ICCJ. Decizia nr. 4983/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4983/2010
Dosar nr. 2856/1/2010
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1197 din 3 martie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat, recursul declarat de I.R. împotriva sentinţei civile nr. 120 din 3 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut că instanţa de fond a interpretat corect atât actele administrative deduse judecăţii, cât şi prevederile legale referitoare la condiţiile de participare la concurs, pronunţând în mod legal şi temeinic soluţia de respingere a acţiunii în anulare, pentru că nu au fost dovedite motivele de nelegalitate invocate în susţinerea acesteia.
S-a mai reţinut că sunt nefondate criticile din recurs privind motivarea contradictorie şi interpretarea greşită a legii de către instanţa de fond.
De asemenea, instanţa de recurs a apreciat că nu poate fi reţinută critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., deoarece în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa de fond a exercitat rol activ, solicitând depunerea tuturor documentelor necesare unei corecte soluţionări a pricinii, care vizează exclusiv analiza dosarelor de participare ale candidaţilor şi documentaţia de organizare şi de desfăşurare a concursului pentru ocuparea unei funcţii publice.
Instanţa de recurs a mai apreciat ca neîntemeiat şi motivul de recurs potrivit căruia ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 52 din Constituţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, pentru că la data concursului organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, nu era titularul dreptului de participare, drept recunoscut de lege numai candidaţilor care îndeplineau cele două condiţii cumulative prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu privire la nivelul studiilor şi la vechimea minimă de 2 ani în specialitatea studiilor necesare funcţiei publice.
Împotriva deciziei nr. 1197 din 3 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurentul I.R. a formulat cerere de revizuire.
Cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ.
Examinând cererea de revizuire, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., sub aspectul admisibilităţii şi al faptelor pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, motiv pentru care o va respinge ca atare.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut” iar potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.
Din interpretarea logico juridică a acestor prevederi legale rezultă, fără putinţă de tăgadă, că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii, faţă de cea care fusese aleasă până în acel moment.
O astfel de situaţie nu se întâlneşte însă şi atunci când instanţa de recurs respinge recursul, cum este şi cazul deciziei ce formează obiectul cererii de revizuire, în pricina de faţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Prin urmare, calea extraordinară de atac promovată în cauza de faţă este inadmisibilă, dată fiind neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate prevăzută de textul legal sus-arătat.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de I.R., împotriva deciziei nr. 1197 din 3 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4982/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 4986/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
