ICCJ. Decizia nr. 5185/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5185/2010
Dosar nr.239/46/2010
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul S.N. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând anularea actului administrativ prin care a fost eliberat, în mod abuziv, din funcţia de şef al IPJ Vâlcea şi pus la dispoziţie, cu consecinţa acordării tuturor drepturilor băneşti cuvenite, inclusiv a indemnizaţiei de conducere corespunzătoare funcţiei de şef al IPJ Vâlcea, pentru intervalul 16 noiembrie 2009 şi până la reintegrarea sa efectivă în funcţia respectivă, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul a solicitat şi suspendarea executării actului administrativ unilateral până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, arătând în motivarea cererii că se impune suspendarea în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Astfel, reclamantul a apreciat că paguba iminentă constă în prejudiciul material previzibil cu evidenţă, iar lipsirea de venituri generată de punerea în executare a actului administrativ reprezintă un element concret ce poate justifica măsura suspendării.
Prin cererea depusă la termenul de judecată din data de 10 martie 2010, reclamantul a precizat că actul administrativ atacat, a cărui executare solicită să fie suspendată, este Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. S/II/5361 din 16 noiembrie 2009.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din data de 10 martie 2010, a respins cererea de suspendare a executării Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. S/II/5361 din 16 noiembrie 2009, formulată de reclamantul S.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a amânat judecarea fondului la data de 7 aprilie 2010.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. S/II/5361 din 16 noiembrie 2009 a produs efecte de la data emiterii lui, din aceeaşi zi, în locul reclamantului fiind împuternicit comisarul-şef de poliţie N.E..
Prin urmare, efectele ordinului atacat s-au produs în întregime, astfel că la momentul pronunţării hotărârii nu mai există nicio acţiune nerealizată a cărei executare să fie susceptibilă de suspendare.
În aceste condiţii, a reţinut instanţa de fond, este de prisos a mai fi examinate existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente, care ar putea atrage o eventuală suspendare a executării actului administrativ atacat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S.N., fără a preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., arătând că va depune motivele de recurs după comunicarea sentinţei atacate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nul.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.: "cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii ... c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Este adevărat că recurentul, prin cererea formulată, a precizat că va depune motivele de recurs, însă până la primul termen de judecată, respectiv 23 noiembrie 2010, nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.
Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă că încheierea atacată a fost comunicată reclamantului la data 29 martie 2010, dar motivele de recurs nu au fost depuse la dosarul cauzei.
Conform dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", cu excepţia cazurilor în care instanţa de recurs ar putea reţine din oficiu motive de casare de ordine publică.
Or, în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu de către instanţă.
Astfel fiind, faţă de considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) şi ale art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată iniţial la data de 15 martie 2010 nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină şi nici dezvoltarea acestora, se va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de S.N. împotriva încheierii din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5559/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5170/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
