ICCJ. Decizia nr. 5116/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5116/2010
Dosar nr. 108/54/2010
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 112 din 9 martie 2010, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta V.P., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Direcţia Generală a Finanţelor Publice pentru Coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 şi Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta din urmă să emită reclamantei decizie privind titlu de despăgubire aferent imobilului revendicat, conform dispoziţiei nr. 517 din 9 martie 2005, emisă de Primăria Municipiului Craiova; a respins acţiunea reclamantei faţă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pentru lipsa calităţii procesuale pasive, precum şi capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii; a luat totodată act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
În acest sens instanţa a examinat cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ. excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, invocată prin întâmpinare şi a constatat că obligaţia legală de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri şi cea privind întocmirea raportului de evaluare, revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar faptul că, în conformitate cu art. 2 din H.G. nr. 361/2005, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor asigură organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei nu îi conferă legitimare procesuală pasivă în acţiunile prin care se invocă refuzul nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlu executor.
Pe fondul acţiunii s-a reţinut că reclamanta a început procedura de recuperare prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competenţă în materie emiţând dispoziţia în data de 9 martie 2005, iar la un interval de timp considerabil de la data transmiterii dosarului către Comisie aceasta a invocat necesitatea efectuării unei adrese pentru lămurirea componenţei imobilului revendicat. În acest context s-a apreciat că durata excesivă a procedurii administrative este de natură a încălca, în mod evident, principiul procesului rezonabil, în aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, impunându-se obligarea autorităţii pârâte la emiterea deciziei pentru stabilirea despăgubirilor privind imobilul imposibil de restituit în natură, conform dispoziţiei nr. 5717 din 9 martie 2005, emisă de Primăria Municipiului Craiova.
În acelaşi sens instanţa a mai avut în vedere şi împrejurarea că prin art. 1 al Protocolului Adiţional la Convenţie, statele semnatare, inclusiv România prin ratificarea Convenţiei, s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice, statul având obligaţia de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor.
Concluzionând, instanţa de fond a apreciat că depăşirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii, constituie o încălcare evidentă a prevederilor mai sus menţionate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., s-a arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei în condiţiile în care procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 implică mai multe etape şi doar după parcurgerea lor este emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire.
În cauză etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul reclamantei fiind înregistrat sub nr. 12572/CC, însă ordinea de soluţionare este stabilită prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în condiţiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen de soluţionare. Această Decizie (care înlocuieşte decizia nr. 2/2006 potrivit căreia soluţionarea era aleatorie), priveşte modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare în ordinea înregistrării lor, respectându-se astfel principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite, principiu recunoscut atât de Constituţia României cât şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În acest context, instanţa a reţinut în mod greşit că s-a efectuat o adresă pentru a se lămuri componenţa imobilului, în realitate existând condiţionarea impusă de decizia nr. 2815/2008.
Mai mult, s-a arătat că şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a statuat că termenul rezonabil se evaluează în funcţie de mai multe criterii, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului, aspecte care vin să întărească opinia recurentei în sensul că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală.
Examinând cauza din perspectiva aspectelor detaliate în cererea de recurs şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat.
Din probatoriul administrat a rezultat, fără dubiu, că reclamanta V.P. a început formalităţile legale pentru recuperarea bunului său imobil (situat în Craiova, strada S.) sau a contravalorii acestuia în anul 2001, că prin dispoziţia nr. 5717 din 9 martie 2005 Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii şi că dosarul a fost transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care l-a înregistrat sub nr. 12572/CC/12 aprilie 2006.
Apărările pârâtei, axate în principal pe modalitatea de soluţionare a dosarelor în ordinea înregistrării lor fixată prin decizia nr. 2815/2008, a fost înlăturată de instanţă în mod corect cu argumentarea că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului echitabil şi noţiunea de termen rezonabil consacrate de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împrejurarea că autoritatea administrativă competentă nu a luat măsuri eficiente de soluţionare a cererilor constituie culpa acesteia şi nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantei, neputând fi invocate chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, iar această atitudine a pârâtei este incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor garantat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Într-adevăr, dispoziţiile Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor” din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente) cu modificările şi completările ulterioare nu prevăd un termen pentru emiterea decizii reprezentând titlul de despăgubire.
O astfel de prevedere nu se regăseşte nici în Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea menţionată – aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 – şi nici în decizia prin care s-a stabilit de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ordinea în care se soluţionează dosarele.
În lipsa unei dispoziţii exprese referitoare la termenul de soluţionare instanţa de judecată este datoare să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorităţii administrative pentru a asigura o protecţie reală drepturilor fundamentale ale cetăţenilor garantate de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru atingerea acestui scop omisiunea legiuitorului naţional poate fi complinită prin raportare la termenul rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, acest termen constituind o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil consfiinţit de aceeaşi Convenţie.
Garanţia unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu numai în procedura contencioasă ci şi în procedura administrativă preliminară, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea sistemului puterilor sale astfel încât să răspundă cerinţei ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, , dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei totale pasivităţi a autorităţii publice.
De aceea, apărarea recurentei că în mod greşit instanţa a reţinut că s-a efectuat o adresă pentru lămurirea componenţei imobilului nu face altceva decât să demonstreze pasivitatea sa şi ignorarea cerinţei de a soluţiona dosarul reclamantei - înregistrat în aprilie 2006 – într-un termen rezonabil.
În acest context, este corectă abordarea judecătorului fondului care a obligat autoritatea competentă să emită reclamantei decizia reprezentând titlu de despăgubire, în aplicarea art. 18 alin. (1) raportat la art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 112 din 9 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5115/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5117/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
