ICCJ. Decizia nr. 5206/2010. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5206/2010
Dosar nr. 1359/59/2009
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. nr. 114 din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul Cabinet Medical Veterinar D.M.F. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti şi Direcţia Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor Timiş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că acţiunea introductivă are ca obiect obligarea pârâtelor la plata sumei reprezentând contravaloarea unor prestaţii pe care reclamantul le-a realizat pentru pârâte în temeiul contractului de concesiune din 5 iunie 2003 şi a actelor adiţionale cu din anul 2006.
A mai reţinut prima instanţă că Legea nr. 554/2004 a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005, fiind modificată prin Legea nr. 262/2007 la 6 iulie 2007, iar potrivit art. 15 din Constituţie şi art. 1 C. civ., legea civilă se aplică numai pentru viitor, prin conţinutul acestor dispoziţii consacrându-se principiul neretroactivităţii legii civile.
A concluzionat instanţa fondului că un act administrativ emis anterior Legii nr. 554/2004 nu poate fi atacat în temeiul acestei legi, întrucât s-ar înfrânge principiul neretroactivităţii legii şi cel al securităţii raporturilor juridice născute în baza respectivului act, contractul administrativ fiind asimilat actului administrativ de autoritate conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În atare condiţii, cum pretenţiile din dosar se întemeiază pe un contract administrativ încheiat în anul 2003 şi cum clauzele acestuia reglementează toate raporturile juridice dintre părţi, cenzurarea efectelor contractului este inadmisibilă pe calea Legii nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs reclamantul, solicitând în principal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Apreciază recurentul că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală pentru că instanţa a respins în mod greşit acţiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că Legea nr. 554/2004, nu retroactivează şi în consecinţă, nu se aplică acestui litigiu, raportat la pretenţiile reclamantului faţă de o autoritate publică, care sunt întemeiate, pe contractul de concesiune din 5 iunie 2003 încheiat anterior intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ.
Susţine recurentul că Legea cu nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este o reglementare de procedură - de imediată aplicare - care se aplică tuturor litigiilor de natură administrativă, născute în sfera administraţiei publice sau din raporturi juridice născute între administraţia publică şi particulari, chiar dacă aceste raporturi s-au născut din acte juridice (de drept administrativ) născute anterior intrării în vigoare a acestei legi care guvernează şi litigiul de faţă.
În subsidiar, pe fondul pretenţiilor deduse judecăţii solicită modificarea sentinţei cu nr. 114 din 17 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost aceasta formulată şi ulterior precizată, raportat la dispoziţiile art. 20 alin. (3) teza 1, coroborate cu art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Intimatele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor Timiş au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate prin care s-a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilă.
Se arată că ulterior promovării recursului în prezentul dosar, reclamantul a formulat o cerere de emitere a unei ordonanţe de plată (înregistrată la Tribunalul Timiş la data de 26 martie 2010), prin care a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi cu Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş, obligarea la plata sumei de 368.980,34 RON (aceeaşi sumă solicitată şi în acţiunea care constituie obiectul prezentului dosar), acţiune întemeiată tot pe contractul de concesiune din 05 iunie 2003, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional din 11 septembrie 2006 şi respectiv, prin Actul adiţional din 31 decembrie 2006 şi pe aceleaşi facturi fiscale depuse şi în susţinerea acţiunii.
Referitor la solicitarea recurentei, de modificare a sentinţei civile nr. 114 din 17 februarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în sensul admiterii acţiunii reclamantului, astfel cum a fost modificată şi precizată, Direcţia Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor Timiş invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei în prezentul litigiu.
La primul termen de judecată a recursului de faţă, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a pus în discuţia părţii prezente un motiv de ordine publică şi anume necompetenţa materială a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal. în soluţionarea în primă instanţă a cauzei.
Susţinerile părţii intimate Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cu privire la acest motiv de recurs au fost consemnate în practicaua hotărârii care face parte integrantă din aceasta.
Analizând sentinţa atacată, în raport de motivul de ordine publică anterior arătat, de dispoziţiile legale aplicabile în speţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de cererea reclamantului de obligarea pârâţilor, autorităţi publice, la plata sumei de 368.980,34 RON, reprezentând preţul activităţilor prestate în baza contractului de concesiune din 5 iunie 2003 astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional din 11 septembrie 2006 şi respectiv din 31 decembrie 2006 conform facturilor depuse la dosar acceptate la plată de către Direcţia Sanitară Veterinară şi Siguranţa Alimentelor Timiş.
Aşadar, este vorba despre o acţiune în pretenţii, datorată neplăţii în termenul legal a preţului activităţilor prestate în baza unei convenţii încheiate între părţi.
Conform art. 1 din Actul adiţional din anul 2006, clauzele contractului de concesiune care reglementează obiectul acestuia se vor completa cu activitatea de identificare a animalelor din speciile bovine, ovine, caprine şi porcine, aplicarea crotaliilor auriculare la animalele identificate şi înregistrarea acestora.
Prezentul litigiu poartă, în esenţă, asupra executării obligaţiei prevăzută în convenţia părţilor, respectiv contractul de concesiune din anul 2003 completat cu actele adiţionale şi anume decontarea contravalorii manoperei pentru activitatea sanitar veterinară de interes public naţional, respectiv activităţile de identificare şi înregistrare bovine, ovine, porcine şi caprine.
Reclamantul-creditor se prevalează de facturile depuse în probatoriu, care sunt avizate şi aprobate de către Direcţia Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor Timiş, autoritate publică locală chemată în judecată în calitate de pârâtă, precum şi de prevederile art. IV din Actul adiţional la contractul de concesiune din anul 2003.
Fără a tranşa în această fază procesuală fondul pretenţiilor deduse judecăţii, întrucât debitorul faţă de care sunt emis pretenţiile deduse judecăţii are calitatea de autoritate publică locală, şi neputându-se reţine incidenţa criteriului plafonului valoric în determinarea competenţei materiale de primă instanţă, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispoziţii ce stabilesc competenţa de soluţionare a prezentei cereri în favoarea tribunalului competent teritorial.
Înalta Curte nu apreciază ca incidente în cauză dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc competenţa materială de primă instanţă în funcţie de criteriul valoric, întrucât aceste dispoziţii se aplică exclusiv litigiilor care au ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, or, în speţă, obiectul litigiului este reprezentat de plata sumelor datorate de către autoritatea publică pentru serviciile prestate în temeiul unui contract
În consecinţă, se constată că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., urmând a fi admis recursul şi în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, ocazie cu care vor fi analizate susţinerile părţilor privind fondul pretenţiilor deduse judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Cabinetul Medical Veterinar D.M.F. împotriva sentinţei civile nr. 114 din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia contencios.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5205/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5207/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
