ICCJ. Decizia nr. 503/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 503/2010
Dosar nr. 8650/1/2009
Şedinţa publică din 2 februarie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de recurs atacată pe calea contestaţiei în anulare
Prin Decizia nr. 4013 din 1 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat recursul declarat de SC V.R. SRL Craiova împotriva sentinţei civile nr. 3568 din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că organul competent să efectueze controlul în domeniul gestionării fondurilor comunitare este cel prevăzut de actul normativ aplicabil la data încheierii procesului verbal de constatare, respectiv în conformitate cu OG nr. 49/2005, Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, neavând relevanţă că la data solicitării de fonduri, respectiv în anul 2004, nu exista această prevedere legală.
S-a mai reţinut că organele de control precum şi instanţa de fond au arătat că certificatul de atestare fiscală nu se regăsea în dosarul licitaţiei, în plus, existând dovada de netăgăduit a existenţei datoriilor SC M.E. SRL la bugetul de stat.
Fată de celelalte critici invocate, instanţa de recurs a mai constatat că nu este interzisă soluţionarea contestaţiei de aceleaşi persoane care au întocmit procesul - verbal de constatare, că potrivit contractului de grant beneficiarul de grant s-a obligat să ia toate măsurile necesare evitării conflictului de interese şi nu limitează acest conflict la rudele de gradul II.
În fine, a mai reţinut Înalta Curte, ca instanţă de control judiciar, că recurenta avea cunoştinţă de constatarea cuprinsă în procesul - verbal din 10 iunie 2008, în sensul că licitaţia pentru componenta achiziţie lucrări de construcţii a fost simulată, fiind în măsură aşadar să formuleze contestaţie inclusiv pe acest aspect.
2. Motivele căii de atac exercitate împotriva deciziei nr. 4013 din 1 octombrie 2009
La data de 4 noiembrie 2009 recurenta SC V.R. SRL a formulat o contestaţie în anulare împotriva deciziei pronunţate de instanţa de control judiciar, sus-arătată, indicând ca temei legal al căii extraordinare de atac promovate, prevederile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., după cum s-a precizat şi oral, la termenul de judecată de astăzi.
Prin motivele invocate, pe temeiul legal arătat, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre fără a lua în considerare elemente determinante asupra situaţiei de fapt şi de drept, respectiv împrejurarea că în momentul licitării au fost întrunite cerinţele legii, în sensul existenţei certificatului fiscal emis de un departament al intimatei.
S-a mai susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat pe motivul de recurs în care s-a invocat necompetenţa intimatei în emiterea deciziei contestate, respectiv faptul că nu este agenţie de implementare în sensul cerut de lege şi implicit nu poate dispune de aceste prerogative.
3. Considerentele instanţei investite cu soluţionarea contestaţiei în anulare de faţă. Soluţia dată contestaţiei în anulare.
Examinând contestaţia de faţă raportat la conţinutul deciziei atacate şi prin prisma motivului invocat de contestatoarea recurentă, respectiv prevederile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare, în considerarea celor în continuare arătate.
În sensul prevederilor art. 318 C. proc. civ. contestaţia în anulare specială, cale de atac de retractare, este deschisă atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Nu este întemeiată susţinerea contestatoarei în sensul că instanţa de recurs nu a examinat şi nu s-ar fi pronunţat asupra motivului de recurs în care s-a invocat necompetenţa intimatei în emiterea deciziei contestate, câtă vreme în considerentele deciziei pronunţate, nr. 4013 din 1 octombrie 2009, la pct. II – 1, 2 şi 3, instanţa de recurs prin argumente comune şi sistematizate a răspuns punctual criticilor vizând organul competent a efectua controlul în domeniul gestionării fondurilor comunitare, explicând care sunt motivele pentru care un astfel de motiv nu poate fi primit.
Înalta Curte reţine totodată, din cuprinsul deciziei atacate pe această cale a contestaţiei în anulare că instanţa de recurs a răspuns criticilor formulate în recurs, grupându-şi argumentele corespunzător motivelor de nelegalitate invocate.
În concluzie, faţă de cele arătate nu se poate reţine că instanţa de recurs ar fi omis să se pronunţe asupra motivului de recurs indicat de contestatoare, astfel că se va respinge ca neîntemeiată contestaţia în anulare de faţă, formulată de contestatoarea SC V.R. SRL şi îndreptată împotriva Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4013 din 1 octombrie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC V.R. SRL Craiova împotriva Deciziei nr. 4013 din 1 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5005/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5079/2010. Contencios → |
|---|
