ICCJ. Decizia nr. 4964/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4964/2010
Dosar nr. 2760/54/2009
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul M.D.I. a chemat în judecată Ministerul Tineretului şi Sportului solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului din 05 octombrie 2009 şi Ordinului din 09 octombrie 2009 emise de Ministerul Tineretului şi Sportului, prin care a fost revocat din funcţia de director coordonator al Clubului Sportiv Municipal Craiova.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost numit de Ministerul Tineretului şi Sportului prin Ordinul din 22 mai 2009 în funcţia de director coordonator al Clubului Sportiv Municipal Craiova pe o perioadă de până la 4 ani şi a încheiat cu acest minister contractul de management din 23 mai 2009.
Reclamantul a mai susţinut că Ministerul Tineretului şi Sportului nu a putut să dovedească în temeiul contractului de management, art. 9, vreun motiv din care să rezulte că şi-a îndeplinit necorespunzător obligaţiile, schimbarea sa din funcţie fiind efectiv politică, încălcându-i-se dreptul fundamental la muncă şi stabilitatea în muncă.
Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în ceea ce priveşte anularea Ordinelor din 05 octombrie 2009 şi din 09 octombrie 2009 cu motivarea că plângerea prealabilă a fost înregistrată la organul emitent la data de 19 octombrie 2009 şi până în momentul introducerii acţiunii nu a trecut termenul prevăzut de lege în care trebuia formulat răspunsul către petent.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată deoarece încetarea contractului de management a intervenit ca urmare a expirării perioadei pentru care a fost încheiat, în condiţiile art. 9 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 3 din contractul de management din 23 mai 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 26 din 25 ianuarie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.D.I. şi a anulat Ordinul din 5 octombrie 2009 şi Ordinul din 9 octombrie 2009 emise de Ministerul Tineretului şi Sportului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât este neîntemeiată şi a respins-o având în vedere că termenul de 30 de zile, prevăzut de lege în favoarea autorităţii administrative pentru a răspunde, nu justifică excepţia de inadmisibilitate pe motivul invocat din moment ce la data pronunţării asupra excepţiei termenul de 30 de zile era împlinit, iar pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a rezolva contestaţia, finalitatea prevederilor legale care instituie procedura prealabilă administrativă era îndeplinită, autoritatea publică având posibilitatea să analizeze legalitatea sau oportunitatea actului emis.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a apreciat că acţiunea formulată de reclamant este întemeiată, reţinând că în exercitarea controlului legalităţii ordinului, a reţinut că dispoziţiile actului normativ în aplicarea căruia acesta a fost emis, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 758/6.11.2009.
Declararea, prin intermediul excepţiei de neconstituţionalitate, a neconstituţionalităţii unei dispoziţii legale conduce la suspendarea de drept şi respectiv la încetarea efectelor sale juridice. De altfel, prin art. XIV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 s-a dispus abrogarea O.U.G. nr. 37/2009.
Referitor la Ordinul din 09 octombrie 2009, instanţa de fond a reţinut că acesta a fost emis în completarea Ordinului din 05 octombrie 2009, vizând completarea acestuia cu prevederile O.U.G. nr. 105/2009.
Având în vedere că O.U.G. nr. 105/2009 a intrat în vigoare la data de 06 octombrie 2009, este evident că aceasta nu putea să-şi producă efecte retroactiv, cu privire la Ordinul emis anterior, respectiv la data de 05 octombrie 2009 şi mai mult decât atât, prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale ordonanţa s-a declarat neconstituţională.
Instanţa de fond a mai apreciat că Ordinul nr. 1737/2009 a fost emis cu încălcarea principiului neretroactivităţii şi în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâta Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că încetarea contractului de management al reclamantului a intervenit în temeiul art. 3 din acest contract coroborat cu art. 9 din Modelul cadru de contract de management reglementat de H.G. nr. 527/2009.
Art. 3 din contractul de management din 23 mai 2009 prevede că acesta se încheie pe o perioadă de până la 4 ani, stabilindu-se aşadar că respectivul contract a fost încheiat pentru o perioada determinabilă, dar nu mai mare de 4 ani, art. asumat de reclamant prin semnare, acesta putând să îşi înceteze efectele oricând între perioada încheierii şi perioada maximă de 4 ani având în vedere perioada determinabilă. De altfel domnul M.D.I. a fost notificat cu privire la încetarea contractului de management.
Aşadar, încetarea contractului de management din 23 mai 2009 a intervenit în temeiul art. 3 din acest contract coroborat cu prevederile art. 9 din modelul cadru de contract de management reglementat de H.G. nr. 527/2009, respectiv prin expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul.
Faţă de aprecierile instanţei de fond conform cărora actele normative în baza cărora au fost emise ordinele atacate au fost declarate neconstituţionale, recurentul precizează faptul că la data emiterii ordinelor atât legea pentru aprobare O.U.G. nr. 37/2009, cât şi O.U.G. nr. 105/2009 erau constituţionale, iar conform art. 147 alin. (4) din Constituţie. Deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, iar de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcţiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcţii.
O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe.
În cadrul controlului a priori realizat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective şi care nu poate fi disociată de legea de aprobare.
Prin decizia susmenţionată s-a reţinut neconstituţionalitatea extrinsecă, a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanţă de urgenţă în domeniul rezervat prin Constituţie legii organice.
Aşa cum s-a arătat şi în Decizia nr. 1257/2009, dar şi în jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituţionalitate rezultată din Ordonanţa prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.
În ceea ce priveşte O.U.G. nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională şi această ordonanţă de urgenţă, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, deoarece conţine aceleaşi soluţii legislative.
În cauză, reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanţe de urgenţă declarată neconstituţională şi lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanţe de urgenţă declarată, de asemenea, neconstituţională.
Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeaşi forţă juridică le-a prevăzut.
Însă, în cauză suntem în prezenţa unei situaţii speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluţiile jurisdicţiei constituţionale.
Puterile discreţionare ale autorităţilor de legiferare, ale Parlamentului şi respectiv ale Guvernului, în condiţiile art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României, sunt însă limitate de prevederile Constituţiei ca lege fundamentală în stat.
În principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreţionare, însă cu limitările reglementate în Constituţie.
În situaţia legiferării prin ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă, Guvernul în baza delegării legislative poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuţii proprii autorităţii legiuitoare, dar numai în condiţiile şi limitările aduse prin Constituţie, respectiv art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României.
În ceea ce priveşte O.U.G. nr. 37/2009, legea de aprobare şi implicit cuprinsul normativ al ordonanţei a fost declarat neconstituţională, reţinându-se de Curtea Constituţională că atât modalitatea de reglementare a funcţiei publice cât şi actul administrativ de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze adoptate cu încălcarea competenţei materiale a Guvernului.
Lipsirea de temei constituţional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire şi a contractului de management.
Pierderea legitimităţii constituţionale a actului normativ primar produce efecte directe şi imediate asupra actului administrativ, situaţie în care însăşi numirea reclamantului într-o funcţie publică de conducere în alte condiţii decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.
Viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de natură a antrena şi viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent.
Înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 şi art. 146 din Constituţia României, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate care se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgare (control a priori) şi asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele.
Judecătorul de drept administrativ (ca şi cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanţa, constituţionalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituţionale, după ce Curtea Constituţională a declarat actul primar neconstituţional.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală motiv pentru care o va modifica.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2009, Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, împotriva sentinţei civile nr. 26 din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi respinge cererea reclamantului M.D.I., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4963/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4967/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
