ICCJ. Decizia nr. 5188/2010. Contencios. Alte cereri. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5188/2010
Dosar nr. 3695/1/2010
Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2010
Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 aprilie 2010 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.A. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti - Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi cu Prefectura Municipiului Bucureşti, să-i fie restituită în natură întreaga suprafaţă de 15.000 m.p. teren proprietatea acesteia, imobil situat în Bucureşti, strada T.M., sector 4.
Reclamanta a arătat că cererea formulată este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu, în condiţiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ. şi constatând că necompetenţa este de ordine publică, conform art. 159 C. proc. civ., va admite excepţia şi va trimite cauza spre soluţionare instanţei competente, respectiv Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ., când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent, iar potrivit dispoziţiilor art. 159 pct. 2 C. proc. civ. necompetenţa este de ordine publică când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad.
Examinându-se actele şi lucrările dosarului, se constată a fi întemeiată excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la judecarea cererii formulate de reclamantă, pentru următoarele considerente:
În cauză este de necontestat faptul că obiectul acţiunii îl formează cererea de restituire în proprietate a unui imobil naţionalizat, formulată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Pe de altă parte, competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, conform art. 4 pct. 1 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, respectiv cu soluţionarea unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Având în vedere obiectul litigiului dedus judecăţii şi dispoziţiile legale incidente pricinii, competenţa materială de soluţionare în fond a cererii reclamantei revine Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, constatând că în cauză competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, va trimite cauza, spre competentă soluţionare, acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia de necompetenţă materială.
Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5187/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5197/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
