ICCJ. Decizia nr. 4968/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4968/2010
Dosar nr. 7229/302/2009
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin plângerea înregistrată la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti sub nr. 22590 din 10 iunie 2009, petentul E.D. a solicitat radierea notării din cartea funciară dispusă prin încheierea nr. 182784 din 14 aprilie 2009 şi rectificarea fişei bunului imobil cu nr. cadastral AA, dosar nr. 29489/2000, strada P.I. în sensul diminuării suprafeţei de 6.588 m.p. cu 392 m.p., suprafaţă ce este deţinută de proprietarii imobilului din strada C.
b) Invocarea excepţiei de nelegalitate
La data de 14 iulie 2009 petentul E.D. a invocat excepţia de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M nr. P din 03 aprilie 1995, emis de Ministerul Industriilor, pentru suprafaţa de 6.588 m.p. în favoarea SC E. SA, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Calitatea procesuală şi interesul în invocarea excepţiei de nelegalitate au fost justificate de petent prin faptul că îi este afectat dreptul de proprietate asupra imobilului dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 13 octombrie 2008, situat în Bucureşti, strada C. (fostă stradă P.I.), prin documentaţia cadastrală nr. AA, pentru suprafaţa de 6.588 m.p., care are la bază Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M nr. P din 03 aprilie 1995.
În motivarea excepţiei de nelegalitate s-a arătat că, din actele puse la dispoziţie de SC E. SA rezultă că terenul în suprafaţă de 6.588 m.p., menţionat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, ar fi fost dobândit în baza Decretului de expropriere nr. 126 din 27 aprilie 1976, cu scopul construirii unei şcoli profesionale de pe lângă întreprinderea E. SA, că acest scop nu a fost niciodată atins, întrucât şcoala profesională nu a fost construită, decretul de expropriere nefiind pus în aplicare.
S-a susţinut că nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate este confirmată şi de faptul că, ulterior, a fost emis un alt decret, respectiv Decretul nr. 45/1986, prin care au fost expropriate mai multe suprafeţe de teren ce aparţineau unor persoane fizice, în vederea construirii unor blocuri de locuinţe.
Petentul a precizat că acest decret a produs efecte juridice prin construirea în zonă a unor blocuri, că în baza Legii nr. 18/1991 terenurile rămase libere au fost restituite foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora.
În privinţa cererii de atribuire a numărului cadastral s-a arătat că SC E. SA a omis să menţioneze că, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu mai este valabil pentru suprafaţa înscrisă şi că s-a statuat faptul că Decretul nr. 126/1976 invocat nu a produs efecte juridice.
În acest sens, s-a făcut trimitere la decizia civilă nr. 530 din 27 martie 2008, irevocabilă, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi sentinţa civilă nr. 310/1999, irevocabilă, pronunţată de aceeaşi instanţă.
Petentul a susţinut că SC E. SA se prevalează, prin fals şi uz de fals, de prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale şi cu rea-credinţă omite să arate că nu era îndreptăţită la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 15/1990, în condiţiile în care terenul nu făcea parte din patrimoniul societăţii.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Constituţiei României, Legii nr. 554/2004, Legii nr. 15/1990 şi Decretului nr. 126/1976.
Prin încheierea pronunţată la data de 14 iulie 2009, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi sesizarea instanţei de contencios administrativ în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
La Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. 7229/302/2009.
c) Întâmpinarea depusă în cauză
Prin întâmpinarea formulată la data de 22 septembrie 2009, pârâtul Ministerul Economiei a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii reclamantului privind nelegalitatea actului administrativ, excepţia de prematuritate şi excepţia de tardivitate a cererii reclamantului privind nulitatea absolută parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M nr. P din 03 aprilie 1995.
Cu privire la excepţia de nelegalitate a actului administrativ, pârâtul a arătat că prevederile Legii nr. 554/2004 pot fi aplicate numai actelor administrative unilaterale individuale emise după intrarea în vigoare a acestui act normativ, că dreptul de a invoca excepţia de nelegalitate a unui act administrativ unilateral poate fi exercitat numai dacă dreptul la acţiune al reclamantului nu s-a prescris, iar reclamantul a invocat nelegalitatea unui act emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M nr. P fiind emis la data de 03 aprilie 1995.
Referitor la netemeinicia excepţiei de nelegalitate, ca urmare a înlăturării aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, şi ale art. II alin. (2) Teza finală din Legea nr. 262/2007, pârâtul Ministerul Economiei a învederat instanţei că, după pronunţarea Deciziilor nr. 404/2008, nr. 425/2008 şi nr. 426/2008 de către Curtea Constituţională, prin care s-au respins excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. II alin. (2) şi art. III din Legea nr. 262/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recurs la aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie şi în realizarea rolului ce revine judecătorului naţional în calitate de prim judecător convenţional şi comunitar, prin raportare la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. II alin. (2) Teza finală din Legea nr. 262/2007 cu privire la actul administrativ individual emis anterior Legii nr. 554/2004, a cărui legalitate se contestă astăzi, pe calea excepţiei de nelegalitate.
Excepţia de prematuritate invocată de pârât a fost motivată pe nerespectarea procedurii administrative prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dar şi de art. 5 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data emiterii actului.
Pârâta SC E. SA a formulat întâmpinare la data de 29 septembrie 2009, prin care a invocat excepţia tardivităţii excepţiei de nelegalitate, prin raportare la prevederile Legii nr. 554/2004 şi ale deciziei nr. 2786 din 08 iulie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care Înalta Curte a înlăturat dispoziţiile din legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită de timp, pe cale incidentală, a excepţiei de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinând că aceste dispoziţii contravin unor principii fundamentale, convenţionale şi comunitare, a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
Pârâta SC E. SA a mai invocat excepţia lipsei de interes a reclamantului şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestuia în formularea acţiunii pentru întreaga suprafaţă de teren cuprinsă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
La data de 01 octombrie 2009, pârâta SC E. SA a formulat cerere de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statutului (A.V.A.S.) , solicitând obligarea acesteia, să restituie valoarea bunului imobil situat în strada P.I., bun imobil aflat în patrimoniul SC E. SA la data reorganizării în temeiul Legii nr. 15/1990, asupra căruia are atestat dreptul de proprietate conform Certificatului seria M nr. P din 03 aprilie 1995, teren inclus în capitalul social la data privatizării SC E. SA, la valoarea stabilită în cadrul expertizei administrate.
Prin întâmpinarea formulată la data de 23 octombrie 2009, reclamantul a invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia de netimbrare a cererii de chemare în garanţie, iar pe fond, a solicitat disjungerea cererii şi trimiterea acesteia la instanţa competentă, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
d) Sentinţa primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 652 din 4 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, excepţia tardivităţii şi excepţia prematurităţii, invocate de pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri; a respins excepţia tardivităţii excepţiei de nelegalitate, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocate de pârâta SC E. SA.; a respins excepţia de necompetenţă materială şi teritorială a instanţei, excepţia nulităţii cererii de chemare în garanţie, excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC E. SA, invocate de chemata în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.).; a respins excepţia prematurităţii invocată de chemata în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul E.D., cu domiciliul ales în Bucureşti, strada C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), şi SC E. SA, ca neîntemeiată; a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, invocată de reclamant şi de chemata în garanţie; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC E. SA în contradictoriu cu chemata în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ca inadmisibilă; a respins excepţia de netimbrare a cererii de chemare în garanţie, invocată de reclamant şi chemata în garanţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a apreciat că excepţiile invocate sunt nefondate.
Cu privire la inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate s-a reţinut că aceasta poate fi invocată şi pentru actele administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, aşa cum rezultă din Decizia nr. 702/2008 a Curţii Constituţionale.
Referitor la excepţia tardivităţii şi excepţia prematurităţii, invocate de pârâtul Ministerul Economiei, Curtea a arătat că se face trimitere la dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile anterior sesizării instanţei cu acţiunea în anularea unui act administrativ individual, precum şi la termenul de promovare a acestei acţiuni în faţa instanţei de contencios administrativ.
Or, în cauză, instanţa este învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, situaţie în care nu sunt incidente dispoziţiile legale la care pârâtul Ministerul Economiei face referire în susţinerea celor două excepţii.
Relativ la excepţia tardivităţii excepţiei de nelegalitate, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului E.D., invocate de pârâta SC E. SA, Curtea de Apel a reţinut că nu sunt întemeiate, având în vedere, pe de o parte, faptul că aspectele prezentate în susţinerea excepţiei tardivităţii au relevanţă sub aspectul temeiniciei excepţiei de nelegalitate, iar pe de altă parte, faptul că excepţia de nelegalitate a fost invocată de reclamantul E.D., care are calitatea de parte interesată în litigiul având ca obiect radierea notării din cartea funciară, în care s-a invocat excepţia de nelegalitate şi în care s-a solicitat diminuarea suprafeţei de 6.588 m.p. cu 392 m.p., suprafaţa ce este deţinută de reclamant în proprietate potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 13 octombrie 2008.
Referitor la cererea de chemare în garanţie s-a arătat că aceasta este o cerere incidentală, iar soluţionarea acesteia revine instanţei competente să judece cererea principală, potrivit art. 17 C. proc. civ., în speţă, Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, instanţa competentă material şi teritorial în soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
S-a precizat în hotărârea primei instanţe că cererea de chemare în garanţie poate fi formulată de oricare dintre părţile din proces, reclamantul până la închiderea dezbaterilor, înaintea primei instanţe, iar pârâtul o dată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
În speţă, cererea de chemare în garanţie a fost formulată de SC E. SA, care are calitatea de pârâtă în litigiul dedus judecăţii, astfel că are legitimare procesuală activă în promovarea unei cereri de chemare în garanţie.
S-a apreciat că nu poate fi reţinută excepţia prematurităţii cererii de chemare în garanţie, întrucât dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., invocate de chemata în garanţie nu sunt incidente în cauză.
În ceea ce priveşte excepţia de netimbrare a cererii de chemare în garanţie, invocată de reclamant şi chemata în garanţie, Curtea a susţinut că este neîntemeiată întrucât cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 4 RON şi timbru judiciar în valoare de 0,3 RON; conform dispoziţiilor art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, invocată de reclamant şi de chemata în garanţie, Curtea a considerat că este întemeiată, având în vedere dispoziţiile art. 60 - 63 C. proc. civ., din interpretarea cărora rezultă că cererea de chemare în garanţie poate fi promovată în faţa instanţei învestită cu fondul pricinii, iar nu în cadrul procesual instituit de dispoziţiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC E. SA.
Motivele de recurs
În motivele de recurs s-a arătat că greşit a fost respinsă cererea de chemare în garanţie pe care a formulat-o împotriva Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, întrucât această autoritate, ca instituţie implicată în procesul de privatizare are obligaţia de a repara prejudiciile cauzate societăţilor comerciale privatizate prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, potrivit art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997.
Analiza motivului de recurs
Excepţia de nelegalitate a unui act administrativ reprezintă un mijloc de apărare într-un proces, consecinţa admiterii acestei excepţii fiind înlăturarea respectivului act la soluţionarea litigiului de fond.
Excepţia de nelegalitate poate fi invocată de orice parte în proces.
În cauza prezentă, excepţia a fost ridicată de reclamantă, iar prima instanţă a respins această excepţie.
Recurenta a avut calitatea de pârât, ori prin soluţia pronunţată nu a suferit un prejudiciu.
În cadrul procedurii speciale, a excepţiei de nelegalitate controlul judiciar se limitează exclusiv la cercetarea legalităţii actului administrativ.
Alte cereri, care au legătură cu fondul litigiului se soluţionează de instanţele învestite cu judecarea fondului cauzei.
Cererea de chemare în garanţie priveşte dreptul uneia dintre părţile în litigiul de fond de a chema în judecată o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în situaţia în care ar cădea în pretenţii.
Ori, în cazul soluţionării excepţiei de nelegalitate nu se soluţionează fondul pricinii, ci numai se constată legalitatea sau nelegalitatea actului administrativ, prin această excepţie.
Se invocă ilegalitatea actului pe care se sprijină susţinerile părţii adverse.
Soluţionarea cererii de chemare în garanţie constituie prerogativa instanţei de fond, pentru că numai în litigiul de fond una dintre părţi poate cădea în pretenţii, aşa cum rezultă din prevederile art. 60 C. proc. civ.
De asemenea, trebuie precizat că potrivit art. 63 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în garanţie se judecă odată cu cererea principală, ori excepţia de nelegalitate nu este o cerere principală, ci un mijloc de apărare.
În consecinţă, motivul de recurs este nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC E. SA Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 652 din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4967/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4969/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
