ICCJ. Decizia nr. 4945/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4945/2010
Dosar nr. 3103/2/2009
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul T.I. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea H.G. nr. 1446/2008 privind aprobarea actului adiţional la contractul de explorare şi împărţire a producţiei pentru perimetrele 13 Pelican şi 15 Midia încheiat între A.N.R.M. şi S.R. Ltd.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 8 şi urm. din Legea nr. 554/2004, modificată, art. 27 din Legea nr. 90/2001, art. 31 şi 61 din Legea nr. 238/2004, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 101/2007.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantului în formularea acţiunii, în raport de prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1)1 din Legea contenciosului administrativ, cu motivarea că reclamantul nu a indicat dreptul său recunoscut de lege încălcat prin adoptarea acestui act normativ sau interesul său legitim.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând, în esenţă, faptul că H.G. nr. 1446/2008 nu încalcă dispoziţiile legale invocate în cuprinsul acţiunii (filele 22 - 30 dosar fond).
În plus, A.N.R.M. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului (filele 41 - 43 dosar fond), care a fost admisă în principiu, la termenul de judecată din data de 27 octombrie 2009 (fila 81 dosar fond).
Intervenienta A.N.R.M. a invocat, la rândul său, excepţia lipsei de interes a reclamantului în formularea acţiunii.
Pe fondul cauzei, intervenienta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
De asemenea, S.R. Ltd a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului (filele 51 - 68 dosar fond), care a fost admisă în principiu, la termenul de judecată din data de 27 octombrie 2009 (fila 81 dosar fond).
Intervenienta S.R. Ltd a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 554/2004, modificată, arătând că plângerea prealabilă depusă de reclamant este tardivă, întrucât a fost formulată cu depăşirea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea în discuţie, de la data publicării H.G. nr. 1446/2008 în M. Of.
Totodată, aceeaşi intervenientă a invocat şi excepţia lipsei de interes a reclamantului în formularea acţiunii, faţă de dispoziţiile art. 8 alin. (1)1 din Legea contenciosului administrativ.
Pe fondul cauzei, intervenienta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3650 din 3 noiembrie 2009, a respins excepţia tardivităţii plângerii prealabile, a admis excepţia lipsei de interes, a respins acţiunea formulată de reclamantul T.I., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi cu intervenienţii accesorii A.N.R.M. şi S.R. Ltd, ca lipsită de interes şi a admis cele două cereri de intervenţie accesorie în interesul pârâtului.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
1. Excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile în termenul legal este neîntemeiată, întrucât reclamantul a respectat termenul de 6 luni, prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată: reclamantul a luat cunoştinţă de adoptarea actului administrativ contestat la data publicării sale în M. Of. (21 octombrie 2008) şi a formulat recursul administrativ la data de 10 februarie 2009.
2. Excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii este întemeiată, întrucât reclamantul nu a invocat încălcarea unui interes legitim privat în ceea ce-l priveşte, în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ, din care ar decurge încălcarea interesului legitim public, în contextul în care reclamantul se referă doar la lipsirea altor persoane fizice sau persoane juridice private de dreptul de a încheia un acord similar celui aprobat prin H.G. nr. 1446/2008.
Instanţa de fond a concluzionat, în sensul că acţiunea reclamantului nu se subsumează condiţiilor impuse de prevederile art. 8 alin. (1)1 din Legea contenciosului administrativ sau condiţiilor generale ale acţiunii civile, sub aspectul probării interesului în anularea unui act administrativ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul T.I., care a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurentul critică soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes.
Recurentul susţine că art. 1 şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ reglementează două ipoteze. Mai precis, în opinia recurentului, a doua parte a art. 8 alin. (1) din legea anterior arătată se referă la situaţia în care nu a fost soluţionată în termen o cerere sau a existat un refuz nejustificat de soluţionare sau de efectuare a anumitor operaţiuni administrative; în acest caz, legea arată că este necesar ca dreptul sau interesul legitim vătămat să fie, în primul rând, personal; în această ipoteză, se aplică alin. (1)1 din lege respectiv, în acest caz, numai în subsidiar se poate solicita apărarea unui interes legitim public, în măsura în care vătămarea acestuia decurge în mod logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
În cazul dedus judecăţii, reglementat de prima parte a art. 8 alin. (1), în care este vorba de neprimirea unui răspuns la plângerea prealabilă sau de primirea unui răspuns nesatisfăcător, legiuitorul distinge între dreptul vătămat, care poate fi doar personal, şi interesul legitim, care poate fi atât public cât şi privat.
În opinia recurentului, situaţia anterior expusă conduce la concluzia că legiuitorul a dorit ca orice persoană fizică sau juridică să poată introduce o acţiune în anularea actului administrativ, care încalcă un interes public.
În plus, recurentul susţine că o altă interpretare ar lipsi de efect dispoziţiile legale mai sus individualizare, care permit oricărei persoane să protejeze un interes public.
Se mai invocă de către recurent decizia Curţii Constituţionale nr. 256/2006 care s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), l) şi p) din Legea contenciosului administrativ.
De asemenea, recurentul precizează că, în urma modificării Legii nr. 554/2004, în materia contenciosului, legiuitorul a lărgit sfera interesului, înţeles ca o condiţie generală de admisibilitate a unei acţiuni, astfel că orice persoană fizică sau persoană juridică are posibilitatea de a introduce o acţiune pentru anularea unui act administrativ, chiar dacă justifică doar un interes legitim public.
Intimaţii intervenienţi A.N.R.M. şi S.R. Ltd au formulat întâmpinări în cauză în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Aşa cum s-a relevat anterior, prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul T.I. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea H.G. nr. 1446/2008 privind aprobarea actului adiţional la contractul de explorare şi împărţire a producţiei pentru perimetrele 13I Pelican şi 15 Midia încheiat între A.N.R.M. şi S.R. Ltd.
Instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului a interpretat corect dispoziţiile de drept comun, cât şi cele specifice promovării unei acţiuni în contencios administrativ, în ceea ce priveşte existenţa interesului ca şi cerinţă pentru promovarea unei acţiuni în justiţie.
Potrivit teoriei generale a dreptului, interesul este o condiţie generală ce trebuie să fie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, iar acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la această regulă generală, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată.
În cauza de faţă, acţiunea recurentului - reclamant nu poate fi considerată ca fiind formulată în exercitarea unui interes protejat din punct de vedere legal.
În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acţiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, iar interesul trebuie să fie legitim, juridic, născut şi actual, personal şi direct.
În speţă, recurentul - reclamant nu justifică un folos practic, legitim sau material în vederea promovării acţiunii sale în contencios administrativ.
Simplul dezacord al recurentului - reclamant, ca persoană fizică, cetăţean român, faţă de emiterea unei hotărâri de către Guvernul României nu poate constitui prin el însuşi un interes legitim personal, suficient pentru a contesta în justiţie actul administrativ aflat în discuţie.
Nu trebuie uitate dispoziţiile speciale ale Legii contenciosului administrativ care definesc noţiunile de drept vătămat (art. 2 alin. (1) lit. o), interes legitim privat (art. 2 alin. (1) lit. p) şi interes legitim public (art. 2 alin. (1) lit. r).
Astfel, dreptul vătămat reprezintă, în accepţiunea legii, orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ.
Interesul legitim privat reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.
Interesul legitim public constituie interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice.
Pentru corecta soluţionare a cauzei prezintă relevanţă şi prevederile art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, modificată, potrivit cărora persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
Sub acest aspect, este lesne de observat că recurentul-reclamant este o persoană fizică ce nu justifică niciun drept subiectiv propriu sau vreun interes legitim privat în legătură cu actul juridic de modificare a condiţiilor de explorare şi exploatare a producţiei petroliere pentru perimetrele 13 Pelican şi 15 Midia din Marea Neagră.
În aceste condiţii, recurentul-reclamant nu poate să se prevaleze de niciun fel de interes legitim public pentru a justifica îndeplinirea condiţiilor de exercitarea a prezentei acţiuni în contencios administrativ, întrucât orice interes public ar invoca, acesta ar trebui să decurgă în mod logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat al recurentului - reclamant, ceea ce nu este cazul.
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ, raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.I. împotriva sentinţei civile nr. 3650 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4935/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4960/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
