ICCJ. Decizia nr. 5149/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5149/2010
Dosar nr.4025/1/2010
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cauzei şi Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii
Prin Hotărârea nr. 330 din 29 aprilie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de S.L.V., judecător la Tribunalul Mehedinţi, împotriva Hotărârii nr. 446 din 22 aprilie 2010 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că prin Hotărârea nr. 446 din 22 aprilie 2010, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de judecător S.L.V., împotriva Hotărârii nr. 36 din 12 aprilie 2010 a Comisiei de organizare a concursului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 9 mai 2010, prin care a fost respinsă cererea acesteia de înscriere la concurs, pentru neîndeplinirea condiţiei privind vechimea necesară promovării în funcţia de judecător de curte de apel.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a mai constatat că la adoptarea hotărârii contestate, secţia pentru judecători, a avut în vedere că petenta, judecător la Tribunalul Mehedinţi, s-a înscris la concursul organizat la data de 09 mai 2010, pentru promovare efectivă la Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, specializarea - dreptul muncii, având o vechime, potrivit art. 44 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de 5 ani, 11 luni şi 2 zile, în funcţia de judecător, calculată la data de 09 mai 2010, şi o vechime de 5 ani, o lună şi 4 zile în funcţia de consilier juridic.
Astfel, Secţia pentru judecători a reţinut că nu este îndeplinită condiţia minimă de vechime prevăzută la art. 44 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind vechimea necesară promovării în funcţia de judecător de curte de apel, respectiv 6 ani, petenta având doar o vechime de 5 ani, 11 luni şi 2 zile, în funcţia de judecător.
3. Recursul declarat împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii
Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost atacată cu recurs, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, de S.L.V., care a susţinut, în esenţă, că respingerea cererii de înscriere la concursul de promovare în funcţii de execuţie este exagerată, în condiţiile în care, pe de o parte, îi lipseau numai 28 zile de vechime efectivă ca judecător şi, pe de altă parte, validarea rezultatelor concursului sau examenului ar fi ulterioară datei de 7 iunie 2010, când urma să împlinească vechimea de 6 ani.
Ulterior, recurenta a formulat unele precizări în sprijinul cererii sale, arătând că, în virtutea efectului suspensiv al recursului, a participat la concursul de promovare organizat la data de 9 mai 2010, obţinând nota 8,725.
Nota respectivă nu i-a permis ocuparea unuia dintre cele două locuri pentru care a concurat, dar justifică un interes în promovarea recursului, pentru că are posibilitatea să valorifice ulterior rezultatul, sens în care a formulat o cerere către Consiliul Superior al Magistraturii.
Totodată, a făcut referire la trei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în speţe similare şi anume Deciziile nr. 4198 din 8 octombrie 2009, nr. 5370 din 26 noiembrie 2009 şi nr. 5460 din 30 noiembrie 2009, ultima privind-o pe aceeaşi recurentă, în legătură cu un concurs anterior la care a participat pentru promovarea de la judecătorie la tribunal.
3. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că recursul nu este fondat, pentru că prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, fac referire expres şi limitativ la vechimea în funcţia de judecător sau procuror, doar aceasta fiind luată în considerare la calcularea vechimii necesare pentru participarea la concursul de promovare în funcţii de execuţie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentă, în raport cu prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante:
Actul administrativ supus controlului judecătoresc pe calea prevăzută în art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este Hotărârea nr. 339 din 29 aprilie 2010, prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins recurentei contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 446 din 22 aprilie 2010 a Secţiei pentru judecători.
Prin această din urmă hotărâre, Secţia pentru judecători din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de recurentă împotriva Hotărârii nr. 36 din 12 aprilie 2010 a Comisiei de organizare a concursului pentru promovare în funcţii de execuţie, care îi respinsese cererea de înscriere la concursul de promovare în funcţii de execuţie, pentru neîndeplinirea cerinţei de vechime efectivă în funcţia de judecător sau procuror, impuse prin art. 44 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004.
Potrivit prevederii legale menţionate, "Pot participa la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare judecătorii şi procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii minime de vechime:
...........
b) 6 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de curte de apel şi procuror la parchetul de pe lângă aceasta".
Având în vedere că legea instituie o condiţie minimă de vechime în funcţie pentru participarea la concursul de promovare la curtea de apel, de 6 ani în funcţia de judecător sau procuror, iar recurenta urma să aibă, la data susţinerii concursului, o vechime de 5 ani, 11 luni şi 2 zile în funcţia de judecător, soluţia adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii este în deplină concordanţă cu prevederile legale citate.
În ceea ce priveşte examinarea criticii referitoare la caracterul exagerat al măsurii în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte porneşte de la premisa că raportul de drept administrativ este supus principiului proporţionalităţii între măsurile individuale dispuse de autorităţile publice şi interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate particularului să nu fie excesiv de împovărătoare, ceea ce presupune, cu alte cuvinte, respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public şi cel privat.
În Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, o concretizare a acestui principiu poate fi regăsită în art. 2 alin. (1) lit. n) care, definind excesul de putere, face referire la exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor cetăţenilor.
Instituirea unor condiţii de vechime pentru promovarea judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie constituie un criteriu obiectiv ales de legiuitor în scopul de a oferi o garanţie în plus pentru calitatea actului de justiţie exercitat la instanţele şi parchetele superioare.
Din această perspectivă, nu se poate afirma că intimatul s-ar fi îndepărtat de la scopul legii sau ar fi acţionat în mod nerezonabil, încălcând limitele unei marje de apreciere, atunci când a menţinut soluţia de respingere a cererii de participare la concurs a recurentei, pentru neîndeplinirea condiţiei de vechime.
Cât priveşte jurisprudenţa anterioară, constând în cele trei decizii invocate de recurentă, Înalta Curte are în vedere că principiul securităţii juridice, dedus din interpretarea prevederilor art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi enunţat în preambulul Convenţiei ca element al preeminenţei dreptului, impune într-adevăr, o uniformitate a jurisprudenţei în cauze identice ori similare.
Fără a ignora aceste coordonate, Înalta Curte reţine însă că în speţă nu se pune problema unei nelegalităţi formale, iar analiza caracterului excesiv al unei măsuri administrative individuale se face de la caz la caz, în funcţie de circumstanţele faptice concrete rezultate din probele administrate şi de natura şi amploarea măsurii supuse cenzurii judiciare.
Or, chiar prin comparaţie cu litigiul anterior al recurentei, soluţionat prin Decizia nr. 5460 din 30 noiembrie 2009, pot fi evidenţiate unele elemente distinctive, care fundamentează concluzia că prin hotărârea atacată în cauza de faţă, autoritatea emitentă nu a încălcat principiul proporţionalităţii sau o aşteptare legitimă a părţii.
În acest sens, prezintă relevanţă, pe de o parte, diferenţa mai mare dintre vechimea minimă legală şi vechimea efectivă în funcţia de judecător: 28 zile, faţă de 6 zile în litigiul anterior şi, pe de altă parte, rezultatele obţinute la concurs (media 9,30, clasificare pe poziţia a doua din 10 locuri scoase la concurs pentru promovare efectivă la Tribunalul Mehedinţi la concursul din 31 mai 2009, conform datelor afişate pe http://inm-lex.ro, faţă de media 8,725, insuficientă pentru ocuparea unuia dintre cele două locuri scoase la concursul din 9 mai 2010, la instanţa şi secţia pentru care a optat recurenta).
În fine, Înalta Curte are în vedere, în aprecierea proporţionalităţii măsurii, şi împrejurarea că o hotărâre de tipul celei atacate nu are ca efect o pierdere reală de şansă în cariera magistratului, pentru că, în temeiul art. 43 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, concursul pentru promovarea judecătorilor şi procurorilor se organizează anual sau ori de câte ori este necesar.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.L.V. împotriva Hotărârii nr. 330 din 29 aprilie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5148/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5151/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
