ICCJ. Decizia nr. 5011/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5011/2010
Dosar nr. 3683/2/2009
Şedinţa publică de la 16 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4132 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC D.P. SA - Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele A.F.P. Sighişoara şi D.G.F.P. Mureş, a obligat pe pârâta A.F.P. Sighişoara să emită procesul - verbal privind calculul dobânzilor aferente rambursării cu întârziere a T.V.A., pentru o perioadă de 1.602 zile, dobânzi în sumă de 1.084.075 lei, şi să plătească reclamantei suma respectivă cu respectarea art. 8 şi 9 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1899/2004 şi a obligat-o pe aceeaşi pârâtă să achite reclamantei suma de 9.764,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cererea reclamantei înregistrată la 26 ianuarie 2004, de aprobare a rambursării T.V.A. î n sumă de 8.374.232.185 de lei (fila 62 la dosarul de fond), a fost aprobată în parte de către pârâta A.F.P. Sighişoara pentru suma de 202.402.919 de lei, fiind respinsă pentru diferenţa în sumă de 8.171.829.266 de lei , potrivit adresei din 30 martie 2004 (fila 80 la dosarul de fond).
În urma contestaţiei formulate de reclamantă împotriva refuzului de rambursare a sumei de 8.171.829.266 de lei, după parcurgerea contestaţiei administrative şi, subsecvent, a procedurii judiciare, prin sentinţa civilă nr. 1308 din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, (fila 91 la dosarul de fond), rămasă irevocabilă ca efect al respingerii recursului prin Decizia nr. 132 dn 16 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (fila 83 la dosarul de fond), s-a reţinut nelegalitatea refuzului pârâtei de rambursare a sumei respective, apreciindu-se că reclamanta este îndreptăţită la rambursarea T.V.A., respins iniţial, în sumă de 8.171.829.266 de lei.
În baza hotărârii judecătoreşti irevocabile, pârâta a procedat la plata către reclamantă a sumei respective la data de 1 august 2008 (fila 32 la dosarul de fond).
Curtea de apel a apreciat că soluţionarea cauzei presupune clarificarea aspectului privind îndreptăţirea reclamantei la dobânzi pentru intervalul de timp cuprins între data scadenţei obligaţiei de rambursare, respectiv 13 martie 2004, şi data la care suma a fost rambursată efectiv.
În raport cu dispoziţiile art. 113 C. proc. fisc., forma în vigoare la momentul scadenţei obligaţiei de rambursare a T.V.A., scadenţa obligaţiei de plată a dobânzilor pentru sumele de rambursat de la buget, ipoteza în speţă, este ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor alin. (1) şi (2) ale art. 191 C. proc. fisc. , rezultă că termenul pentru soluţionarea cererii de rambursare a T.V.A. este de 45 de zile, iar obligaţia de plată a dobânzilor prevăzute de art. 113 C. proc. fisc. devine scadentă, în cazul de faţă, în ziua următoare împlinirii celor 45 de zile, în speţă la data de 13 martie 2004.
Faţă de susţinerea pârâtei în sensul că obligaţia de plată a T.V.A. de rambursat s-a născut la data comunicării Deciziei nr. 123/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de apel a apreciat că izvorul obligaţiei de rambursare este reprezentat de cererea iniţială a reclamantei privind rambursarea T.V.A., soluţionată nelegal în parte de către pârâtă, după cum s-a statuat irevocabil de către instanţa de judecată, chiar dacă plată efectivă s-a făcut după contestarea în instanţă a refuzului nejustificat de rambursare.
Sub acest aspect, a apreciat Curtea de apel că hotărârea instanţei de judecată nu este una constitutivă de drepturi, ci una declarativă, care recunoaşte îndreptăţirea reclamantei de a beneficia de rambursarea sumei în cauză la momentul formulării acesteia, întrucât nelegalitatea acelui refuz a fost cenzurată de instanţă.
În consecinţă, Curtea de apel a considerat că obligaţia de plată a dobânzilor a devenit scadentă la data de 13 martie 2004, calculată potrivit art. 113 alin. (1) C. proc. fisc., iar nicidecum la data comunicării deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că pentru tot intervalul 13 martie 2004 - 1 august 2008 reclamanta este îndreptăţită la plata de dobânzi, iar nivelul dobânzilor este cel prevăzut la art. 109 alin. (5) C. proc. fisc., forma în vigoare la data scadenţei.
Cu referire la nivelul dobânzii aplicabile, Curtea de apel a reţinut că, pe parcursul perioadei de referinţă, acesta a fost reglementat după cum urmează:
- în perioada 13 martie 2004 şi 31 august 2005, nivelul dobânzii a fost de 0,06% pe zi, potrivit art. 1 din H.G. nr. 67/2004;
- în perioada 1 septembrie 2005 - 31 decembrie 2005, nivelul dobânzii a fost de 0,05% pe zi, potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 784/2005;
- în perioada 1 ianuarie 2006 - 1 august 2008, nivelul dobânzii a fost de 1% pe zi, potrivit art. 116 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003.
Împotriva sentinţei civile nr. 4132 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A.F.P. Sighişoara, în nume propriu şi în numele D.G.F.P. Mureş.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că:
Este de observat, contrar celor reţinute de prima instanţă în acţiunea recurată, că în speţă nu este vorba de un refuz de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, ci de o conduită conformă cu legislaţia în vigoare (H.G. nr. 598/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 345/2002 şi Ordinul nr. 1006/2002 privind documentaţia necesară persoanelor impozabile înregistrate ca plătitori de T.V.A., pentru rambursarea T.V.A).
Prin procesul - verbal din 9 martie 2004 D.C.F. Mureş a dispus aprobarea cererii de rambursare a T.V.A. depusă de SC D.P. SA pentru suma de 202.402.919 lei şi a respins cererea în privinţa sumei de 8.171.829.266 lei, contestaţia împotriva acestui proces verbal fiind respinsă prin Decizia nr. 158 din 31 mai 2004 a D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F.
Având în vedere că suma de 8.171.829.266 lei a fost incertă pentru o perioadă de timp, datorită numeroaselor contestaţii depuse de reclamantă atât pe cale administrativă, cât şi la instanţele judecătoreşti, A.F.P. Sighişoara nu a avut nici un temei legal în baza căruia să poată restitui această sumă.
În speţă, sunt incidente prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) C. proc. fisc., conform cărora se restituie, la cerere, titularului sumele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, or, suma în discuţie a fost restituită reclamantei în data de 1 august 2008, cu respectarea termenului legal de 45 de zile.
În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată se impune a se face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
În mod corect prima instanţă a statuat că obligaţia de plată a sumei de 8.171.829.266 lei nu s-a născut la data comunicării Deciziei civile nr. 132 din 16 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) C. proc. fisc., invocate şi în recurs, izvorul obligaţiei de rambursare a taxei pe valoarea adăugată constituindu-l cererea de rambursare T.V.A. formulată la data de 26 ianuarie 2004. Data scadenţei obligaţiei de plată a taxei în discuţie, cum a reţinut judecătorul fondului, este la 45 de zile de la data respectivei cereri de rambursare, respectiv 13 martie 2004, calculată în baza art. 291 alin. (2) C. proc. fisc., instanţele judecătoreşti pronunţându-se irevocabil în sensul că refuzul de rambursare a sumei în discuţie este nelegal.
În nici un caz nu i se poate imputa reclamantei că obligaţia de rambursare a sumei de 8.171.829.266 lei ar fi fost incertă datorită comportamentului acesteia, manifestat prin contestaţiile formulate, cum susţine recurenta. Culpa exclusivă în chestiunea refuzului rambursării taxei pe valoarea adăugată aparţine organelor fiscale, astfel cum s-a statuat irevocabil de către instanţele judecătoreşti competente (conform sentinţei civile nr. 1308 din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, filele 91-96 fond, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 132 din 16 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, filele 83 - 90 fond), constatându-se nelegalitatea refuzului de rambursare.
În fine, nici critica privitoare la cheltuielile de judecată nu este fondată. În această chestiune, observă Înalta Curte, deşi recurenta invocă prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., care conferă judecătorului cauzei şi competenţa de a majora sau micşora suma pe care o include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat, aceasta nu solicită instanţei de control judicios să cenzureze sub acest aspect hotărârea primei instanţe. În realitate, recurenta critică sentinţa atacată pentru că a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată la fond, învederând că atât D.G.F.P. Mureş, cât şi A.F.P. Sighişoara s-au conformat prevederilor legale incidente, iar culpa pentru demararea acţiunii aparţin exclusiv reclamantei. Critica, constată Înalta Curte, este nefondată, culpa procesuală aparţinând pârâtelor, care au rambursat taxa pe valoarea adăugată cu încălcarea prevederilor legale în materie, cum a reţinut judecătorul fondului, conduită sancţionată de prima instanţă care a admis acţiunea reclamantei. Or, în aceste condiţii, corect pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată de la fond, consecinţă a faptului că „au căzut în pretenţii” cum se stipulează în art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 4132 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti.
Văzând că s-au cerut cheltuieli de judecată, Înalta Curte va obliga recurentele la plata cu acest titlu a sumei de 5.000 lei, prin apreciere în condiţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Reclamanta a solicitat în recurs obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10.000 lei, însă instanţa de control judiciar apreciază că în raport de obiectul pricinii - rambursarea dobânzilor aferente taxei pe valoarea adăugată este rezonabil cuantumul cheltuielilor de judecată de 5.000 lei în faza procesuală a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.F.P. Sighişoara împotriva sentinţei civile nr. 4132 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentele - pârâte la plata sumei de 5.000 lei către intimata - reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, stabilite prin apreciere în condiţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4975/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5025/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
