ICCJ. Decizia nr. 5142/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5142/2010

Dosar nr.221/45/2009

Şedinţa publică din 19 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 227/CA din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, în consecinţă a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. R. SA Paşcani în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin aceeaşi sentinţă, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C. R. S.A. Paşcani în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Iaşi, prin care solicita anularea raportului de inspecţie fiscală şi a Deciziei nr. 82 din 05 august 2008.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. R. S.A. Paşcani, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice.

În prealabil, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată şi art. 301 C. proc. civ.

Conform art. 301 C. proc. civ. "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii", iar conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "hotărârea prin care s-a soluţionat acţiunea în contencios poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Din analiza actelor depuse la dosar, se constată că sentinţa recurată a fost comunicată la data de 28 ianuarie 2010 şi a fost atacată cu recurs la data de 16 februarie 2010, depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 15 zile de la comunicare prevăzut de textele de lege sus-menţionate.

Potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., "neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei".

Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 301 C. proc. civ. şi că recurenta nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac, printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale sancţionatorii sus invocate şi să respingă recursul, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de S.C. R. S.A. Paşcani, prin administrator judiciar lichidator M.C. IPURL Iaşi, împotriva Sentinţei nr. 227/CA din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - CL

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5142/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs