ICCJ. Decizia nr. 5165/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5165/2010

Dosar nr. 452/45/2008

Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 4380/99/2007 reclamantul M.S. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Iaşi prin Primar, SC V. SA şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea dispoziţiei nr. 862 din 14 mai 2007, prin care s-a respins cererea sa de restituire în natură a imobilului situat în Iaşi, strada S.A.

Ulterior, constatându-se că pentru suprafaţa de teren în litigiu s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate în favoarea SC S. SA Iaşi, s-a invocat excepţia de nelegalitate a acestui certificat.

În motivarea excepţiei de nelegalitate a certificatului din anul 1995, invocată în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a susţinut că terenul în litigiu a fost proprietatea antecesorilor săi, iar trecerea în proprietatea statului s-a făcut fără titlu, SC S. SA deţinând fără nici un drept acest teren.

S-a mai susţinut că atâta timp cât SC S. SA este beneficiara unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, ea nu putea înstrăina acest imobil către SC V. SA.

Prin întâmpinare, pârâta SC S. SA Iaşi a arătat că imobilul în suprafaţă de 7.159 m.p., situat în Iaşi, strada S.A. este deţinut în proprietate cu just titlu, întrucât societatea a devenit societate cu capital privat prin cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni al statului de către acţionarul majoritar SC R. Bucureşti. Ca atare, restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, iar excepţia de nelegalitate nu mai prezintă relevanţă în cauză.

Prin încheierea pronunţată la data de 21 aprilie 2008 Tribunalul Iaşi a înaintat dosarul Curţii de Apel Iaşi pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată de reclamant, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 452/45/2008.

Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 107/CA din 3 mai 2010, a respins excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 10 august 1995, invocată de către reclamantul M.S.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că verificarea legalităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispoziţiile legii, iar nu la o situaţie de fapt apreciată ca fiind de natură să afecteze legalitatea actului.

Or, autorul excepţiei a susţinut doar că certificatul din anul 1995 este un act nelegal emis la „adăpostul Legii nr. 15/1990” şi cu „încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001”, fără a arăta ce dispoziţii legale au fost încălcate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul susţine, în esenţă, că titlul de proprietate este emis cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 15/1990 şi a H.G. nr. 834/1991, precum şi a criteriilor din 28 februarie 1992 ale Ministerului Finanţelor.

Se mai susţine faptul că certificatul de atestare s-a emis pentru un teren care cuprinde o suprafaţă de 7.070 m.p., situat la adresa SC S. SA, teren aferent construcţiilor care au fost şi sunt proprietatea sa, în calitate de moştenitor al acţionarilor societăţii SC C. SA.

Se susţine, totodată, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.

Instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei recurate că reclamantul nu a reuşit să susţină, prin nici un argument, temeiul excepţiei invocate, aspectele aduse în discuţie de către autorul excepţiei de nelegalitate vizând fără echivoc fondul pricinii, care face obiectul acţiunii civile introduse pe rolul Tribunalului Iaşi.

În practica judecătorească s-a reţinut în mod corect că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privitoare la excepţia de nelegalitate care poate fi cercetată „oricând” în cadrul unui proces, sunt de natură a înfrânge dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin atingerea adusă principiului securităţii raporturilor juridice.

Până la data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 erau aplicabile principiile generale de drept recunoscute de practica judiciară, reclamantul având posibilitatea de a solicita anularea actului administrativ conform prevederilor legale în vigoare la data emiterii acestuia, respectiv Legea nr. 29/1990.

Prevederile Legii nr. 554/2004 pot fi aplicate numai actelor administrative unilaterale individuale emise după această dată, ori reclamantul a invocat nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, ce a fost emis la data de 10 august 1995.

Prin Deciziile nr. 404 din 10 aprilie 2008, nr. 425 din 10 aprilie 2008 şi nr. 426 din 10 aprilie 2008, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. II alin. (2) şi art. III din Legea nr. 262/2007.

După pronunţarea acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin deciziile pronunţate, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată şi în realizarea rolului ce revine judecătorului naţional în calitate de prim judecător convenţional şi comunitar, prin raportare la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la jurisprudenţa C.E.D.O. şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007 cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Cu privire la invocarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare şi a art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, ca temeiuri de drept ale excepţiei de nelegalitate invocate împotriva unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, instanţa supremă a decis că: „judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitară.

În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-i preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (C.E.D.O., hotărârea din 26 aprilie 2007 – M. Of. nr. 830/05.12.2007).

Curtea de Justiţie de la Luxemburg, cu privire la rolul ce revine judecătorului naţional în calitate de prim judecător comunitar, a reţinut şi ea că „este de competenţa instanţei naţionale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ naţional precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanţa naţională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât şi al autorităţilor administrative, cu condiţia ca interesul comunităţii să fie pe deplin luat în considerare” (hotărârea din 13 martie 2008).

Raportându-se aşadar la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la practica C.E.D.O. (blocul de convenţionalitate), precum şi la reglementările comunitare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinând că aceste dispoziţii contravin unor principii fundamentale convenţionale şi comunitare, a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispoziţiile sus-menţionate din Legea contenciosului administrativ încalcă astfel dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în practica C.E.D.O., precum şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securităţii juridice, care se regăseşte în totalitatea convenţiei, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (C.E.D.O. hotărârea din 6 decembrie 2007).

Jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg este constantă şi unitară în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de nelegalitate cu privire la actele instituţiilor comunitare, în sensul că atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate (hotărârea din 30 ianuarie 1997, hotărârea din 15 februarie 2001, hotărârea din 23 februarie 2006, etc.).

Ca o consecinţă a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la jurisprudenţa C.E.D.O. şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va înlătura în speţă aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 şi a art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate M. Of. 8 nr. 0101/1995, act emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

Totodată, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, Înalta Curte va obliga recurentul-reclamant la plata către SC S. SA, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de M.S. împotriva sentinţei civile nr. 107/CA din 3 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la cheltuieli de judecată către intimata SC S. SA, în cuantum de 1.000 RON, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5165/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs