ICCJ. Decizia nr. 5102/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5102/2010

Dosar nr. 1395/39/2009

Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 56 din 22 februarie 2010 a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta M.E., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Suceava, având ca obiect recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000, reţinând, în esenţă, că evacuarea reclamantei din localitatea de domiciliu a fost determinată de înaintarea, pe teritoriul României a trupelor sovietice, în cadrul operaţiunilor militare din a doua parte a celui de-al doilea război mondial, împrejurare ce nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000 şi care priveşte acordarea de măsuri reparatorii persoanelor persecutate din motive etnice.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, reiterând susţinerile făcute în cererea introductivă de instanţă, cu precizarea că surorii sale H.C. i-a fost recunoscută calitatea de refugiat, astfel cum rezultă din hotărârea anexată, emisă de C.J.P. Neamţ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în perioada precizată, au avut de suferit persecuţii din motive etnice, materializate în una din următoarele forme: refugiu, expulzare sau strămutare în altă localitate.

De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente - alin. (1) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori - alin. (2).

În speţă, la dosarul de recurs au fost depuse, în copie, fişa de refugiat a familiei reclamantei, emisă de Comisariatul General al Refugiaţilor şi Evacuaţilor, la data de 3 august 1944, care atestă că aceasta, împreună cu familia sa, a fost evacuată din localitatea de domiciliu, precum şi hotărârea din 30 noiembrie 2009 a C.J.P. Neamţ, prin care sora sa, H.C., a obţinut recunoaşterea calităţii de refugiat, acte din care rezultă că reclamanta şi familia sa au fost evacuaţi, din localitatea de domiciliu F., în localitatea B., judeţul Alba.

Cum, potrivit legii, s-a făcut dovada evacuării şi deci, a refugiului reclamantei, se constată că aceasta se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, fiind îndreptăţită să beneficieze de compensaţiile acordate de acest act normativ, pentru perioada cuprinsă între data evacuării, respectiv 3 iulie 1944, şi data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945, începând cu luna următoare depunerii cererii, conform art. 5 din actul normativ sus menţionat, respectiv 1 decembrie 2009.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi admis iar sentinţa atacată va fi modificată, în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de M.E. împotriva sentinţei civile nr. 56 din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantei M.E.

Anulează hotărârea nr. AA din 2009 a C.J.P. Suceava şi recunoaşte calitatea reclamantei de beneficiară a O.G. nr. 105/1999 pentru perioada 3 iulie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2009.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5102/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs