ICCJ. Decizia nr. 4967/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4967/2010
Dosar nr. 5131/62/2009
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia civilă, reclamanta M.S. a chemat în judecată pe pârâţii I.Ş.J. Braşov şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să constate nelegalitatea şi netemeinicia deciziei nr. 212 din 25 februarie 2009 emisă de primul pârât, a Ordinului nr. 3538 din 26 martie 2009 emis de cel de-al doilea pârât şi pe cale de consecinţă, să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii celor două acte administrative anterior arătate şi plata drepturilor băneşti cuvenite.
Pârâţii au formulat întâmpinări în cauză, în care au invocat excepţia de necompetenţă materială, cu motivarea că doar instanţa de contencios administrativ poate fi învestită cu analizarea legalităţii celor două acte administrative.
Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1153 din 9 iulie 2009, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La termenul de judecată din data de 5 octombrie 2009, instanţa a respins cererea reclamantei de declinare a competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, cu motivarea că sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 23 din 1 februarie 2010, a admis acţiunea reclamantei M.S., a constatat nelegalitatea deciziei nr. 212 din 25 februarie 2009 emisă de pârâtul I.Ş.J. Braşov şi a Ordinului nr. 3538 din 26 martie 2009 emis de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, a repus reclamanta în situaţia anterioară emiterii celor două acte administrative şi a obligat pârâţii la plata tuturor drepturilor băneşti cuvenite acesteia la zi.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta ocupa funcţia de director la Şcoala de Arte şi Meserii Racoş, judeţul Braşov iar, în urma unei sesizări făcute de cadrele didactice din această unitate şcolară, la data de 20 februarie 2009, a fost convocat consiliul profesoral pentru a analiza situaţia prezentată în cadrul acesteia.
După cum rezultă din procesul-verbal încheiat cu această ocazie, pârâtul I.Ş.J. Braşov a înlocuit-o pe reclamantă din funcţia de director cu doamna G.R.
Conform procesului-verbal din 20 februarie 2009, reclamanta a predat cheile de la biroul directorului, iar la data de 23 februarie 2009 a scris cererea de demisie.
Prima instanţă a precizat că are dubii cu privire la faptul că reclamanta a scris cererea de demisie de bună voie, câtă vreme predarea cheilor de la birou i s-a impus la data de 20 februarie 2009 iar, din cuprinsul cererii, nu rezultă, pe de o parte, cu ce dată începea demisia iar, pe de altă parte, când a fost înregistrată aceasta la conducerea I.Ş.J. Braşov.
Potrivit deciziei nr. 212 din 25 februarie 2009, reclamanta a fost eliberată din funcţia de director al Grupului Şcolar Industrial R. la data emiterii deciziei, deşi cererea de demisie era din data de 23 februarie 2009, iar predarea efectivă a funcţiei a avut loc la data de 20 februarie 2009.
Instanţa de fond a menţionat faptul că, în urma presiunilor exercitate de doamna D., care îndeplinea funcţia de inspector şcolar general adjunct la I.Ş.J. Braşov, reclamanta a scris cererea de eliberare din funcţia de director la data de 24 februarie 2009.
Pe acest aspect, Curtea a apreciat că reclamanta a demisionat din funcţia pe care o ocupa ca urmare a presiunilor exercitate de către I.Ş.J. Braşov, care i-a interzis continuarea mandatului de director.
În opinia primei instanţe, în realitate, este vorba despre o concediere implicită realizată de pârâtul anterior arătat şi nu despre o demisie.
Pe de altă parte, Curtea de Apel a reţinut faptul că decizia nr. 212 din 25 februarie 2009 este nelegală, întrucât a fost emisă de I.Ş.J. Braşov cu încălcarea dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi a principiului simetriei actelor juridice.
Totodată, instanţa de fond a arătat că, în fapt, în perioada 20 - 25 februarie 2009, la unitatea şcolară aflată în discuţie au existat 3 directori: M.S., G.R. şi C.M.
De asemenea, Curtea a precizat că în luna aprilie 2009 reclamanta a primit de la I.Ş.J. Braşov Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării din 26 martie 2009, înregistrat la I.Ş.J. Braşov sub nr. BB din 27 martie 2009, în care, la art. 1, se menţiona că: „Începând cu data prezentului ordin, doamna profesor M.S. este eliberată din funcţia de director al Grupului Şcolar Industrial R., judeţul Braşov”.
Faţă de conţinutul actului administrativ anterior nominalizat, Curtea a concluzionat în sensul că, deşi reclamanta trebuia să fie eliberată din funcţie în data de 26 martie 2009, I.Ş.J. Braşov, prin abuz, a luat această măsură, scriptic, la data de 25 februarie 2009 iar, în fapt, la data de 20 februarie 2009; ca atare, chiar ordinul ministrului, în mod tacit, a anulat decizia nr. 212 din 25 februarie 2009.
În plus, prima instanţă a apreciat că situaţia reclamantei nu se regăseşte în niciunul dintre cazurile de încetare a contractului de management, individualizate la Capitolul IX din contract, motiv pentru care acesta trebuie considerat a fi în derulare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii I.Ş.J. Braşov şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, care au solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Întrucât în cererile de recurs au fost formulate motive de recurs comune, instanţa de control judiciar va proceda la prezentarea şi la analizarea acestora în mod grupat.
Astfel, recurenţii susţin că cele două acte administrative contestate în speţă sunt legale, întrucât eliberarea intimatei din funcţia de director al Grupului Şcolar Industrial R. s-a făcut în urma cererii de demisie depusă de aceasta la data de 23 februarie 2009.
În concepţia recurenţilor, concluzia primei instanţe în sensul că intimata a fost constrânsă să demisioneze şi că, în realitate, a fost supusă unei concedieri mascate este eronată, întrucât nu ţine seama de probatoriile administrate în cauză.
În plus, recurenţii menţionează că nu există la dosar nicio dovadă care să susţină argumentaţia judecătorului fondului în ceea ce priveşte existenţa a 3 directori la această unitate şcolară, în perioada 20 - 25 februarie 2009.
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, prin Ordinul din 5 mai 2008 emis de Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, intimata-reclamantă a fost numită în funcţia de director la Şcoala de Arte şi Meserii R., judeţul Braşov, pe o perioadă de 4 ani, cu rezervarea catedrei pe care este titulară.
Un grup de profesori din această unitate şcolară au fost nemulţumiţi de managementul desfăşurat de intimata-reclamantă, motiv pentru care au făcut o sesizare la I.Ş.J. Braşov, în care au anunţat că vor demisiona în situaţia în care nu se vor lua măsuri pentru înlocuirea directorului.
La data de 20 februarie 2009, trei inspectori şcolari s-au deplasat la Şcoala de Arte şi Meserii R. şi au discutat cu cadrele didactice despre situaţia existentă în unitate (procesul-verbal întocmit de profesorii responsabili cu efectuarea serviciului de şcoală la acea dată).
În urma verificărilor efectuate, Consiliul de Administraţie al I.Ş.J. Braşov a decis, în şedinţa din data de 23 februarie 2009, numirea unei comisii de cercetare a activităţii manageriale, suspendarea echipei manageriale pe toată perioada cercetării, precum şi numirea doamnei G.R. în funcţia de director, iar a domnului C.M., în funcţia de director adjunct, începând cu data anterior arătată (adresa din 23 februarie 2009 emisă de I.Ş.J. Braşov).
De asemenea, tot la data de 23 februarie 2009, intimata-reclamantă M.S. a redactat cererea de demisie din funcţia de director, pe care a înregistrat-o la I.Ş.J. Braşov sub nr. 2150 din 23 februarie 2009.
În cuprinsul cererii, intimata-reclamantă precizează că demisionează din funcţie din motive medicale, care nu îi mai permit să facă naveta la această unitate şcolară.
Prin adresa din 25 februarie 2009, înregistrată la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului sub nr. 15780/2009, I.Ş.J. Braşov a comunicat acestei instituţii publice centrale demisia intimatei-reclamante din funcţia de director al Grupului Şcolar Industrial R., judeţul Braşov, aprobată de către Consiliul de Administraţie al I.Ş.J. Braşov.
Prin decizia nr. 212 din 25 februarie 2009, I.Ş.J. Braşov a decis eliberarea intimatei-reclamante din funcţia de director la Grupul Şcolar Industrial R., începând cu data de 25 februarie 2009, conform art. 31 din Legea nr. 128/1997, până la data emiterii de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a ordinului de eliberare din funcţie.
Instanţa de control judiciar apreciază că este nefondată aprecierea judecătorului fondului, în sensul că decizia anterior individualizată a fost adoptată de către o autoritate publică necompetentă, întrucât măsura eliberării din funcţie a fost luată pe o perioadă de timp determinată, până la emiterea ordinului de către Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
După expirarea perioadei de preaviz, a fost emis Ordinul din 26 martie 2009 prin care Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a dispus că, de la data de 26 martie 2009, intimata-reclamantă este eliberată, la cerere, din funcţia de director al Grupului Şcolar Industrial R.
Înalta Curte consideră că este nefondată concluzia primei instanţe, potrivit căreia intimata-reclamantă a fost constrânsă să demisioneze, în realitate, fiind vorba despre o concediere implicită realizată de I.Ş.J. Braşov.
Pe acest aspect, instanţa de control judiciar are în vedere următoarele argumente:
Conform art. 79 C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare, prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.
Termenul de preaviz este cel convenit de părţi în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile şi nu poate fi mai mare de 30 de zile calendaristice pentru salariaţii care ocupă funcţii de conducere.
Contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunţării totale sau parţiale de către angajator la termenul respectiv.
Ca atare, din interpretarea textului legal mai sus citat, rezultă că demisia, ca act juridic unilateral, devine definitivă după expirarea termenului de preaviz de 30 de zile pentru funcţiile de conducere.
Intimata-reclamantă avea posibilitatea să-şi retragă cererea de demisie înainte ca aceasta să devină efectivă, adică înainte de emiterea ordinului de ministru.
Din actele aflate la dosar, rezultă că intimata-reclamantă a făcut acest lucru cu depăşirea termenului anterior arătat, motiv pentru care cererea sa a fost respinsă ca fiind tardivă.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că intimata-reclamantă nu a probat existenţa constrângerilor psihice la care susţine că a fost supusă pentru a demisiona iar, pe de altă parte, că prima instanţă şi-a fundamentat această concluzie doar pe nişte supoziţii.
Aşadar, nu există nicio dovadă în sensul că manifestarea de voinţă a intimatei-reclamante a fost alterată, viciată.
Prin urmare, demisia este cauza care a determinat emiterea ordinului de eliberare a intimatei-reclamante din funcţia de manager al Grupului Şcolar Industrial R.
În fine, Înalta Curte apreciază că este nefondată aprecierea primei instanţe, în sensul că, în perioada 20 - 25 februarie 2009, la unitatea şcolară aflată în discuţie au existat 3 directori: M.S., G.R. şi C.M.
După cum s-a arătat anterior, numirea ultimelor două persoane a avut loc după suspendarea echipei manageriale şi înaintarea cererii de demisie de către intimata-reclamantă, la data de 23 februarie 2009.
În consecinţă, în raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ, raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va admite recursurile declarate de I.Ş. Braşov şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, va modifica sentinţa atacată şi va respinge cererea reclamantei M.S. ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de I.Ş.J. Braşov şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei civile nr. 23/F din 1 februarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi respinge cererea reclamantei M.S., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4964/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4968/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
