ICCJ. Decizia nr. 5078/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5078/2010
Dosar nr. 1346/59/2009
Şedinţa publică de la 17 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 89 din 15 februarie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul F.A.G. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 10.000 RON cu titlul de despăgubiri, respingând capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul F.A.G. a avut calitatea de funcţionar public de conducere, respectiv Director executiv la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Judeţului Arad, fiind numit în funcţia publică de conducere prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Alimentaţiei din 1 decembrie 2000.
Prin Ordinul din 24 aprilie 2009 reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere anterior menţionată, ordinul fiind emis exclusiv în baza art. III alin. (1) şi (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, potrivit cărora funcţiile publice care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrare ale ministerelor se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei.
Instanţa de fond a reţinut că, în urma precizărilor făcute de reclamant la termenul din 18 ianuarie 2010, prezenta acţiune are ca şi obiect acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de reclamant ca urmare a destituirii dintr-o funcţie publică de conducere, măsură ce a intervenit în baza unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului declarată neconstituţională şi se întemeiază în drept pe lângă dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 şi pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. ce instituie răspunderea civilă delictuală pentru daunele morale.
A arătat Curtea că responsabilitatea delictuală presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii şi anume: existenţa unui act ilegal în speţă Ordonanţă sau Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului declarată neconstituţională ce este de natură a produce un prejudiciu reclamantului, existenţa raportului de cauzalitate între ordonanţa declarată neconstituţională şi prejudiciul suferit de reclamant, şi culpa ca şi condiţie a răspunderii delictuale.
Prima instanţă a constatat că, urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009, reclamantul a fost destituit din funcţia publică de conducere deţinută anterior respectiv, director executiv în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Judeţului Arad, măsură ce a fost luată exclusiv în baza O.U.G. nr. 37/2009 privind desfiinţarea funcţiilor publice la care făcea referire această ordonanţă, fără legătură cu prevederile Legii nr. 188/1999 republicată privind încetarea raportului de serviciu sau eliberarea din funcţia publică de conducere şi ca atare în speţă reclamantul a dovedit vătămarea ce i s-a produs prin ordonanţa declarată ulterior neconstituţională în condiţiile în care deşi s-a constatat atât naţionalitatea O.U.G. nr. 37/2009 cât şi a O.U.G. nr. 105/2009 nu s-au luat nici un fel de măsuri de remediere a vătămărilor produse în baza acestor ordonanţe, măsuri ce constau în concret în revocarea ordinului de eliberare din funcţie.
Reţinând astfel că în prezent reclamantul suferă în mod constant, contiuu, o consecinţă directă a aplicării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 respectiv a O.U.G. nr. 105/2009 ce a preluat aproape integral dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009 prin aceea că Ordinul din 24 aprilie 2009 nu a fost revocat sau anulat şi produce efecte continue, reclamantul fiind lipsit şi în prezent de un loc de muncă, Curtea a constatat astfel şi existenţa raportului de cauzalitate între factorul ilicit (ordonanţa declarată neconstituţională) şi vătămarea produsă reclamantului prin eliberarea din funcţia de conducere, exercitarea acesteia fiind un drept incontestabil al reclamantului ţinând cont de faptul că la baza exercitării funcţiei publice fără a distinge după cum este vorba de funcţii de conducere sau de execuţie, stau principiile reglementate de art. 4 din Legea nr. 188/1999 republicată printre care şi cel privind stabilitatea funcţionarilor publici.
Instanţa de fond a reţinut totodată şi culpa autorităţii pârâte ca şi condiţie a răspunderii civile delictuale în condiţiile în care însăşi Curtea Constituţională a reţinut urmare a pronunţării Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi 1629 din 3 decembrie 2009 că acest comportament legislativ al Guvernului României care a înţeles să abroge prevederile unei ordonanţe de urgenţă printr-o nouă ordonanţă de urgenţă ce a preluat aproape integral şi cu modificările semnificative dispoziţiile iniţiale, este neconstituţional.
Reţinând îndeplinite condiţiile pentru admiterea acţiunii în despăgubiri privind daunele morale, prima instanţă a apreciat că reclamantul a suferit un prejudiciu moral în condiţiile în care i s-a vătămat dreptul la muncă, fiindu-i afectată astfel onoarea, demnitatea şi prestigiul profesional iar în evaluarea concretă a prejudiciul astfel suferit, instanţa a ţinut cont de natura funcţiei ocupată de reclamant, de poziţia instituţiei publice pe care acesta o conducea la nivel local, de reputaţia reclamantului în societate, de gradul de lezare al valorilor sociale ocrotite.
A arătat instanţa de fond că acţiunile întemeiate pe prevederile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 pun inevitabil problema raportului dintre autoritate a statului şi cetăţean iar art. 1 alin. (3) din Constituţia României consacră demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic ca şi valori supreme.
În aprecierea cuantumul despăgubirilor solicitate pentru prejudiciul moral, instanţa de fond a apreciat că acordarea daunelor morale se impune într-o măsură mai mare dacă vătămarea are ca obiect persoana reclamantului sau drepturile şi libertăţile acestuia şi în speţă daunele morale tind a oferi o compensaţie reală şi adecvată pentru prejudiciul cauzat reclamantului, astfel încât se impune acordarea despăgubirilor morale ţinând cont şi de criteriul echităţii şi al gravităţii prejudiciului moral.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamantul F.A.G. cât şi pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Reclamantul îşi întemeiază cererea de recurs pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi formulează, în esenţă, prin motivele de recurs, următoarele critici:
- instanţa de fond nu a evaluat şi cuantificat corect prejudiciul moral cauzat de pârât prin comportamentul abuziv, neconstituţional şi ilegal, cuantumul daunelor morale acordate în sumă de 10.000 RON fiind unul derizoriu în raport cu starea de fapt, cu toate că a reţinut că i-a fost vătămat dreptul la muncă, afectată onoarea, demnitatea şi prestigiul profesional.
- în aprecierea cuantumului daunelor morale acordate instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că măsura eliberării sale din funcţia publică de conducere - director executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a judeţului Arad este o măsură neconstituţională, nelegală, abuzivă, discriminatorie şi netemeinică, ea reprezentând o evidentă măsură de discriminare pe criterii politice, fiindu-i încălcat dreptul la carieră în funcţia publică de conducere.
- instanţa de fond nu a ţinut cont că raportul său de serviciu în funcţia publică de conducere s-a născut şi exercitat în temeiul Legii nr. 188/1999 republicată, lege organică specială care introduce principiul „stabilităţii în exercitarea funcţiei publice”.
- fiind destituit în baza O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009, act normativ declarat de Curtea Constituţională ca fiind neconform cu Constituţia prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, pârâtul Guvernul României i-a vătămat grav dreptul fundamental la muncă, respectiv dreptul său de exercitare a funcţiei publice de conducere.
- deşi au fost declarate neconstituţionale cele două acte normative - O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009, Guvernul României printr-un comportament abuziv şi ilegal, menţine măsura abuzivă şi discriminatorie impusă prin O.U.G. nr. 37/2009 şi menţinută prin O.U.G. nr. 105/2009, astfel că nesocotind prevederile art. 53 din Legea fundamentală îi restrânge exerciţiul unui drept fundamental-dreptul la muncă fără nicio discriminare.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul obligării pârâtului la plata despăgubirilor pentru daunele morale cauzate în cuantumul solicitat în cererea formulată.
Pârâtul Guvernul României, prin motivele de recurs formulate critică sentinţa primei instanţe şi susţine, în esenţă, că în mod nelegal instanţa de fond l-a obligat la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale către reclamant, deoarece eliberarea reclamantului din funcţia publică de conducere s-a realizat în temeiul unei dispoziţii legale la momentul respectiv, O.U.G. nr. 37/2009 fiind aplicată pentru toţi funcţionarii publici cu funcţii de conducere care îşi desfăşurau activitatea în servicii publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, situaţie ce a fost de notorietate şi mult mediatizată.
Mai mult, susţine recurentul-pârât, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că reclamantului-intimat i-a fost vătămat dreptul la muncă, deoarece i-a fost pus la dispoziţie un post de consilier superior gradul 1, funcţie pe care acesta a refuzat-o, alegând să-şi înceteze raporturile de serviciu cu Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Arad.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor stabilite, recurentul-pârât arată că la stabilirea acestuia instanţa de fond trebuia să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia profesională şi socială.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recurentul pârât şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
Reclamantul F.A.G. a depus întâmpinare la recursul formulat de pârât, solicitând respingerea acestuia ca nefondat şi a depus şi concluzii scrise.
Cu privire la recursul declarat de reclamant
Prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, recurentul-reclamant a solicitat în contradictoriu cu Guvernul României acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de acesta ca urmare a destituirii din funcţia publică de conducere - director executiv la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a judeţului Arad prin Ordinul din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, măsură ce s-a dispus în baza O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale.
Recurentul-reclamant şi-a întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, prevederile alin. (5) fiind în sensul că „acţiunea prevăzută de prezentul art. poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin Ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative”.
Prin sentinţa instanţei de fond pârâtul Guvernul României a fost obligat să-i plătească suma de 10.000 RON despăgubiri cu titlu de daune morale, sumă pe care reclamantul a considerat-o derizorie în raport cu starea de fapt reţinută şi anume faptul că i-a fost vătămat dreptul la muncă, afectată onoarea, demnitatea şi prestigiul profesional, motiv pentru care de altfel a şi declarat recurs.
La termenul de soluţionare pe fond a recursului declarat, recurentul-reclamant a precizat că deţine hotărârea judecătorească prin care a fost anulat Ordinul în temeiul căruia a fost eliberat din funcţie, dar că nici până la momentul respectiv nu a fost reintegrat în funcţie.
Într-adevăr, prin sentinţa civilă nr. 50 din 28 ianuarie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 1284/59/2009, Curtea de Apel Timişoara a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul F.A.G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi a anulat Ordinul din 24 aprilie 2009 emis de pârât, dispunând reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere deţinută.
Totodată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50.000 RON reprezentând daune morale.
Sentinţa a devenit irevocabilă prin respingerea recursurilor declarate de părţi împotriva sa, prin decizia civilă nr. 4078 din 5 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Aşa fiind, în litigiul având ca obiect anularea actului administrativ pretins vătămător pentru reclamant, instanţele s-au pronunţat definitiv şi irevocabil şi asupra daunelor morale solicitate de reclamant, astfel încât a doua cerere de acordare de despăgubiri constând în daune morale întemeiate de această dată pe dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu se mai justifică.
Este inadmisibil ca pentru acelaşi fapt - emiterea unui ordin de eliberare din funcţie în baza O.U.G. declarată ulterior neconstituţională - recurentul reclamant să solicite daune morale atât de la emitentul actului - Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale cât şi de la Guvernul României emitentul O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009, act normativ ce a stat la baza Ordinului din 24 aprilie 2009 de demitere a recurentului-reclamant din funcţia publică.
Cum problema daunelor morale s-a rezolvat definitiv şi irevocabil în cadrul acţiunii având ca obiect anularea Ordinului de eliberare din funcţie, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale fiind obligat la plata sumei de 50.000 RON daune morale, este de la sine înţeles că acţiunea formulată de acelaşi reclamant în contradictoriu cu Guvernul României, de această dată întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea contenciosului administrativ, nu mai are suport legal.
Recurentul-reclamant nu este îndreptăţit la formularea unei noi acţiuni în contradictoriu cu Guvernul României, socotind că a fost vătămat în drepturile sale printr-o Ordonanţă declarată neconstituţională şi care a stat la baza emiterii Ordinului de demitere din funcţia publică, de vreme ce a înţeles să cheme în judecată chiar emitentul actului - Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru anularea ordinului şi reintegrarea în funcţia deţinută anterior, solicitând şi obligarea la plata unor daune morale.
Prin acest comportament recurentul-reclamant tinde la o îmbogăţire fără justă cauză.
Aşadar, recursul declarat de reclamant se priveşte ca nefondat şi va fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
Cu privire la recursul formulat de pârâtul Guvernul României
Înalta Curte analizând motivele invocate de recurent constată că acestea sunt întemeiate, recursul fiind fondat astfel că urmează a fi admis potrivit art. 312 C. proc. civ.
Intimatul-reclamant prin sentinţa nr. 50 din 28 ianuarie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 1284/59/2009 de către Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, a obţinut anularea actului administrativ pretins vătămător, Ordinul din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, de eliberare din funcţia publică de conducere, reintegrarea în funcţia publică deţinută precum şi daune morale în sumă de 50.000 RON, sumă la care a fost obligat emitentul actului.
Pentru emiterea unui act nelegal în baza unei O.U.G. declarată neconstituţională - O.U.G. nr. 37/2009, a fost deja sancţionat emitentul actului, fiind obligat la daune morale în sumă de 50.000 RON, astfel încât o a doua acţiune îndreptată împotriva Guvernului României, de obligare la plata aceloraşi despăgubiri cu titlu de daune morale, apare ca neîntemeiată.
Prejudiciul moral cauzat intimatului-reclamant a fost deja apreciat şi cuantificat la suma de 50.000 RON printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, cea de-a doua acţiune formulată nefiind justificată din punct de vedere legal.
Aşa fiind, recursul declarat de pârâtul Guvernul României este fondat şi va fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., iar hotărârea instanţei de fond modificată în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant F.A.G. împotriva sentinţei civile nr. 89 din 15 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 89 din 15 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5065/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5081/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
