat din funcţia publică.
Instanţa a reţinut că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în M. Of. din 6 noiembrie 2009, că prin O.U.G. nr. 105/2009 s-a dispus abrogarea O.U.G. nr. 37/2009 şi prin această ordonanţă au fost reluate în cuprinsul art. IV, dispoziţiile anterior prezentate ale art. III din O.U.G. nr. 37/2009, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1629/2009, dispoziţiile art. IV ale O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituţionale. În consecinţă, agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă au fost din nou cuprinse în anexa serviciilor publice deconcentrate.
Astfel, instanţa a constatat că dispoziţiile legale de desfiinţare a posturilor de director executiv şi director executiv adjunct şi de înfiinţare a celor de director coordonator sunt lipsite de fundament legal, fiind declarate neconstituţionale şi ca urmare, fiind incidente dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Ca urmare, în cauză nu a avut loc o reducere a postului de director executiv în condiţiile art. 99 lit. b) din Legea nr. 188/1999, modul de eliberare din funcţie a reclamantului neavând suport legal în niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 99 din actul normativ menţionat.
S-a reţinut de către instanţă că posibilitatea formulării unei acţiuni în contencios administrativ după declararea neconstituţionalităţii unei ordonanţe a Guvernului este reglementată în mod expres de dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fapt ce dă legitimitate cererii promovate de reclamant în condiţiile raportării la alin. (3) al aceluiaşi act normativ.
În consecinţă, faţă de toate aceste critici ale textului de lege în baza căruia s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de director executiv şi eliberarea din funcţie a reclamantului, instanţa a constatat că desfiinţarea funcţiei este lipsită, după declararea neconstituţionalităţii celor două ordonanţe, de fundament legal, iar eliberarea din funcţie s-a realizat cu încălcarea dreptului comun în materie, respectiv a art. 99 lit. a) din Legea nr. 188/1999.
S-a apreciat că împrejurarea susţinută de pârâtă, potrivit cu care reclamantul a fost mutat definitiv pe o altă funcţie publică, nu este în măsură să înlăture vătămarea adusă reclamantului prin eliberarea sa din funcţie în condiţiile anterior menţionate.
Pentru toate aceste considerente, în condiţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa a dispus anularea Ordinului din 24 aprilie 2009 emis de pârâta A.N.O.F.M. Covasna, cu consecinţa prevăzută de art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 a reîncadrării reclamantului în funcţia deţinută anterior.
S-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că reclamantul a făcut vorbire în conţinutul motivării acţiunii sale şi despre păstrarea tuturor drepturilor avute anterior, fără a contura un capăt de cerere concret în această privinţă şi fără a face vreo dovadă în acest sens, cu atât mai mult cu cât nici nu a tăgăduit ocuparea unui alt post din cadrul instituţiei pârâte şi ca urmare, acţiunea reclamantului a fost admisă în parte sub aspectul anulării ordinului atacat şi a dispunerii reintegrării reclamantului şi a fost respinsă cererea de soluţionare a excepţiei de nelegalitate.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.N.O.F.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că sentinţa nr. 37/F/2010 a fost dată cu interpretarea greşită a actului administrativ dedus judecaţii, precum şi cu încălcarea dispoziţiilor exprese ale reglementărilor incidente în materia funcţiei publice şi funcţionarilor publici, aflate în vigoare la data pronunţării hotărârii invocate.
Recurenta arată că potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data emiterii Ordinului preşedintelui A.N.O.F.M. din 24 aprilie 2009, categoria funcţiilor publice de conducere nu mai include funcţiile publice de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice, centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Se mai arată că A.N.O.F.M. nu a avut calitatea de emitent al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009, precum şi faptul că A.N.O.F.M., având statutul de instituţie publică de interes naţional, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în calitate de subiect de drept învestit cu atribuţii de autoritate publică, avea obligaţia legală de a respecta dispoziţiile actului normativ invocat, recurenta neavând facultatea de a exercita sau nu drepturi care decurg din calitatea sa şi implicit, de a-şi îndeplini sau nu obligaţiile care îi incumbă din această calitate.
Arată recurenta că, în vederea asigurării respectării prevederilor art. III din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009, a fost emis Ordinul preşedintelui A.N.O.F.M. din 24 aprilie 2009.
Prin motivele de recurs formulate recurenta solicită să se constate că în situaţia intimatului-reclamant reducerea postului a fost determinată de desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv al A.J.O.F.M. Covasna, în temeiul prevederilor art. III alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 şi de art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, avându-se în vedere necesitatea eficientizării activităţii instituţiilor publice şi a îmbunătăţirii actului managerial în condiţiile reducerii cheltuielilor bugetare, iar eliberarea din funcţia publică deţinută a intervenit potrivit prevederilor art. III alin. (11) din Ordonanţa de Urgenţă invocată, coroborate cu cele ale art. 99 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din legea menţionată.
Referitor la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009, avută în vedere de instanţa de fond, prin care s-a declarat neconstituţională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, recurenta arată că aceasta produce efecte doar pentru viitor, conform prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, republicată, precum şi faptul că în temeiul prevederilor exprese ale art. 147 alin. (1) din legea fundamentală, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale fiind suspendate de drept.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin Ordinul din 24 aprilie 2009, emis de autoritatea pârâtă, intimatul-reclamant, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv al A.J.O.F.M. Covasna.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b) şi alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, precum şi art. 22 alin. (3) din Legea nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea A.N.O.F.M., cu modificările şi completările ulterioare.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din art. aflat în discuţie, Deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionalitate a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 şi totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Înalta Curte constată că actul şi măsura adoptată în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
De asemenea, Înalta Curte constată că sentinţa atacată este la adăpostul oricăror critici în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în raport de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 202/2005, instanţa de fond reţinând în mod corect faptul că potrivit art. 1 din Legea nr. 202/2005, A.N.O.F.M. este instituţie publică, cu personalitate juridică, sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, iar, potrivit art. 2, asigură coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii unităţilor din subordine, în scopul aplicării unitare a legislaţiei în domeniul specific de activitate şi al realizării atribuţiilor ce le revin acestora, potrivit legii.
Astfel, în mod corect s-a apreciat că raportat la modul său de organizare şi funcţionare, la specificul obiectivelor şi al atribuţiilor acesteia, A.N.O.F.M., chiar dacă se află sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, are deplină capacitate procesuală şi respectiv în calitate de emitent al actului contestat, calitate procesuală pasivă, neexistând nici un motiv al soluţionării prezentei cauze în contradictoriu cu o instituţie sub autoritatea căreia îşi desfăşoară activitatea pârâta emitentă, drept pentru care acţiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a fost în mod corect respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.O.F.M. împotriva sentinţei nr. 37/F/2010 din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4840/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4843/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
