ICCJ. Decizia nr. 5154/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5154/2010
Dosar nr.575/32/2009
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 octombrie 2009 reclamantul B.P. a solicitat, în contradictoriu cu Ambasada Emiratelor Arabe Unite, obligarea acesteia la plata sumei de 2.000.000 de dolari daune morale şi 1.268.000 dolari daune materiale, cu dobânda aferentă, la zi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pretenţiile formulate sunt justificate prin aceea că i s-au încălcat drepturile prin arestarea sa în mod abuziv şi condamnările succesive pe care a trebuit să le execute pe teritoriul statului emiratez fără a-şi putea dovedi nevinovăţia, nedându-i-se posibilitatea să-şi angajeze un avocat, fapte care au condus la distrugerea sănătăţii, destrămarea familiei, a firmei sale care în prezent nu mai funcţionează şi care reprezintă o încălcare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa civilă nr. 26 din 23 februarie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, pe fond, a respins ca nefondată acţiunea formulată de B.P. în contradictoriu cu Ambasada Emiratelor Arabe Unite.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În privinţa excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu, a constatat că reclamantul are dreptul subiectiv de a formula în instanţă o acţiune în despăgubiri.
Pe fondul acţiunii, a constatat ca reclamantul nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte dreptul de a primi despăgubirile solicitate şi nici nu a justificat cuantumul daunelor materiale.
Astfel, din conţinutul adresei emise de Tribunalul General A.-D. a reieşit că reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, însă susţinerea acestuia că a fost nevinovat nu a fost dovedită cu o hotărâre irevocabilă de achitare.
Prima instanţă a reţinut şi faptul că reclamantul nu şi-a întemeiat acţiunea pe art. 504 C. pen., iar hotărârea judecătorească nu are caracterul unui act administrativ, aşa cum a indicat reclamantul în acţiunea sa.
3. Recursul declarat în cauză de B.P.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.P., fără a-l încadra în drept.
Recurentul critică hotărârea fondului pentru greşita reţinere a situaţiei de fapt, arătând că instanţa a consemnat în mod eronat perioada în care s-a aflat în detenţie, fiind condamnat pe nedrept de instanţele penale din Statul Emiratele Arabe Unite. De asemenea, recurentul susţine că a fost ignorată încălcarea drepturilor sale, inclusiv dreptul la imagine şi că nu i s-a asigurat dreptul la apărare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului declarat, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune menţinerea soluţiei de respingere a acţiunii însă motivarea va fi substituită în întregime, după cum se va arăta în continuare.
1. Argumente de drept relevante
După cum s-a arătat la pct. I.1 din decizie, recurentul-reclamant a chemat în judecată Ambasada Emiratelor Arabe Unite.
Convenţia de la Viena din anul 1961, ratificată de România prin Decretul nr. 566 din 8 iulie 1968 recunoaşte imunitatea de jurisdicţie civilă a misiunilor diplomatice, ca o componentă a imunităţii diplomatice de care beneficiază acestea în statul acreditar.
Singurele cazuri în care agentul diplomatic nu se bucură de imunitate sunt enumerate în art. 31 din Convenţie însă obiectul acţiunii judiciare de faţă nu poate fi circumscris niciunuia dintre acestea.
În aceste condiţii, nefiind supusă jurisdicţiei statului român pe teritoriul căruia se află, Ambasada Emiratelor Arabe Unite nu poate sta în proces în calitate de pârâtă, în cauză fiind incidentă excepţia imunităţii de jurisdicţie, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate.
Cum excepţia analizată este o excepţie de fond, vizând chiar o condiţie de exerciţiu a acţiunii în întregul său; fiind în acelaşi timp peremptorie, dirimantă şi absolută, deoarece normele care o reglementează au caracter imperativ, instanţa nu poate păşi la etapa examinării recursului pe fondul său.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.P. împotriva Sentinţei civile nr. 26 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5161/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5153/2010. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
