ICCJ. Decizia nr. 5184/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5184/2010
Dosar nr. 19/36/2010
Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC M.D.S.F. SRL - prin administrator judiciar M. SPRL a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, anularea deciziei de impunere pentru obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 28 septembrie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală din 28 septembrie 2009 emise de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că în perioada 01 septembrie 2009-25 septembrie 2009, reclamanta a fost supusă unei inspecţii fiscale parţiale de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa - Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală - Compartimentul Inspecţie Mărfuri Accizate, perioada supusă verificării fiind 01 ianuarie 2008-30 aprilie 2009, iar conform inspecţiei fiscale s-a stabilit că datorează bugetului de stat accize în cuantum de 16.603.574 RON şi 5.566.642 RON majorări de întârziere.
Împotriva celor două acte administrative a formulat contestaţie la 19 octombrie 2009, dar aceasta nu a fost soluţionată în termenul legal de 45 de zile şi nici după expirarea acestui termen.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepţia prematurităţii acţiunii, motivat de faptul că, în speţă, contestaţia adresată organului fiscal nu s-a soluţionat. Pe fond, a solicitat respingerea cererii reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 70/CA din 24 februarie 2010 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia prematurităţii acţiunii şi a respins acţiunea ca prematur formulată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit art. 137 C. proc. civ., instanţa s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiei invocate, apreciind că aceasta este întemeiată şi a admis-o, din următoarele considerente:
Prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat instanţei anularea deciziei de impunere pentru obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 28 septembrie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală din 28 septembrie 2009 emise de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa.
Împotriva actelor sus-menţionate, reclamanta a formulat, la 19 octombrie 2009, contestaţie ce a fost înregistrată la sediul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, iar întrucât contestaţia formulată la organul fiscal nu a fost soluţionată prin emiterea unei decizii, ce ar putea fi atacată în instanţă în conformitate cu art. 218 pct. 2 din O.G. nr. 92/2003, cererea de chemare în judecată apare ca prematur formulată.
Instanţa a mai reţinut că faptul că până la data introducerii acţiunii contestaţia nu a fost soluţionată pe cale administrativă în termenul prevăzut de legiuitor, nu o îndreptăţeşte pe reclamantă să solicite instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ fiscal - decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală.
Instanţa a apreciat că în atare condiţii reclamanta putea solicita să fie obligată pârâta să soluţioneze contestaţia finalizată prin emiterea deciziei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, instanţa a admis excepţia prematurităţii şi a respins cererea pentru acest considerent.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC M.D.S.F. SRL a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, recurenta–reclamantă a susţinut în esenţă că soluţia instanţei de fond este greşită, întrucât excepţia prematurităţii invocată în cauză este neîntemeiată.
Susţine recurenta că în temeiul dispoziţiilor art. 297 alin. (2) din O.U.G. nr. 292/2003 contestaţia formulată a fost înaintată Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor la data de 19 octombrie 2009, însă aceasta nu a fost soluţionată până la sesizarea instanţei de judecată.
Consideră recurenta că în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi art. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, era îndreptăţită să formuleze acţiunea în justiţie în cazul nesoluţionării în termenul legal a contestaţiei fiscale.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 554/2004, art. 299 şi urm., art. 304 pct. 9 C. proc. civ., O.G. nr. 92/2003.
Intimata Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, susţinând în esenţă că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa criticată faptul că în lipsa unei decizii de soluţionare a contestaţiei, acţiunea reclamantei este prematură.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Prin dispoziţiile Titlului IX Capitolul I art. 205 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. este reglementată procedura de soluţionare a contestaţiilor privind obligaţiile fiscale, procedură care se finalizează prin emiterea unei decizii.
Conform dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din acelaşi act normativ, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în soluţionarea cauzei a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale mai sus reproduse, reţinând ca fiind întemeiată excepţia de prematuritate invocată întrucât procedura de soluţionare nu era finalizată de către intimată nefiind emisă decizia prevăzută de dispoziţiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.
Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei referitoare la faptul că intimata–pârâtă nu a respectat termenul de 45 zile prevăzut de dispoziţiile art. 70 C. proc. fisc. de soluţionare a cererii sale, întrucât astfel cum s-a reţinut şi de către instanţa de fond prin sentinţa criticată, nesoluţionarea contestaţiei s-a datorat sesizării şi extinderii cercetărilor şi din perspectiva laturii penale în conformitate cu dispoziţiile art. 214 alin .(1) lit. a) din O.U.G. nr. 92/2003, soluţionarea contestaţiei, poate fi suspendată în astfel de situaţii.
Astfel fiind nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentei privind constatarea unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, având în vedere faptul că autoritatea intimată a procedat în conformitate cu dispoziţiile legale.
Pe de altă parte, recurenta-reclamantă are posibilitatea ca anterior soluţionării contestaţiei formulate să solicite, în conformitate cu dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., şi cu respectarea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică urmând a fi menţinută şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC M.D.S.F. SRL, prin administrator judiciar M. SPRL, împotriva sentinţei civile nr. 70/CA din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5183/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5186/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
