ICCJ. Decizia nr. 4989/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4989/2010
Dosar nr. 502/117/2010
Şedinţa de la 12 noiembrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 658 din 15 decembrie 1009 Curtea de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii invocată din oficiu şi în consecinţă, a declinat soluţionarea excepţiei de nelegalitate a procesului-verbal nr. CC/2003 emis de Garda Financiară Cluj, excepţie invocată de Universitatea Creştină D.C. - Facultatea de Ştiinţe Economice Cluj-Napoca în contradictoriu cu D.G.F.P. Cluj, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia de contencios administrativ, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin excepţia de nelegalitate invocată în cadrul Dosarului nr. 5258/117/2008 aflat în faza recursului pe rolul Curţii de Apel Cluj, Universitatea Creştină D.C., Facultatea de Ştiinţe Economice Cluj-Napoca a invocat în contradictoriu cu Secretariatul General al Guvernului României şi D.G.F.P. Cluj nelegalitatea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 174/2001 ca act administrativ cu caracter normativ şi a procesului-verbal nr. CC/2003 emis de către Garda Financiară Cluj, ca act administrativ cu caracter individual, în baza căruia reclamanta a fost obligată la plata sumei de 315.769,68 RON debit principal şi obligaţii accesorii, stabilite potrivit ordonanţei mai sus indicate.
Reclamanţii au arătat că la data de 21 decembrie 2001 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 174/2001 publicată în M. Of. nr. 831/21.12.2001 prin care Guvernul României a stabilit măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior. Astfel, s-a stabilit în sarcina instituţiilor de învăţământ superior particulare „obligaţia să verse la bugetul de stat o taxă în cuantum de 10% din veniturile realizate din încasarea taxelor de şcolarizare, admiterii, înmatriculării repetarea examenelor precum şi celelalte taxe percepute în procesul de învăţământ de la studenţi”. În cursul anului 2002 reclamanta a virat la bugetul de stat în total suma de 305.322,62 RON. La data de 21 ianuarie 2003, în baza aceloraşi prevederi legislative, prin procesul-verbal nr. CC/2003, Garda Financiară Cluj a dispus virarea la bugetul de stat a sumei de 8.660,21 RON reprezentând majorări de întârziere şi a sumei de 1.786,83 RON reprezentând penalităţi de întârziere, accesorii ale debitelor principale mai sus menţionate, în total 104.470.560 ROL (10.447,05 RON). Faţă de procesul-verbal menţionat, reclamanta a formulat contestaţie în faţa D.G.F.P. Cluj, apoi cerere de restituire în faţa aceleiaşi instanţe, ambele respinse de către pârâtă.
La termenul din data de 15 decembrie 2009, raportat la obiectul excepţiei de nelegalitate care vizează două acte administrative distincte, instanţa din oficiu a pus în discuţie disjungerea excepţiei de nelegalitate care vizează prevederile O.U.G. nr. 174/2001 ca act administrativ cu caracter normativ de excepţia de nelegalitate care vizează procesul-verbal nr. CC/2003 emis de Garda Financiară Cluj. Disjungerea invocată din oficiu a fost admisă în şedinţă publică pentru următoarele considerente: între cele două excepţii de nelegalitate nu se poate stabili un raport de accesorialitate, mai ales în condiţiile în care prima excepţie invocată este aparent inadmisibilă prin prisma obiectului acesteia. Astfel, în opinia instanţei, prin invocarea excepţiei de nelegalitate a fost învestită cu două petite principale, independente, a căror soluţionare depinde de aplicarea unor norme de drept material şi procedural diferite. În consecinţă, Curtea de Apel a reţinut că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., conform cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală, ci este vorba despre două petite principale, fiecare dintre ele atrăgând o competenţă materială imperativă diferită.
Actul administrativ a cărui nelegalitate se invocă a fost emis de către o autoritate publică judeţeană, Garda Financiară Cluj şi se referă la o valoare mai mică de 500.000 RON, în concret 10.447,05 RON. În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 158 alin. (1) şi (3) şi art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. excepţia necompetenţei materiale va fi admisă şi cauza va fi declinată în favoarea Tribunalului Cluj, secţia contencios administrativ, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Prin sentinţa civilă nr. 1043 din 26 martie 2010 Tribunalul Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi totodată, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că excepţia de nelegalitate cu privire la care Curtea de Apel şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Cluj făcea partea dintr-o cerere cu mai multe petite.
Prin cererea formulată s-a invocat ca petit principal nelegalitatea O.U.G. nr. 174/2001 şi ca o consecinţă - ca un petit accesoriu - nelegalitatea procesului-verbal nr. CC/2003 emis de către Garda Financiară Cluj. Rezultă aşadar că cererea de constatare a nelegalităţii procesului-verbal sus menţionat era o cerere accesorie de competenţa instanţei învestite cu judecarea petitului principal respectiv de competenţa Curţii de Apel Cluj.
Caracterul de petit accesoriu rezultă şi din faptul că în motivarea excepţiei de nelegalitate nu există motive de nelegalitate proprii procesului-verbal sus indicat ci toate motivele de nelegalitate vizează O.U.G. nr. 174/2001 iar eventuala nelegalitate a acestuia atrage şi nelegalitatea procesului- verbal sus menţionat chiar şi în concepţia părţii care a învestit instanţa cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate. Disjungerea acestui petit este irelevantă din perspectiva art. 17 C. proc. civ.
Înalta Curte, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
În cauza de faţă, obiectul excepţiei de nelegalitate îl reprezintă procesul-verbal nr. CC/2003 emis de Garda Financiară Cluj, în baza căruia reclamanta a fost obligată la plata sumei de 315,769 RON.
Deci, actul administrativ a cărui nelegalitate se invocă este emis de o autoritate publică locală, respectiv Garda Financiară Cluj, iar valoarea datoriilor către bugetul de stat este mai mică de 500.000 RON.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Universitatea Creştină D.C. - Facultatea de Ştiinţe Economice, Garda Financiară Cluj şi D.G.F.P. Cluj, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4988/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4990/2010. Contencios → |
|---|
