ICCJ. Decizia nr. 5152/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5152/2010
Dosar nr. 5300/1/2010
Şedinţa publică de la 19 noiembrie 2010
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Prin hotărârea nr. 13 din 18 mai 2010, Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia formulată de doamna judecător C.R. împotriva modului de stabilire a salariului aferent lunii ianuarie 2010.
Pentru a hotărî astfel, Colegiul de Conducere a reţinut, în esenţă, următoarele:
Doamnei judecător C.R., i-a fost confirmat titlul ştiinţific de doctor în drept prin Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 4698 din data de 14 august 2009, însă a prezentat diploma de acordare a acestui titlu la Biroul resurse umane al Instanţei Supreme în data de 8 ianuarie 2010.
Prin dispoziţiile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor în drept nu mai este prevăzut, acordându-se în continuare numai personalului care a beneficiat de acesta şi în anul 2009, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii.
2. Contestaţia exercitată împotriva hotărârii Colegiului de Conducere
Această hotărâre a fost contestată, în termenul legal, de contestatoarea C.R., care a solicitat anularea ei şi acordarea sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor în drept începând cu luna ianuarie 2010.
În motivarea cererii sale, contestatoarea a invocat următoarele motive de nelegalitate a hotărârii Colegiului de conducere:
2.1. Încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţie a unor categorii din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar.
În acest sens, contestatoarea a arătat că în luna decembrie 2009 era în vigoare textul de lege care acorda sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor în drept, astfel că, desfăşurându-şi activitatea în aceleaşi condiţii, era îndreptăţită la acordarea sumei compensatorii prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010.
2.2. Menţinerea discriminării între persoanele aflate în situaţia sa şi cele cărora Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării le-a confirmat titlul ştiinţific de doctor tot în anul 2009 şi care beneficiază de spor pentru simplul fapt că instituţia organizatoare de doctorat a comunicat confirmarea titlului anterior lunii ianuarie 2009.
În dezvoltarea acestui motiv, contestatoarea a arătat, în esenţă, că succesiunea de fapte nu îi este imputabilă şi nu poate justifica neacordarea sporului, pentru că în acest fel s-ar încălca, pe de o parte, principiul nediscriminării, prevăzut de art. 1 din Protocolul 12 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi de art. 16 din Constituţia României şi, pe de altă parte, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, referitor la protecţia dreptului de proprietate şi noţiunea de „bun”.
În sprijinul susţinerilor sale, a invocat o serie de hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Duchey contra Franţei, cauza Beian contra României, cauza Beyler contra Italiei).
De asemenea, a invocat prevederile art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 şi principiul „pentru muncă egală, plată egală”, consacrat în art. 41 alin. (4) din Constituţie (La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii”- n.n.) şi în art. 6 alin. (3) C. muncii.
3. Întâmpinarea depusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Prin întâmpinarea depusă la data de 11 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
Susţine că deşi contestatoarei i-a fost acordat titlu ştiinţific de doctor în drept prin Ordinul nr. 4698 din 14 august 2009 al Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, aceasta a prezentat diploma de acordare a respectivului titlu la Biroul resurse umane al Instanţei Supreme în 8 ianuarie 2010, dată la care deja intrase în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Noua lege privind salarizarea nu mai prevede acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor în drept care era cuprins, anterior datei de 1 ianuarie 2010, în art. 5 din O.U.G. nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, prevedere abrogată de Legea nr. 330/2009.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei
Examinând legalitatea hotărârii Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi prin prisma motivelor invocate de contestatoare, ţinând seama şi de argumentele prezentate în notele scrise depuse la dosar, precum şi de apărările intimatei, Curtea constată netemeinicia contestaţiei.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Contestatoarei C.R. i-a fost confirmat titlul ştiinţific de doctor în drept prin Ordinul nr. 4698 din 14 august 2009 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Diploma de doctor eliberată de Universitatea „B.B.” din Cluj-Napoca din 5 octombrie 2009, a fost prezentată la Biroul resurse umane al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 8 ianuarie 2010.
Contestatoarea a atacat modul de stabilire a salariului aferent lunii ianuarie 2010, prin neacordarea sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor în drept, contestaţie soluţionată de Colegiu de conducere prin hotărârea dedusă judecăţii.
Cu referire la motivele invocate în contestaţie, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. În ceea ce priveşte încălcarea art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010
Potrivit prevederii legale menţionate, „În cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 şi cu prezenta ordonanţă de urgenţă sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcţie de acestea”.
Alin. (3) al aceluiaşi art. prevede: „Cuantumul individual al salariilor/soldelor, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale stabilite începând cu luna ianuarie 2010 în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, nu va depăşi nivelul acestuia stabilit pentru luna decembrie 2009, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.
De asemenea, art. 5 alin. (1) din Anexa VI a Legii nr. 330/2009 statuează următoarele: „Începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum urmează:
a) la salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare corespunzătoare funcţiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor şi indemnizaţiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele ia anexele la Legea cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;
b) sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare se acordă în aceleaşi cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea cadru nr. 330/2009”.
Anterior datei de 1 ianuarie 2010, sporul de 15% cuvenit magistraţilor cu titlu ştiinţific de doctor era prevăzut în art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006.
Acordarea sporului nu intervenea însă de drept, prin efectul legii, începând cu data confirmării titlului ştiinţific de doctor, ci era condiţionată de un demers efectuat în acest sens de persoana interesată şi se acorda, conform prevederilor exprese ale textului legal menţionat, „de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat”, aceasta fiind, aşadar, data naşterii dreptului.
Or, în cauza de faţă, un astfel de demers, nu a fost efectuat anterior datei de 31 decembrie 2009.
Prevederile citate din O.U.G. nr. 1/2010 şi din Legea nr. 330/2009 au avut ca scop să facă efectiv, iar nu iluzoriu, în cadrul aplicării etapizate a noii legi de salarizare unitară, principiul enunţat în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, potrivit căruia nicio persoană care intră sub incidenţa legii nu va avea diminuate veniturile încasate pentru luna decembrie 2009.
Având în vedere că, în speţă, aşa cum s-a arătat şi anterior, diploma a fost prezentată la 8 ianuarie 2010, cu solicitarea implicită de acordare a sporului, concluzia Colegiului de conducere este corectă, pentru că rezolvarea ei favorabilă ar fi echivalat cu ultraactivarea dispoziţiilor abrogate ale O.U.G. nr. 27/2006.
1.2. În ceea ce priveşte aplicarea principiului nediscriminării
Potrivit normelor interne şi convenţionale invocate de contestatoare, aşa cum au fost interpretate în jurisprudenţa constantă a instanţelor naţionale şi a Curţii de la Strasbourg, un tratament diferit este discriminatoriu dacă se aplică unor situaţii analoge sau comparabile, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă.
Cauza de faţă, prin circumstanţele ei faptice şi normative, impune analiza egalităţii de tratament prin prisma noţiunilor de încredere legitimă şi retroactivitate aparentă, pentru că legea nouă de salarizare unitară înlătură efectele unui eveniment care a avut loc în trecut, dar care nu s-a definitivat sub imperiul art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006, în prezent abrogat.
Fără a ignora argumentele legate de legitimitatea speranţei pe care cadrul legislativ anterior o oferea cu privire la efectul obţinerii titlului ştiinţific de doctor asupra drepturilor salariale şi diferenţele existente, din acest punct de vedere, faţă de persoanele care au obţinut titlul şi şi-au valorificat dreptul prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006 anterior abrogării acestuia, Curtea constată că nu se poate nega de plano posibilitatea ca legiuitorul sau administraţia publică să-şi modifice conduita pentru viitor, prin adoptarea unor norme noi, chiar dacă aceasta poate avea implicaţii asupra unor subiecte de drept care şi-au planificat conduita pe baza regimului juridic preexistent.
Legiuitorul este, în mod inevitabil, obligat să stabilească data aplicării unei norme juridice începând cu un anumit moment în timp, fără ca aceasta să constituie motiv de discriminare între situaţiile juridice constituite anterior şi cele posterioare intrării în vigoare a normei respective.
Eventualul efect discriminatoriu poate fi reţinut numai cu privire la situaţii juridice născute şi finalizate sub imperiul aceluiaşi cadru normativ, pentru că diferenţele de tratament născute ca urmare a abrogării sau modificării unei legi exced limitelor controlului pe care îl poate exercita instanţa de contencios administrativ.
Este adevărat că durata procedurilor administrative de confirmare a titlului ştiinţific de doctor a fost independentă de voinţa contestatoarei, dar printre criteriile de apreciere a încrederii legitime se numără şi previzibilitatea măsurii contestate. Or, modificarea legislativă în discuţie era previzibilă şi accesibilă anterior datei de 1 ianuarie 2010, pentru că Legea nr. 330/2009 a fost publicată în M. Of. nr. 762/09.11.2009 şi a abrogat expres mai multe prevederi ale O.U.G. nr. 27/2006, printre care şi art. 5, prin art. 48 alin. (1) pct. 7.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra contestaţiei
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată în temeiul art. 18 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 330/2009, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia formulată de C.R. împotriva hotărârii nr. 13 din 18 mai 2010 adoptate de Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5150/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5160/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
