ICCJ. Decizia nr. 5091/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5091/2010
Dosar nr. 8132/2/2009
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1185 din 9 martie 2010, a respins excepţia lipsei de interes şi lipsei de obiect, invocate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar pe fond a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A.O., C.N., M.M., A.C., L.V., Ţ.S., M.Ma., L.A., R.C., S.D., B.M., C.I.D., A.A., O.D., C.C., V.C., C.G., B.Ma., B.C., E.M., O.T.N., G.I., M.R.C., Ş.C.V., G.F.Ş., M.E.C., C.L.M., M.E., G.M., T.A., G.V., V.A., Z.D.G., D.D., A.S., B.L., T.M., C.D., D.C.D., V.M., D.F., A.V.H., M.V., C.M.M., V.Ad., S.G., O.V., C.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice, a anulat Ordinul nr. 1472/2009, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins cererea privind efectuarea plăţii sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi în temeiul art. 246 C. proc. civ. a luat act de renunţarea reclamanţilor la cererea de aplicare a sancţiunii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut, cu privire la excepţiile invocate că reclamanţii nu au fost părţi în dosarul finalizat cu pronunţarea sentinţei civile nr. 196/2009 a Curţii de Apel Oradea, astfel încât această împrejurare nu conduce la concluzia lipsei de interes în promovarea acţiunii, iar Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară reglementează drepturile salariale ale reclamanţilor începând cu data de 12 noiembrie 2009 şi nu se suprapune obiectului prezentului litigiu care priveşte plata sporului de 50% începând cu data de 1 iunie 2009 şi în continuare.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că reclamanţii au dobândit drepturile salariale mai sus menţionate prin acţiune în justiţie, sens în care s-a pronunţat decizia nr. 21/2008 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea hotărârii judecătoreşti fiind emis Ordinul de salarizare colectivă nr. 526 din 3 martie 2009, privind beneficiul sporului de 50% începând cu 1 martie 2009, iar la data de 2 iulie 2009 a fost emis Ordinul nr. 1472 care a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr. 526/2009 şi implicit a sporului salarial acordat.
Ordinul contestat a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 71/2009.
Pe cale de consecinţă instanţa a constatat că, în condiţiile în care O.U.G. nr. 71/2009 se referă la plata eşalonată a drepturilor salariale restante, cuantificate deja şi pentru care s-a stabilit termen de achitare, aceste dispoziţii legale nu pot constitui temei pentru plata fără sporul de 50% a salariului prezent şi viitor, astfel încât, având în vedere şi dispoziţiile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, ordinul contestat este nelegal, urmând a fi anulat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice.
Cererea de recurs formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. cu aplicarea art. 3041 C. proc. civ., iar criticile aduse soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au vizat în esenţă următoarele:
- greşita dezlegare dată excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii în anulare întrucât Ordinul atacat - act administrativ unilateral cu caracter normativ - a fost deja anulat prin hotărâre judecătorească (sentinţa civilă nr. 444/2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal);
- abordarea greşită a fondului pricinii în condiţiile în care actul contestat nu dispune asupra existenţei sau inexistenţei drepturilor reclamanţilor de a primi sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, ci doar suspendă temporar plata acestui spor din motive strict financiare. Sub acest aspect s-a arătat că în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanţelor Publice cu această destinaţie, recurentul s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a executa dispoziţiile Ordinului nr. 526/2009, neputându-se vorbi de un exces de putere săvârşit de Ministerul Public care s-a conformat dispoziţiilor autorităţii cu atribuţii de gestionare a bugetului naţional;
- necesitatea, din cele expuse mai înainte, de a introduce în cauză Ministerul Finanţelor Publice şi obligarea acestuia să vireze sumele acordate de instanţă prin hotărârea recurată;
- acceptarea ca incidente în speţă a altor acte normative care completează O.U.G. nr. 71/2009 şi, nu în ultimul rând, acceptarea unei ingerinţe grave a instanţei judecătoreşti în atribuţiile puterii legiuitoare prin anularea ordinului dedus judecăţii.
Recurentul Ministerul Finanţelor Publice a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., apreciind ca incidente dispoziţiile art. 312 alin. (3) Teza finală din C. proc. civ. în sensul casării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în condiţiile în care aceasta nu s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate de această autoritate şi pentru a asigura o judecată unitară. Astfel, s-a reiterat că prin prisma lipsei procedurii prealabile faţă de Ministerul Finanţelor Publice acţiunea este inadmisibilă faţă de acest minister şi că faţă de obiectul acţiunii se impunea admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale a Ministerului Finanţelor Publice.
Examinând cauza din perspectiva criticilor aduse şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că devin incidente dispoziţiile art. 312 alin. (2) şi (3) ultima teză din C. proc. civ., în sensul admiterii recursurilor şi casării cu trimitere spre rejudecare a cauzei, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
- Odată cu apărările făcute pe fondul litigiului, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat în temeiul art. 60-63 din C. proc. civ. şi o cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, avându-se în vedere că potrivit H.G. nr. 736/2003 (privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei) şi art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 republicată (privind organizarea judiciară) activitatea instanţelor şi Parchetelor este finanţată de la bugetul de stat.
- În acelaşi timp, Ministerul Finanţelor Publice prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate în contradictoriu cu acest pârât faţă de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive raportat la obiectul acţiunii care vizează în principal anularea unui act administrativ emis de Ministerul Public şi la inexistenţa la momentul formulării acţiunii a unui act administrativ propriu-zis sau asimilat în sensul Legii nr. 554/2004 care să emane de la Ministerul Finanţelor Publice şi care să fie atacat în faţa instanţei de contencios administrativ şi nici a unui refuz nejustificat al Ministerului Finanţelor Publice de soluţionare a unei astfel de cereri.
- Din actele dosarului se observă că prima instanţă a omis să se pronunţe asupra cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, lucru evident în condiţiile în care în practicaua sentinţei Ministerul Finanţelor Publice figurează în calitate de chemat în garanţie iar în dispozitiv în calitate de pârât, fără ca în considerente să se examineze cererea formulată în baza art. 60-63 C. proc. civ.
- Se mai observă, în acelaşi timp, că judecătorul fondului a omis să se pronunţe asupra celor două excepţii invocate de Ministerul Finanţelor Publice, aspect asupra căruia nu există dubiu întrucât nici în considerentele sentinţei şi nici în dispozitivul acesteia nu se face nicio menţiune în privinţa acestor excepţii, preocuparea majoră a instanţei rămânând fondul pricinii cu care a fost învestită.
- Mai mult, trebuie arătat că prin acţiune s-a solicitat atât anularea Ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cât şi anularea adresei nr. GG/2009 emisă de Ministerul Finanţelor Publice ca act ce a stat la baza emiterii celui dintâi act administrativ, or, în argumentarea soluţiei nu se regăseşte şi punctul de vedere al instanţei asupra cererii de anulare a adresei Ministerului Finanţelor Publice.
În acest context, în considerarea principiului dublului grad de jurisdicţie Înalta Curte constată că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru acoperirea omisiunilor arătate şi pentru asigurarea unei judecăţi unitare.
Cu ocazia rejudecării este util a fi avute în vedere şi apărările cuprinse în cele două cereri de recurs, tocmai în vederea pronunţării unei soluţii legale şi temeinice în acord cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 1185 din 9 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5090/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5092/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
