ICCJ. Decizia nr. 5090/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5090/2010
Dosar nr. 7410/2/2009
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2796 din 9 iunie 2010 a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat la Tribunalul Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC C.I. SRL, în contradictoriu cu pârâţii D.R.A.O.V. Iaşi, Autoritatea Naţională a Vămilor, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Finanţelor Publice, A.F.P. Vaslui, Autoritatea Naţională a Vămilor - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate şi Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că, prin cererea formulată de reclamantă s-a solicitat obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat reclamantei şi anularea raportului de inspecţie fiscală din data de 14 mai 2009, a deciziei de impunere, precum şi a suspendării autorizaţiei de antrepozit fiscal, iar prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta A.F.P. a Municipiului Vaslui a invocat excepţia necompetenţei materiale şi excepţia litispendenţei în raport de Dosarul nr. 546/45/2009 al Curţii de Apel Iaşi.
Deliberând cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., asupra excepţiei de necompetenţă materială, invocată în cauză.
Instanţa a apreciat că este întemeiată, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind taxe şi impozite de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ fiscale, în raport de împrejurarea că raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere, a căror anulare se solicită, stabilesc în sarcina reclamantei, plata la bugetul de stat a unei sume de 133.014 RON, iar celelalte capete de cerere au caracter accesoriu.
Împotriva sentinţei civile nr. 2796 din 9 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta SC C.I. SRL prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la Curtea de Apel Bucureşti.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că în mod nelegal prima instanţă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, în condiţiile în care, pe de o parte, cauza privea şi taxe şi impozite în sumă de 648.000 RON ceea ce înseamnă că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 competenţa de soluţionare a fondului aparţine Curţii de Apel, şi pe de altă parte, s-a solicitat în litigiu şi anularea deciziei Comisiei Centrale de Autorizare prin care s-a revocat autorizaţia de antrepozit fiscal, acest act administrativ fiind emis de o autoritate centrală.
Intimatele pârâte Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi şi Autoritatea Naţională a Vămilor au invocat excepţia nulităţii recursului, susţinându-se că această cale extraordinară de atac nu este motivată. Această excepţie procesuală este neîntemeiată şi va fi respinsă, recursul formulat în cauză întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., care precizează că „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele. Exercitarea recursului, într-o atare ipoteză, nu se limitează la motivele de casare sau modificare prevăzute în mod limitativ de art. 304 C. proc. civ., astfel că recurentul este în drept să formuleze orice fel de nemulţumire faţă de hotărârea instanţei de fond iar cauza poate prin urmare să fie examinată sub toate aspectele, atât de nelegalitate cât şi de netemeinicie. Recursul formulat în cauză de către reclamanta SC C.I. SRL este motivat, fiind indicate, chiar dacă într-o manieră relativ sumară, motivele de fapt şi de drept în baza cărora recurenta a considerat că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa soluţionării pricinii.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Se constată, în cauză, că prin acţiunea în contencios administrativ cu care a învestit prima instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ, reclamanta SC C.I. SRL Vaslui a solicitat, printre altele, şi anularea deciziei nr. 238 din 31 august 2009 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin care s-a decis revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal din 22 iunie 2007 emisă în favoarea SC C I. SRL.
În aceste condiţii, fiind atacat un act administrativ unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică centrală, competenţa de soluţionare în primă instanţă a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantă aparţine, potrivit art. 10 alin. (1) Teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, secţiei de contencios a Curţii de Apel Bucureşti.
Prin urmare, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului formulat de SC C.I. SRL Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 2796 din 9 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată în cauză.
Admite recursul declarat de SC C.I. SRL Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 2796 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5081/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5091/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
