ICCJ. Decizia nr. 5307/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5307/2010
Dosar nr. 7942/2/2009
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC A.P. 93 SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - A.N.V. - Direcţia Supraveghere, Accize şi Operaţiuni Vamale, anularea procesului-verbal de control din 20 mai 2009 şi a Deciziei nr. 55 din 21 iulie 2009, emise de pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat următoarele:
Prin procesul-verbal de control din 20 mai 2009, s-a constatat, în mod unilateral, că urmare a verificărilor efectuate şi a precizărilor cuprinse în adresa A.N.V. Bucureşti din 07 aprilie 2009, produsul finit denumit ";D. 0509"; reprezintă un ulei mineral încadrat la poziţia 2710, apreciindu-se că s-au încălcat dispoziţiile prevederilor pct. 7 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004.
Prin acelaşi procesul-verbal de control s-a dispus efectuarea unei inspecţii fiscale parţiale şi, totodată, prin procesul-verbal din 10 iunie 2009, s-a dispus sesizarea organelor de urmărire penală, în temeiul art. 108 din C. proc. fisc., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Mai arată reclamanta că urmare a plângerii formulate împotriva acestui proces-verbal de control, înregistrată la A.N.V. sub nr. 34.030 din 18 iunie 2009, s-a emis Decizia nr. 55 din 21 iulie 2009, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia, reţinându-se că, deşi îndeplineşte condiţiile de procedură prevăzute de art. 207 alin. (1) din C. proc. fisc., procesul-verbal de control din 20 mai 2009 nu reprezintă un act administrativ în sensul legii contenciosului administrativ, întrucât nu cuprinde măsuri prin care să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice, şi în consecinţă, nu poate fi atacat, fiind întocmit în temeiul şi cu respectarea Ordinului MFP nr. 1304/2004.
Se mai precizează, de către reclamantă, că procesul-verbal de control conţine menţiuni greşite cu privire la produsul ";uleiuri minerale"; achiziţionate de reclamantă ca produse neaccizabile încadrate la poziţia tarifară 2710, respectiv 2710 noiembrie 21.
Pârâta a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 1130 din 4 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 55 din 21 iulie 2009, emisă de autoritatea pârâtă, şi a obligat pârâta să soluţioneze, pe fond, contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de control din 20 mai 2009.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că procesul-verbal de control reprezintă un act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, având consecinţe directe pentru reclamantă: efectuarea unei inspecţii fiscale şi sesizarea organelor penale.
S-a mai reţinut că prin procesul-verbal de control s-a făcut o încadrare tarifară greşită a produselor achiziţionate de reclamantă, uleiuri minerale - poziţia tarifară 2710, astfel că aceasta are dreptul să-i fie analizată pe fond contestaţia administrativă.
3. Recursul exercitat de pârâtă
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs A.N.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că sentinţa recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor Ordinului Ministerul Finanţelor Publice nr. 1304/2004 privind modelul şi conţinutul formularelor utilizate în activitatea de inspecţie fiscală, cu modificările ulterioare, în temeiul cărora a fost întocmit procesul-verbal contestat.
În acest sens, a arătat că instanţa de fond a reţinut eronat că procesul-verbal are natura juridică a unui act administrativ, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deşi acest act nu cuprinde măsuri care să dea naştere, să modifice ori să stingă raporturi juridice prin care să fi adusă o atingere de ordin juridic reclamantei.
4. Apărările intimatei-reclamante
SC ";A.P. 93"; SRL Bucureşti nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus la dosar concluzii scrise prin care a arătat că soluţia pronunţată de instanţa de fond este corectă, întrucât, contrar celor susţinute de recurenta-pârâtă, procesul-verbal de control constituie un act administrativ potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrunind toate caracteristicile juridice prevăzute în textul legal menţionat.
În sprijinul apărărilor sale, intimata-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 26 din Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 356 din 19 februarie 2008 privind Normele de funcţionare a Laboratorului central vamal şi modalitatea de efectuare a deciziilor, potrivit cărora deciziile autorităţii vamale, luate pe baza concluziilor formulate în certificatele de analiză, pot fi contestate potrivit dispoziţiilor legale care reglementează contestarea acestor decizii, şi a precizat, în concluzie, că acceptarea punctului de vedere al recurentei-pârâte ar echivala cu îngrădirea liberului acces la justiţie, garantat de dispoziţiile constituţionale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimatei - reclamante, Înalta Curte constată că recursul este fondat, sentinţa fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea procesului-verbal din 20 mai 2009, întocmit de A.N.V., Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală şi a Deciziei nr. 55 din 21 iulie 2009, prin care aceeaşi autoritate publică a respins contestaţia administrativă formulată împotriva procesului-verbal.
Procesul-verbal a fost întocmit în finalul unui control având ca obiect verificarea faptică şi documentară a modului de respectare a legislaţiei fiscale în domeniul produselor accizabile (Titlul VII din Codul fiscal), în cadrul căruia s-a constatat că produsul finit denumit ";D. D 509” reprezintă un ulei mineral încadrat la poziţia tarifară nr. 2710 şi atrage incidenţa prevederilor pct. 7 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, potrivit cărora ";utilizatorii finali care achiziţionează uleiuri minerale neaccizabile în baza autorizaţiei de utilizator final şi care ulterior schimbă destinaţia iniţială a produselor devin plătitori de accize calculate la nivelul accizelor aferente benzinei cu plumb";.
În finalul procesului-verbal s-a menţionat că, luând în considerare constatările sus-menţionate, urmează a se proceda la efectuarea unei inspecţii fiscale parţiale.
Contrar celor reţinute în considerentele sentinţei atacate şi susţinute în apărările intimatei-reclamante, instanţa de control judiciar constată că, având conţinutul prezentat mai sus, procesul-verbal de control nu întruneşte toate caracterele juridice ale actului administrativ, aşa cum sunt trasate acestea în definiţia legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Mai precis, procesului-verbal îi lipseşte dimensiunea de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, cu alte cuvinte, de a produce, prin el însuşi, efecte juridice, fiind dimpotrivă, un act premergător inspecţiei fiscale parţiale ce urma a fi efectuată potrivit art. 96 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc. Obligaţiile fiscale ce revin contribuabilului se stabilesc apoi prin decizie de impunere sau acte administrative asimilate deciziilor de impunere, emise în baza raportului de inspecţie fiscală, conform art. 85 - 89 din acelaşi cod şi susceptibile de a fi contestate potrivit art. 205 şi urm. din Titlul IV al C. proc. fisc.
La aceeaşi concluzie conduc şi dispoziţiile Anexei 5 b a Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 1304/2004, invocate în recurs, potrivit cărora procesul-verbal este actul de control care se întocmeşte în cazul controlului inopinat, încrucişat, în cazul efectuării unei cercetări la faţa locului sau pentru consemnarea unor fapte care ar putea întruni elementele unei infracţiuni, nu are ca rezultat întocmirea unei decizii de impunere şi se poate finaliza cu propunerea de a se programa efectuarea unei inspecţii fiscale parţiale sau generale.
În temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legalitatea operaţiunilor administrative poate fi supusă controlului instanţei specializate numai odată cu actul administrativ pe care l-au precedat, contestarea lor separată fiind inadmisibilă.
Această soluţie aleasă de legiuitor nu contravine liberului acces la justiţie, pentru că, potrivit principiilor cristalizate în jurisprudenţa contenciosului constituţional român şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu aduce atingere substanţei acestui drept, statele dispunând de o marjă de apreciere în instituirea condiţiilor şi limitelor exercitării dreptului la acţiune.
În ceea ce priveşte dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică într-un drept sau într-un interes legitim de a se adresa instanţei de contencios administrativ, art. 52 alin. (2) din Constituţia României prevede că limitele şi condiţiile exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică, actul normativ adoptat în acest sens fiind, în prezent, Legea nr. 554/2004.
În susţinerea punctului său de vedere, intimata-reclamantă a invocat şi dispoziţiile art. 26 din Normele privind funcţionarea Laboratorului vamal central şi modalitatea de efectuare a analizelor, aprobate prin Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 9250/2006, modificat prin Ordinul nr. 356/2008, conform cărora ";declarantul poate contesta deciziile autorităţii vamale, luate pe baza concluziilor formulate în certificatele de analiză, potrivit dispoziţiilor legale care reglementează contestarea acestor decizii";. După cum se poate observa, norma administrativă citată face trimitere tot la cadrul general al procedurii de contestare a actelor administrative-fiscale, astfel că nu poate constitui un argument pentru respingerea recursului.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.V. împotriva Sentinţei nr. 1130 din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC ";A.P. 93"; SRL Bucureşti, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5306/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5309/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
