ICCJ. Decizia nr. 5096/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5096/2010
Dosar nr. 10676/2/2009
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1219 din 9 martie 2010 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi pe fond a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta Z.M., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Municipiului Bucureşti prin Primarul General, obligând, pe cale de consecinţă, prima pârâtă, să transmită Dosarul nr. 20842/CC din 06 martie 2006, unui evaluator autorizat, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi să emită decizia de acordare a titlurilor de despăgubire, în cuantumul stabilit prin expertiză; a respins totodată capătul de cerere referitor la obligarea pârâţilor să emită titlurile de plată şi obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti să întreprindă demersurile necesare aducerii la îndeplinire a dispoziţiei din 6 martie 2006, ca prematur formulat.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că, în condiţiile în care pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, autoritatea învestită cu competenţa în ceea ce priveşte emiterea deciziei conţinând titlu de despăgubiri, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, nu a efectuat nici un act din cele prevăzute în procedura reglementată de Titlul VII din legea mai sus menţionată, deşi, dosarul aferent dispoziţiei de restituire i-a fost înaintat în luna ianuarie a anului 2009, durat de soluţionare a cererii reclamantei este nerezolvabilă, fără a se putea reţine, în sarcina pârâtei o neexecutare a hotărârii, astfel încât cererea de daune cominatorii nu poate fi admisă.
În sfârşit s-a constatat că, faţă de lipsa titlului de despăgubiri cererea privind obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti de a aduce la îndeplinire dispoziţia din 6 martie 2006 este prematură.
Împotriva sentinţei civile nr. 1219 din 9 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac cu consecinţa, în principal, a modificării sentinţei atacate în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei din 6 martie 2006 emisă de către Primarul General al Municipiului Bucureşti şi în subsidiar, a modificării hotărârii recurate în sensul obligării pârâtului Municipiul Bucureşti să îndeplinească toate demersurile necesare aducerii la îndeplinire a dispoziţiei din 6 martie 2006 şi a respingerii cererii reclamantei formulată în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind neîntemeiată.
A învederat recurenta, prin motivele de recurs, că hotărârea Curţii de Apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanţa de fond, s-a arătat, nu s-a pronunţat cu privire la excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din 6 martie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, şi a apreciat că şi dispoziţiile emise de autorităţile administraţiei publice locale în vederea executării prevederilor Legii nr. 10/2001, republicată, sunt supuse controlului de nelegalitate exercitat de prefect. Şi aceste dispoziţii, s-a adăugat, sunt acte administrative, fiind astfel aplicabile prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul cărora s-a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din 6 martie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a precizat că prima instanţă nu a reţinut, sub nici o formă, aspectele legate de ordinea de soluţionare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, susţinând, în mod greşit, că în speţă s-a făcut aplicabilitatea criteriului aleatoriu şi pe cale de consecinţă existenţa depăşirii termenului rezonabil în privinţa soluţionării dosarului aferent dispoziţiei din 6 martie 2006 a Primarului General al Municipiului Bucureşti. De asemenea, recurenta a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că nu a efectuat nici un act din cele prevăzute în procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deşi dosarul aferent dispoziţiei de restituire i-a fost înaintat din luna ianuarie 2009, în condiţiile în care s-a probat în cauză că au fost parcurse două etape ale procedurii administrative, şi că nu s-a putut urma procedura datorită imposibilităţii identificării suprafeţei construite notificate, astfel că nu poate fi constatată existenţa unei tergiversări din partea Comisiei Centrale cu privire la soluţionarea dosarului de acordare a despăgubirilor în favoarea reclamantei.
În fine, pârâta recurentă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a criticat hotărârea instanţei de fond şi sub aspectul eronatei respingeri a petitului privind obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti la îndeplinirea tuturor demersurilor necesare aducerii la îndeplinire a dispoziţiei din 6 martie 2006 ca prematur introdus, întrucât, pe de o parte, dispoziţia în discuţie a fost emisă în lipsa documentelor care să ateste dovada calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei cu privire la întregul imobil notificat cu alte cuvinte cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (1) şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, şi pe de altă parte, dosarul dispoziţiei a fost transmis secretariatului Comisiei Centrale fără ca acesta să cuprindă înscrisuri privind identificarea imobilului - construcţie notificat de reclamantă aşa cum prevăd dispoziţiile punctului 16.5 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005.
Recursul este nefondat.
Prima instanţă, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale excepţiei de nelegalitate prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a respins în mod corect excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din 6 martie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti ca inadmisibilă, fiind incidente prevederile art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, care exceptează de la controlul de legalitate înfăptuit de instanţele de contencios administrativ „actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară";. Or, un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art. 26 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, se reţine că instanţa de fond, în mod legal - prin raportare la dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente - a admis acţiunea reclamantei Z.M. şi a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea Dosarului nr. 20842/CC aferent dispoziţiei de restituire din 6 martie 2006 unui evaluator autorizat în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii şi la emiterea în favoarea reclamantei a deciziei de acordare a titlurilor de despăgubire în cuantumul stabilit prin expertiză, în condiţiile în care este probat, în litigiu, că prin dispoziţia din 6 martie 2006 a Primarului General al Municipiului Bucureşti s-a dispus, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti strada Dr. M.P., compus din teren în suprafaţă de 150,00 m.p. şi construcţie demolată, imposibil de restituit în natură persoanei îndreptăţite Z.M., şi că dosarul aferent dispoziţiei de restituire a fost înaintat pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a fost înregistrat la secretariatul acestei comisii sub nr. 20842/CC/2006.
Este adevărat că dispoziţiile Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor” din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispoziţiile legale mai sus menţionate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire trebuie să fie soluţionată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorităţii publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare şi până la momentul finalizării procedurilor judiciare, prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti irevocabile.
Principiul „termenului rezonabil” se referă aşadar atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea sistemului puterilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, în cauză dosarul de despăgubire al reclamantei a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 2O842/CC/2O06 şi nu a fost încă soluţionat, iar în aceste condiţii în mod corect prima instanţă a apreciat că nu a fost respectată cerinţa rezolvării dosarului intimatei într-un termen rezonabil, a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să transmită Dosarul nr. 20842/CC aferent dispoziţiei de restituire din 6 martie 2006 unui evaluator autorizat în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi a obligat aceeaşi pârâtă la emiterea deciziei de acordare a titlurilor de despăgubire în cuantumul stabilit prin expertiză.
Motivul de recurs privitor la greşita respingere, ca prematur formulat, a capătului de cerere din acţiunea reclamantului prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti la îndeplinirea demersurilor necesare aducerii la îndeplinire a dispoziţiei din 6 martie 2006, nu poate fi invocat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care nu justifică un interes procesual, ci numai de către reclamanta Z.M.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică se va dispune în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 1219 din 9 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 1219 din 9 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.240 RON către intimata Z.M.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5094/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5102/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
