ICCJ. Decizia nr. 5119/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5119/2010
Dosar nr. 2494/1/2010
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 1207 din 3 martie 2010 a admis recursul declarat de D.V. împotriva sentinţei civile nr. 2840 din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a modificat sentinţa atacată, în parte, în sensul respingerii acţiunii formulate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, ca tardivă, şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, cu consecinţa respingerii recursului declarat în cauză de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
În acest sens, instanţa de recurs a reţinut că acţiunea reclamantei Agenţia Naţională a funcţionarilor publici a fost formulată în baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia are calitatea de a ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, actele autorităţilor publice locale şi centrale, prin care se încalcă legislaţie privind funcţia publică, astfel încât termenul de promovare a acţiunii este cel prevăzut de art. 11 alin. (3) din legea contenciosului administrativ şi curge de la data când s-a cunoscut existenţa actului nelegal, alin. 2 al aceluiaşi art. precizând că cererea nu poate fi introdusă mai târziu de un an de la data luării la cunoştinţă, iar alin. 5 al art. menţionat calificând termenul ca unul de decădere.
A mai reţinut instanţa că deşi, prin prisma atribuţiilor ce-i revin în domeniul managementului şi al monitorizării şi controlului activităţii referitoare la funcţia publică, stabilite prin Legea nr. 188/1999 şi H.G. nr. 1000/2006, reclamanta a cunoscut existenţa actelor administrative în litigiu, imediat după emiterea lor, acţiunea acesteia a fost formulată la data de 28 octombrie 2008, sesizarea instanţei făcându-se cu depăşirea termenului de decădere de 1 an şi, în consecinţă, excepţia invocată de pârât este întemeiată.
Cu privire la critica din recursul pârâtului privind respingerea cererii reconvenţionale, instanţa a apreciat că este neîntemeiată, Ordinul nr. 30 din 14 ianuarie 2009, prin care s-a constatat suspendarea de drept a actului administrativ în litigiu, fiind emis în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
În raport de soluţia recursului declarat de pârât, instanţa a considerat că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de reclamantă în recursul său, cererea acesteia fiind tardiv formulată şi, în consecinţă, a respins recursul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Împotriva deciziei nr. 1207 din 3 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Contestatoare a învederat, prin motivele căii extraordinare de atac de retractare introdusă, că hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, întrucât nu s-a observat că la dosarul cauzei există înscrisurile (adresa din 22 iunie 2008, înregistrată la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici din 23 iunie 2008) care dovedesc fără echivoc că cererea de chemare în judecată a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 11 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Contestatoarea a precizat, sub acest aspect, că a introdus acţiunea în data de 18 octombrie 2008, în aproximativ două luni de la data de 20 august 2008, respectiv data efectuării activităţii proprii de control la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale [când reclamanta a luat cunoştinţă de numirea domnului D.V. în funcţia publică de consilier juridic cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 54 lit. g) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, acesta nefiind licenţiat în ştiinţe juridice], urmare a sesizării din 22 iunie 2008 a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, înregistrată la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici din 23 iunie 2008, respectiv, înăuntrul termenului de prescripţie de 6 luni.
Instanţa de recurs, s-a mai arătat, din eroare nu a reţinut că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu a comunicat către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală date privind studiile absolvite de domnul D.V., şi respectiv că reclamanta contestatoare era în imposibilitate să cunoască aceste date înainte de efectuarea controlului la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv la data de 20 august 2008. Dosarul profesional al intimatului D.V. era depus la compartimentul de resurse umane din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu care avea raportul de serviciu încheiat, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 188/1999, astfel că reclamanta era în imposibilitate să cunoască situaţia juridică a acestuia, în contextul în care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de lege de a comunica aceste acte.
Intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat, prin întâmpinare, admiterea contestaţiei în anulare.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Primul motiv al contestaţiei în anulare reglementate de art. 318 C. proc. civ. şi invocat în cauză de către contestatoare vizează situaţia când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale. Legea are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate, cu alte cuvinte greşeli formale care sunt săvârşite în legătură cu examinarea recursului. sau, altfel spus, greşeli involuntare şi evidente, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale aflate la dosarul cauzei (cum ar fi: stabilirea taxei de timbru în raport cu o sumă mai mare decât suma contestată, urmată de anularea recursului ca insuficient timbrat; menţiunea greşită din dispozitivul hotărârii că partea a renunţat la judecată şi nu la dreptul pretins; anularea recursului ca netimbrat, deşi la dosar a fost depusă recipisa de plată a taxei de timbru sau respingerea recursului ca tardiv deşi a fost depus în termen la poştă, dar instanţa nu a observat recipisa scrisorii recomandate luând în considerare data înregistrării căii de atac; anularea greşită a recursului ca nemotivat sau ca fiind făcut de un mandatar fără calitate; pronunţarea instanţei de recurs asupra altei hotărâri decât cea recurată).
Contestaţia în anulare specială, întemeiată pe prevederile art. 318 teza 1 C. proc. civ., nu poate fi exercitată pentru remedierea unor „greşeli de judecată”, precum cele privind stabilirea eronată a situaţiei de fapt, în urma aprecierii probelor, interpretarea unor dispoziţii legale (de drept substanţial ori procedural) sau rezolvarea unui incident procedural, întrucât a da părţilor posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, a interpretat legea şi a stabilit raporturile dintre părţi, ar însemna să se deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului, ceea ce este inadmisibil. În mod evident, în ipoteza avută în vedere de prevederile art. 318 teza I C. proc. civ., contestaţia în anulare este concepută ca o cale de atac extraordinară de retractare creată de lege doar pentru remedierea unor greşeli materiale şi nu şi pentru reformarea unor greşeli de fond.
Se constată, în cauză, că prin contestaţia în anulare formulată de reclamantă şi întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ. se invocă critici referitoare nu la aspectele formale ale judecăţii, ci la aspectele de fond ale litigiului, soluţionate irevocabil prin decizia instanţei de recurs. Astfel, instanţa de recurs a statuat, cu putere de lucru judecat - prin decizia nr. 1207 din 3 martie 2010 prin care a fost admis recursul declarat de D.V. împotriva sentinţei civile nr. 2840 din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost modificată în parte sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii formulate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici ca tardivă, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi a fost respins ca nefondat recursul declarat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici împotriva aceleiaşi sentinţe - că rezultă din actele dosarului că reclamanta a avut cunoştinţă de elaborarea ordinelor în litigiu imediat după emiterea lor, dându-şi chiar avizul pentru reîncadrarea pârâtului D.V. în anii 2005 şi 2007 (avizul din 25 ianuarie 2005 şi respectiv din 7 martie 2007) şi că împrejurarea menţionată de reclamantă în sensul că nu ar fi cunoscut că prin ordinele în litigiu nu s-a respectat legislaţia în vigoare nu prezintă relevanţă în aprecierea termenului în care a fost promovată acţiunea, aceasta fiind introdusă mult peste termenul de decădere de un an.
Pe cale de consecinţă, cum nu sunt relevate prin calea de atac motive care să ducă la concluzia că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale cu caracter procedural, se reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare speciale, exercitate în temeiul art. 318 teza I C. proc. civ., astfel că se va dispune, în baza art. 320 C. proc. civ., respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anularea deciziei nr. 1207 din 3 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, formulată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici împotriva deciziei nr. nr. 1207 din 3 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5118/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5123/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
