ICCJ. Decizia nr. 4963/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4963/2010
Dosar nr. 909/45/2009
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 73/CA din 22 martie 2010 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.D.R. Nord-Est, a respins acţiunea introdusă de reclamanta SC I.R. SA Iaşi, în contradictoriu cu pârâta A.D.R. Nord - Est, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC I.R. SA Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, având ca obiect anularea titlului de creanţă, procesul-verbal de constatare încheiat la data de 1 octombrie 2009, înregistrat sub nr. CA 71823 din 29 octombrie 2009 şi a deciziei nr. CA 84323 din 18 decembrie 2009 şi a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei de anulare a proiectului procesului verbal de constatare, comunicat de pârât şi înregistrat la reclamantă sub nr. AT 1008 din 9 septembrie 2009.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că reclamanta a contestat procesul-verbal de constatare, care reprezintă titlu de creanţă, că această contestaţie a fost soluţionată prin decizia nr. CA 84323 din 18 decembrie 2009, şi că sesizarea instanţei de contencios administrativ s-a făcut în condiţiile H.G. nr. 1306/2007 şi ale O.G. nr. 92/2003, republicată, fiind satisfăcute astfel cerinţele art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.
Instanţa a mai constatat că reclamanta nu a contestat situaţia de fapt reţinută de Autoritatea contractantă, în ceea ce o priveşte pe cocontractanta SC H.E. SRL Iaşi, ci doar a pus-o pe seama unor factori externi, pretins incontrolabili, susţinând totodată că administratorii G.S. şi F.V. nu au beneficiat niciodată de salariu sau dividende, că U.I. s-a ocupat doar de înregistrările din contabilitate, având o activitate minoră în SC H.E. SRL, şi că era obligaţia Agenţiei Nord-Est să verifice îndeplinirea condiţiilor de oportunitate şi de legalitate a operaţiunilor angajate în cadrul Proiectului, afirmându-se că „dacă ar fi existat un conflict de interese nu am fi primit avizul de contractare";.
Curtea de Apel nu a primit susţinerile reclamantei, deoarece, pe de o parte, prin art. 1.3 din contractul de grant, ea s-a obligat să deruleze Proiectul „pe propria sa răspundere";, de care nu se poate deroba prin invocarea culpei altor persoane sau autorităţi implicate, iar pe de altă parte pentru că ea putea şi era obligată să cunoască, independent de persoana care a întocmit documentaţia ce a stat la baza încheierii contractului, conţinutul şi efectul dispoziţiilor art. 66-70 din O.U.G. nr. 34/2006 referitoare la regulile de evitare a conflictului de interese.
Cum simpla încălcare a prevederilor art. 4 din Condiţiile Generale şi Administrative, prin care beneficiarul îşi asuma obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru a evita nu doar orice conflicte de interese, dar şi orice situaţie care ar fi putut să determine apariţia unui asemenea conflict, se încadrează în categoria „neregulă";, astfel cum este ea definită de art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, Autoritatea contractantă a fost îndreptăţită ca, în temeiul art. 12 din contract, să declare încetarea contractului şi să ia măsuri de recuperare a fondurilor comunitare utilizate în mod necorespunzător, cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la achiziţiile publice, considerente pentru care, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, cererile reclamantei, de anulare a procesului-verbal de constatare din 1 octombrie 2009 şi a deciziei nr. CA 84323 din 18 decembrie 2009 au fost respinse, ca neîntemeiate.
Împotriva hotărârii Curţii de Apel reclamanta SC I.R. SA Iaşi a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
În cauza de faţă reclamanta a solicitat anularea titlului de creanţă proces-verbal de constatare încheiat la 1 octombrie 2009, înregistrat sub nr. CA 71823 din 29 octombrie 2009 şi a deciziei nr. CA 84323 din 18 decembrie 2009 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei o cheltuială necuvenită în cuantum de 66.001,51 RON.
Decizia nr. CA 84323 din 18 decembrie 2009 a fost emisă în temeiul dispoziţiilor următoarelor acte normative:
- O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător;
- O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
În ceea ce priveşte procesul-verbal de control, Înalta Curte reţine incidenţa următoarelor dispoziţii ale O.G. nr. 79/2003:
„Art. 1. - Prezenta ordonanţă reglementează activităţile de constatare şi de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană şi/sau din fondurile de cofinanţare aferente, ca urmare a unor nereguli”;
„Art. 2. - În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (…) d) creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri”;
„Art. 3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanţă: a) actul/documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare”;
Art. 3 alin. (4) - (6):
„(4) Titlul de creanţă specificat la alin. (2) lit. a) constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc., precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar.
(5) Titlul de creanţă se comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proc. fisc.
(6) Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”;
Art. 4 alin. (2): „Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor”.
Prin urmare, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 RON, astfel că instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este Tribunalul Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi pe cale de consecinţă va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC I.R. SA Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 73/CA din 22 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4962/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4964/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
