ICCJ. Decizia nr. 5144/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5144/2010
Dosar nr. 1183/59/2009
Şedinţa publică de la 19 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Procedura în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul T.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, să se dispună repararea pagubei cauzate prin emiterea Ordinului nr. 3895/2004 prin care i s-a refuzat acordarea titlului de profesor universitar şi obligarea autorităţii pârâte la despăgubiri în cuantum de 28.208 RON daune materiale, reprezentând diferenţă salarii nete neîncasate aferentei perioadei martie 2004-martie 2006, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii şi daune morale în cuantum de 24.000 euro echivalent în lei la cursul Băncii Naţionale a României la data plăţii, respectiv 1.000 euro pentru fiecare lună în care i s-a refuzat acordarea titlului de profesor universitar, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 169 din 23 mai 2006 pronunţată în Dosarul nr. 1504/CA/2005, secţia de contencios administrativ şi fiscal, din cadrul Curţii de Apel Timişoara a admis acţiunea formulată de reclamant împotriva Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi a anulat pct. 5 din Anexa 2 la Ordinul nr. 3895 din 25 mai 2004 emis de pârât, obligându-l pe acesta să emită un ordin privind acordarea titlului de profesor universitar la Facultatea de Inginerie Design de Produs, poziţia X din statul de funcţiuni din cadrul Universităţii A.V. din Arad, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 5099 din 24 octombrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 8 şi art. 189 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepţiile privind lipsa plângerii prealabile, lipsa calităţii procesuale pasive, tardivităţii formulării acţiunii în despăgubire şi inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 46 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul T.F. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a constatat că nu este întemeiată, pentru că obligativitatea recursului administrativ prealabil este impusă doar în cazul acţiunilor în anularea unui act administrativ, nu şi în cazul despăgubirilor solicitate în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, a constatat că este nefondată, având în vedere solicitarea reclamantului, în sensul reparării pagubei, conform art. 19 din Legea nr. 554/2004, ca urmare a emiterii Ordinului nr. 3895/2004 de către pârât, astfel că acesta are calitate procesuală în cauză, neavând relevanţă că nu există niciun fel de raporturi juridice de muncă, ci faptul că pârâtul este emitentul ordinului în baza căruia se solicită despăgubiri.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a constatat că este nefondată pentru că chiar dacă reclamantul a mai formulat o acţiune parţial similară cu cea din prezentul dosar, acţiunea nu este inadmisibilă, având în vedere şi prevederile art. 21 din Constituţia României.
În legătură cu excepţia tardivităţii formulării acţiunii în despăgubire, prima instanţă a reţinut că termenul de prescripţie prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este condiţionat de data când persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei şi doar dacă nu a cerut în acelaşi timp cu anularea actului şi despăgubiri.
De asemenea, a constatat că la dosarul cauzei s-a depus sentinţa civilă nr. 499 din 04 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 8396.1/108/2007, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 265 din 17 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 8396.1/108/2006, din care reiese că reclamantul prin acţiunea introdusă la 23 octombrie 2006 a solicitat aceste despăgubiri prin capătul 3 al cererii de chemare în judecată, despăgubiri în acelaşi cuantum de 28.208 RON, ce au fost acordate de Tribunalul Arad.
Astfel, a constatat că reclamantul a cunoscut efectiv întinderea pagubei, constând în diferenţă salarii nete neîncasate între postul de conferenţiar şi cel de profesor, aferentei perioadei martie 2004-martie 2006, actualizate cu rata inflaţiei la momentul introducerii acţiunii în Dosarul nr. 8396.1/108/2007, respectiv la data de 23 octombrie 2006, astfel că acţiunea în despăgubiri din prezentul dosar este tardivă în raport cu dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
La momentul judecăţii cererii ce a format obiectul Dosarului nr. 8396.1/108/2007 a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă Universitatea A.V., iar Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a fost chemat în garanţie, însă obiectul acţiunii în ceea ce priveşte capătul 3 este acelaşi, respectiv despăgubiri, iar împrejurarea că în Dosarul nr. 8396.1/108/2007 al Tribunalului Arad s-a indicat un alt temei de drept - art. 6 alin. (7) din Legea nr. 128/1997, art. 38, 39 alin. (1) lit. a), art. 40 alin. (1) lit. c) C. muncii, iar în prezentul dosar temeiul de drept este art. 19 din Legea nr. 554/2004, nu are relevanţă asupra termenului imperativ ce reglementează prescripţia, care curge de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Instanţa de fond a reţinut astfel că, fiind vorba de diferenţe drepturi salariale, întinderea pagubei se putea cunoaşte cu uşurinţă de către reclamant, cu atât mai mult cu cât, în baza sentinţei civile nr. 169 din 23 mai 2006 a Curţii de Apel Timişoara, devenită irevocabilă prin decizia nr. 5099 din 24 octombrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a emis Ordinul nr. 3738 din 20.04.2006 prin care acorda reclamantului titlul de profesor universitar la Facultatea de Inginerie Design de Produs, poziţia X din statul de funcţiuni, şi dispunea Direcţiei Generale Învăţământ Superior din cadrul ministerului şi Universităţii A.V. din Arad aducerea la îndeplinire a ordinului.
Concluzionând, instanţa de fond a constatat întemeiată excepţia tardivităţii, acţiunea în despăgubiri fiind prescrisă a respins-o ca atare, iar capătul de cerere accesoriu având ca obiect daune morale a fost respins pentru acelaşi motiv.
3. Recursul declarat de reclamant
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul T.F. a formulat recurs prin care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi susţine, în esenţă, că sentinţa Curţii de Apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii în condiţiile în care termenul de un an prevăzut de legea contenciosului administrativ pentru formularea acţiunii începe să curgă de la data la care a cunoscut persoana care i-a cauzat paguba, respectiv în cauză ministerul şi nu universitatea, precum şi întinderea pagubei, putând pretinde despăgubiri de la organul emitent al actului administrativ nelegal şi nu de la Universitatea A.V. din Arad.
Mai mult în prezentul dosar a solicitat atât repararea pagubei cauzate prin emiterea Ordinului nr. 3895/2004, ordin prin care i s-a refuzat acordarea titlului de profesor universitar, obligarea pârâtei la despăgubiri în cuantum de 28.208 RON daune materiale cât şi daune morale în cuantum de 24.000 euro echivalent în lei la curs Băncii Naţionale a României la data plăţii, respectiv 1.000 euro pentru fiecare lună în care i s-a refuzat acordarea titlului de profesor universitar.
Pentru greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii promovării acţiunii solicită admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea în vederea rejudecării pe fond a cauzei la Curtea de Apel Timişoara.
4. Apărarea intimatului-pârât
Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţiunea hotărârii pronunţate în cauză, ca temeinică şi legală.
Motivează cu privire la motivele de recurs invocate că în mod corect prima instanţă a reţinut excepţia tardivităţii acţiunii de despăgubire în condiţiile în care reclamantul a cunoscut partea împotriva căreia trebuia să se adreseze cu o astfel de cerere, întinderea pagubei şi competenţa materială a instanţei.
Intimatul-pârât consideră că acţiunea reclamantului este inadmisibilă raportat la obiectul său invocând şi excepţiile lipsei procedurii prealabile şi a lipsei calităţii procesual pasive şi arată că între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi reclamant nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă cu atât mai mult nu există nici obligaţii din partea ministerului cu privire la calcularea şi plata salariului pretins.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, inclusiv excepţiile conform art. 137 C. proc. civ., precum şi conform art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele Înalta Curte constată că soluţia adaptată de Curtea de Apel este legală.
Alin. (1) al art. 19 din actuala Lege nr. 554/2004 reglementează o situaţie de excepţie de la regula instituită prin art. 8. coroborat cu art. 11, aceea a acţiunilor „de plină jurisdicţie";, în sensul de acţiune complexă, care să conţină şi capătul de cerere referitoare la despăgubiri, atât pentru daunele morale, cât şi pentru cele materiale. În mod normal, cererea de despăgubiri trebuie să reprezinte un capăt secundar de cerere în cadrul acţiunii principale, pentru a da posibilitatea instanţei, care analizează legalitatea actului sau contractului administrativ, să decidă şi asupra măsurilor de acoperire a prejudiciului.
Acţiunile introduse ulterior, în baza art. 19, trebuie să fie în mod real motivate pe o situaţie obiectivă, iar reclamantul trebuie să probeze momentul la care a luat cunoştinţă de întinderea pagubei, el are posibilitatea să formuleze în mod distinct, ulterior, o acţiune separată pentru acoperirea prejudiciului, sub condiţia imperativă a respectării termenului de prescripţie de I an, calculat în condiţiile art. 19 alin. (1) din lege. Sancţiunea nerespectării acestui termen, dacă nu este incidenţă o cauză de suspendare sau de întrerupere a prescripţiei, o constituie respingerea cererii ca tardiv introdusă.
Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut excepţia tardivităţii acţiunii de despăgubire invocată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, deoarece termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare este condiţionat de data când persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei şi doar dacă nu a cerut în acelaşi timp cu anularea actului şi despăgubiri.
Este necontestat faptul că recurentul-reclamant prin acţiunea introdusă la 23 octombrie 2006 în Dosarul nr. 8396/108/2006, soluţionată prin sentinţa nr. 499/2008, a solicitat aceste despăgubiri în cuantum de 28.208 RON, constând în diferenţă salarii nete neîncasate între postul de conferenţiar şi cel de profesor, aferentă perioadei martie 2004–martie 2006, astfel că, de la această dată a cunoscut întinderea pagubei în sensul art. 19 alin. (1) din legea contenciosului administrativ.
Acţiunea în despăgubiri cu ambele componente precizate în cererea de chemare în judecată, despăgubiri materiale şi morale este tardiv formulată la data de 26 octombrie 2009 faţă de data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei respectiv la data formulării cererii de chemare în judecată când a cerut atât anularea actului cât şi despăgubiri, nereprezentând relevanţă asupra termenului imperativ ce reglementează acţiunea în contencios administrativ, temeiul juridic invocat în cele două cauze sau calitatea părţilor.
Termenul imperativ ce reglementează prescripţia, începe să curgă conform art. 19 din Legea nr. 554/2004, de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
2. Temeiul juridic al soluţiei pronunţate în recurs
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt motive pentru desfiinţarea sentinţei instanţei de fond, nemaifiind necesară analizarea celorlalte excepţii reiterate în recurs de intimatul-pârât faţă de soluţia atacată cu recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de recurentul-reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.F. împotriva sentinţei nr. 46 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5130/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5150/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
