ICCJ. Decizia nr. 5303/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5303/2010
Dosar nr. 392/57/2009
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Hunedoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea H.G. nr. 1016/2008 în sensul înlăturării din conţinutul acesteia a prevederilor art. 3 lit. d), art. 4 lit. g), h) şi i), care contravin art. 1 alin. (1), (2) şi (4), art. 2 pct. 18, art. 271, 28, 29, 30, art. 3, art. 8, art. 13, art. 15, art. 16, art. 23 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5), art. 25 şi art. 31 din O.U.G. nr. 23/2008, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 317/2009, precum şi suspendarea prevederilor H.G. nr. 1016/2008 până la soluţionarea acţiunii în anulare.
Totodată, a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din H.G. nr. 1016/2008.
Reclamanta a susţinut că hotărârea de Guvern îşi depăşeşte atribuţiile atunci când stabileşte obligativitatea plăţii pentru activitatea de pescuit sportiv/recreativ a unei taxe de autorizare prin eliberarea permiselor de pescuit, cu valorile cuantificate prin art. 4 lit. g), n) şi i), câtă vreme art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008, stipulează că autorizaţia de pescuit conţine date referitoare la identificarea navei/ambarcaţiunii, la perioada de valabilitate, la zona de pescuit, la modalitatea de pescuit şi la cota alocată pe specii, ceea ce conduce la concluzia că vizează exclusiv domeniul activităţii de pescuit comercial şi în niciun caz nu se referă la activitatea de pescuit sportiv/recreativ.
A menţionat că, în urma adoptării O.U.G. nr. 23/2008, publicată în M.Of. nr. 180/10.03.2008 privind pescuitul şi acvacultura s-a stabilit în temeiul prevederilor art. 15 alin. (1) următoarele: „contravaloarea licenţelor de pescuit a permiselor de pescuit şi a autorizaţiilor de pescuit se fac venit la bugetul de stat”, iar la alin. (2) al aceluiaşi articol se stabileşte că: „cuantumul taxelor de licenţiere şi autorizare se stabileşte prin hotărâre de Guvern”.
S-a precizat că, în aplicarea prevederilor art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008, s-a stabilit, prin H.G. nr. 1016/2008, cuantumul taxelor percepte de Statul Român pentru autorizarea activităţilor de pescuit şi acvacultură, iar prin art. 2, H.G. stipulează că termenii şi expresiile utilizate au semnificaţiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 23/2008.
Cu privire la dreptul vătămat al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Caraş-Severin, în calitate de reprezentantă a drepturilor şi intereselor membrilor pescari sportivi amatori, se arată că prin prevederile dispoziţiilor stabilite de H.G. nr. 1016/2008, Statul Român condiţionează recunoaşterea dreptului de a pescui, cât şi exercitarea activităţii în sine prin impunerea unei „taxe de autorizare pentru autorizare; pescuitului prin eliberarea permisului de pescuit”. Prin dubla obligaţie de plată constituită în sarcina pescarului sportiv în exercitarea aceluiaşi drept (cotă parte din cotizaţie plătită în temeiul contractului de atribuire şi recunoaştere a dreptului de pescuit recreativ/sportiv a fondului piscicol şi taxă de autorizare pentru autorizarea pescuitului) se încalcă în mod major drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, stabilite şi garantate prin Constituţie cu consecinţe majore la nivelul individului, la nivelul asociaţiei, dar şi în periclitarea interesului public.
S-a mai susţinut că obligaţia dublă de plată ce-i incumbă pescarului sportiv, dar şi imposibilitatea achitării cotizaţiilor de către membrii existenţi influenţează negativ resursele financiare ale asociaţiei, aflată în regim exclusiv de autofinanţare, neîncadrarea şi neîndeplinirea indicatorilor aflaţi în structura bugetului anual de venituri şi cheltuieli.
Prin urmare, sunt în mod critic afectate şi periclitate interesele asociaţiei în respectarea şi acceptarea la plată a contractelor încheiate, a plăţii obligaţiilor salariale cât şi a contribuţiilor sociale aferente personalului destinat pazei, întreţinerii, conservării, reabilitării şi exploatării resurselor acvatice vii aşa cum sunt definiţi termenii în accepţiunea O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.
Cu privire la dreptul vătămat al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Hunedoara în calitate de reprezentantă a drepturilor şi intereselor membrilor pescari sportivi, amatori se arată că prevederile dispoziţiilor stabilite de H.G. nr. 1016/2008, Statul Român, condiţionează recunoaşterea dreptului de a pescui, cât şi exercitare; activităţii în sine, prin impunerea unei „taxe de autorizare pentru autorizare; pescuitului prin eliberarea permisului de pescuit”. Prin dubla obligaţie de plată constituită în sarcina pescarului sportiv în exercitarea aceluiaşi drept (cotă parte din cotizaţie plătită în temeiul contractului de atribuire şi recunoaştere a dreptului de pescuit recreativ/sportiv a fondului piscicol şi taxă de autorizare pentru autorizarea pescuitului) se încalcă în mod major drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, stabilite şi garantate prin Constituţie cu consecinţe majore la nivelul individului, la nivelul asociaţiei, dar şi în periclitarea interesului public.
S-a mai susţinut că obligaţia dublă de plată ce-i incumbă pescarului sportiv, dar şi imposibilitatea achitării cotizaţiilor de către membrii existenţi influenţează negativ resursele financiare ale asociaţiei, aflată în regim exclusiv de autofinanţare, neîncadrarea şi neîndeplinirea indicatorilor aflaţi în structura bugetului anual de venituri şi cheltuieli.
Prin urmare, sunt în mod critic afectate şi periclitate interesele asociaţiei în respectarea şi acceptarea la plată a contractelor încheiate, a plăţii obligaţiilor salariale, cât şi a contribuţiilor sociale aferente personalului destinat pazei, întreţinerii, conservării, reabilitării şi exploatării resurselor acvatice vii aşa cum sunt definiţi termenii în accepţiunea O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.
Prin cererea depusă la dosarul de fond, reclamata a renunţat să mai susţină cererea de suspendare a executării hotărârii atacate şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din H.G. nr. 1016/2008.
Prin sentinţa nr. 21/CA din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acţiunea formulată de reclamantă şi cererea de suspendare a executării H.G. nr. 1016/2008.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, aşa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:
Potrivit prevederilor art. 15 din O.U.G. nr. 23/2008, contravaloarea licenţelor de pescuit, a permiselor de pescuit şi a autorizaţiilor de pescuit se face venit la bugetul de stat. În alin. (2) al aceluiaşi articol se menţionează că cuantumul taxelor de licenţiere şi autorizare se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
În art. 2 pct. 29 şi 30 sunt definiţi termenii de autorizaţie de pescuit ca fiind actul administrativ prin care se autorizează o persoană fizică sau juridică să exercite o activitate specială care are legătură cu pescuitul şi acvacultura şi noţiunea de permis de pescuit - ca reprezentând documentul individual şi netransmisibil prin care se atestă dreptul de pescuit.
Tocmai în respectarea alin. (2) al art. 15 din O.U.G. nr. 23/2008 a fost emisă H.G. nr. 1016/2008 care reglementează cuantumul taxelor percepute de Statul Român pentru autorizarea activităţii de pescuit şi acvacultură, prin emiterea permiselor, licenţelor şi autorizaţiilor de pescuit de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.
În H.G. nr. 1016/2008, prin art. 3 lit. d), stabileşte că se achită taxe pentru autorizarea pescuitului prin eliberarea permiselor de pescuit.
La pct. 18 din art. 2 din O.U.G. nr. 23/2008, prin „pescuit” se înţelege activitatea de extragere a resurselor acvatice vii din ape maritime şi continentale, cu respectarea măsurilor pentru protejarea, conservarea şi regenerarea resurselor acvatice vii în art. 23 alin. (1) din acelaşi act normativ se menţionează ca prin „pescuit în scop recreativ/sportiv” se înţelege pescuitul efectuat cu undiţa sau cu lanseta, în scop de agrement/performanţă, pe baza unui permis nominal eliberat de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.
Curtea a constatat că atât ordonanţa menţionată, cât şi H.G. nr. 1016/2008 nu exonerează de la plata taxelor de autorizare eliberarea permiselor de pescuit doar pentru motivul că pescuitul va fi în scop recreativ sau sportiv.
De asemenea, Curtea a constat că nediferenţierea menţionată nu este contrară cu nicio dispoziţie legală invocată de către reclamantă, dimpotrivă, art. 3 şi 4 din H.G. nr. 1016/2008 fiind emise în executarea dispoziţiilor exprese ale O.U.G. nr. 23/2008.
A arătat instanţă că împrejurarea că la alin. (2) face trimitere doar la cuantumul taxelor de licenţiere şi autorizare aceasta nu este de natură să atragă nelegalitatea hotărârii de Guvern care statuează taxa de autorizare prin eliberarea permiselor de pescuit, faţă de împrejurarea că în însuşi cuprinsul alin. (1) al art. 23 din O.U.G. nr. 23/2008 se face vorbire despre contravaloarea autorizaţiilor şi permiselor.
Concluzionând, Curtea de apel a constatat că stabilirea unei taxe de eliberare a permisului de pescuit, chiar şi în scop sportiv sau recreativ, nu este de natură să încalce drepturile şi libertăţile omului, plata acestei taxe fiind percepută în mod egal şi nediscriminatoriu faţă de toate persoanele.
Împotriva sentinţei mai sus menţionată a promovat recurs reclamanta Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Hunedoara.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esenţă următoarele:
Interpretarea art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008 pe care o face instanţa de fond nu este corectă, textul citat referindu-se doar la licenţe şi autorizări, nu şi la permise de pescuit, astfel că modul în care Guvernul a înţeles să reglementeze textele de autorizare a pescuitului prin eliberarea permiselor de pescuit, depăşeşte limitele normei juridice mai sus amintite.
În alin. (1) al art. 15 se stabileşte că reprezintă venituri la bugetul de stat contravaloarea a trei tipuri de acte (licenţe, permise şi autorizaţii), iar în alin. (2) al aceluiaşi articol legiuitorul foloseşte o altă formulare decât cea care ar fi fost normală dacă s-ar fi referit la cuantumul taxelor pentru toate cele trei categorii de acte prevăzute în alin. (1), astfel că pentru o corectă aplicare a textului alin. (2) se impune analizarea acestuia printr-o interpretare sistematică a actului normativ în ansamblul său.
Este de remarcat că activitatea de pescuit recreativ-sportiv este reglementată separat în Secţiunea a 5-a a Capitolului 3 din O.U.G. nr. 23/2008, în raport de reglementările vizând activitatea de pescuit comercial, care cuprind şi dispoziţiile art. 15 referitoare la taxe de licenţă şi autorizare, ceea ce explică omisiunea permiselor de pescuit din conţinutul alin. (2) al textului legal citat mai sus.
Diferenţele de tratament privitoare la permisele de pescuit recreativ sportiv rezultă şi din definiţiile din art. 2 al O.U.G. nr. 23/2008, fiind clar că licenţa şi autorizaţia de pescuit nu sunt totuna cu permisul de pescuit, aşa încât este mai mult decât evident că Guvernul şi-a depăşit atribuţiile date de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008, cu atât mai mult cu cât Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură are atribuţia de a elibera permisul de pescuit şi, având în vedere competenţele atribuite prin art. 1, 3, 8, 13, 31 din ordonanţă, doar această autoritate are atribuţia de a stabili taxa de eliberare a permisului de pescuit, şi nu Guvernul.
Recursul este nefondat.
Interpretarea art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008, astfel cum o propune reclamanta, nu poate fi primită.
Conform reclamantei, textul legal precitat trebuie interpretat în sensul că se referă doar la cuantumul textelor pentru licenţele de pescuit şi pentru autorizaţiile de pescuit, astfel că Guvernul nu are abilitatea de a stabili cuantumul taxelor pentru obţinerea permiselor de pescuit, sub acest aspect art. 3 lit. d) şi art. 4 lit. g), h) şi i) din H.G. nr. 1016/2008 privind cuantumul taxelor de licenţiere şi autorizare în pescuit şi acvacultură aflându-se în conflict cu prevederile O.U.G. nr. 23/2008.
În opinia reclamantei, cuantumul taxelor pentru permisele de pescuit poate fi stabilit doar de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, autoritate centrală învestită cu competenţa de a elibera permisele de pescuit.
Cele două prescripţii normative se află într-un raport de consecuţie, alin. (2) al art. 15 din O.U.G. nr. 23/2008 decurgând din alin. (1) al aceluiaşi text legal. Puterea juridică cu care a fost învestit Guvernul - să stabilească cuantumul taxelor - vizează în mod evident atât taxarea pentru autorizaţii şi licenţe, cât şi pentru permise. Nu este nevoie de o repetare ad literam a termenilor enumeraţi în alin. (1), pentru ca acest lucru să reiasă cu claritate, respectiv că stabilirea cuantumului taxelor vizează altceva decât toate situaţiile reglementate în alin. (1).
Apoi, Secţiunea a 2-a a O.U.G. nr. 23/2008 în cuprinsul căreia este reglementat art. 15 în discuţie, nu se referă exclusiv la pescuit comercial, cum se susţine în recurs, ci conţine reguli cu privire la măsuri de protejare a resurselor acvatice vii, evident acestea privind şi pescuitul sportiv/recreativ. Împrejurarea că există o secţiune separată cu referire la pescuitul sportiv/recreativ, care conţine o serie de reguli specifice acestui gen de activităţi, nu legitimează interpretarea art. 15 în sensul în care o face reclamanta.
Este de necontestat că trebuie făcută distincţie între autorizaţie, licenţă şi permis, având ca reper definiţiile legale din O.U.G. nr. 23/2008, însă din interpretarea art. 15 a acestui act normativ nu se poate ajunge la concluzia, după cum susţine reclamanta, că Guvernul şi-ar fi depăşit atribuţiile care i-au fost conferite prin art. 14, pentru motivele expuse mai sus. În niciun caz, pe de altă parte, din prevederile legale invocate de reclamantă (art. 1, 3, 8, 13, 31 din ordonanţa în discuţie) nu se poate trage concluzia că Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură are competenţa exclusivă de a stabili taxele pentru eliberarea permiselor de pescuit. Faptul că această autoritate centrală este responsabilă cu organizarea şi administrarea sectorului pescăresc, nu se poate trage concluzia că ea este şi cea care stabileşte cuantumul taxelor în domeniu, în condiţiile în care această competenţă i-a fost rezervată Guvernului, conform art. 15 din O.U.G. nr. 23/2008.
Cel mai important, însă, în materia contenciosului administrativ subiectiv, cum este cazul în speţă, vătămarea într-un drept/interes legitim (protejat de lege) este o condiţie de admisibilitate a acţiunii. Aşadar, în cazul acestui tip de control judecătoresc al actelor infralegislative, nu se verifică conformitatea acestor acte cu dreptul obiectiv, ci este necesară dovedirea unei vătămări a reclamantului.
În speţă, reclamanta nici nu invocă, nici nu probează vătămarea sa prin stabilirea cuantumului taxelor pentru permisele de pescuit de către Guvern şi nu de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.
Or, chiar în ipoteza în care Guvernul nu ar fi fost abilitat să reglementeze cuantumul taxei în discuţie, simpla neconformitate a H.G. nr. 1016/2008 cu actul normativ în executarea căruia a fost emisă respectiva hotărâre, nu poate avea drept consecinţă anularea acesteia în lipsa vătămării directe şi personale a reclamantei.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Hunedoara împotriva sentinţei nr. 21/CA din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5302/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5305/2010. Contencios → |
|---|
